Psalmii care vindecă trupul și sufletul. Medicii recunosc - "Mulți s-au vindecat după ce i-au citit"

10-psalmi

Dimensiune font:

| 18-03-2022 15:30

S-a constatat că citirea consecventă a unor texte biblice îmbunătăţeşte climatul psihic, făcându-l favorabil restabilirii sănătăţii. Am auzit despre medici care şi-au selectat un „repertoriu” de texte biblice, pe care le rostesc atât pentru spiritualizarea actului medical clasic, cât şi ca terapie autonomă. De exemplu, unii medici folosesc sistematic Psalmul pentru echilibrare endocrină.

Lectura Psalmilor se recomandă şi în profilaxia degenerative. Un Psalm care a fost selectat pentru o trebuinţă psiho-somatica va fi citit, cel puţin în şapte zile la rând, fie de către terapeut (care cunoaşte modul adecvat de citire sau de asociere cu practica sa medicală), fie de pacient sau de penitent.

Însuşi citirea lui se face într-o stare de destindere, de linişte lăuntrică, cu uitare de sine, traind profund fiecare cuvânt al Psalmului.

Din cei 150 de Psalmi, 10 ajută la împrospătarea forţelor şi refacerea sănătăţii. 

Psalmii însănătoşirii: 22 şi 102

Psalmul 22 (în unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) începe cu versetul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi” („Domnul este păstorul meu”). Se citeşte pentru orice fel de „poticnire” maladivă, psihică sau somatică. Este un Psalm al însănătoşirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui constă nu doar în sugestie, ci în activarea arhetipului Tatălui protector şi dătător de viaţă. Tatăl care biruieşte „valea umbrei morţii” stimulând resursele vieţii, neutralizând potrivnicii sau tăietorii vieţii. „Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat…”: lovirea sorții este resimţită ca operaţie psihică de întărire. Psalmul acesta este construit în întregime pe arhetipul renaşterii şi pe simbolul salvării: începând cu salvarea fizică (hrană, apă), continuând cu cea energetică („… Sufletul meu l-a întors”) şi terminând cu cea pontificală („ca să locuiesc în casa Domnului…”). Efectul medical şi atitudinea mentală imunogenă decurg din identificarea cu realitatea Duhului.

Psalmul 102 (103) care începe cu „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul…”. Acesta conţine sugestii puternice, care creează un bine mental — condiţia restabilirii sănătăţii. Pacientul e întărit în redescoperirea legii revelate. Este prin excelenţă un psalm al regenerării, al întineririi.

Psalmii profilactici: 6 şi 38

Psalmul 6, care începe cu „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi…”. Este un Psalm care evidenţiază relaţia între păcat şi boala. Eroarea, contrazicerea legii, păcatul, au ca urmare o îmbolnăvire somatică sau psihică. Boala psihică apare mai întâi ca o îngustare a minţii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie. Psalmul 6 nu lăsa păcatul să se încuibezepâna ajunge boala, ci-l stopează. Trebuie spus că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat. Nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a plantat în om, în fiecare celulă a corpului omenesc, legea Sa. Când legea este încălcată sau contrazisă, se manifestă durerea şi boala — nu întru pedeapsă, însa, ci întru restabilirea legii.

Psalmul 38 (39) care începe cu „Zis-am: Pazi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea…” („Zis-am; Voi veghea asupra căilor mele…”). Este un Psalm care ne îndeamnă la luarea de cunostinta a condiţiei noastre de trecători, de pelerini pe acest pământ. Amintirea morţii nu naşte tristeţe, ci o valorizare corectă a vieţii. Este aici conţinut şi mesajul din Ecleziast: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens în acest univers…

Psalmii penitenţei sau ai purificării: 21, 31, 50,141

Însănătoşirea presupune două etape: arderea negativităţii ancestrale sau achiziţionate şi restabilirea comuniunii cu armonia divină.

Psalmul 21 (22), care începe cu „Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit ?” („Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit…”) Ştim că Iisus, pe cruce, făcea rugăciunea Sa, rostind chiar acest Psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani ?” (Mat. 27: 46). Nu-i vorbă, deci, de o poticnire sau o deznădejde a Sa, ci de penitenta pentru neamul omenesc. Iisus rosteşte acest Psalm, căci în acel moment EI îi împlineşte profeţia; în acest Psalm se spune: „… Strapuns-au mâinile mele şi picioarele mele (…) şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi”. Penitenţa Lui arde păcatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizam penitenţa lui Hristos însuşi.

Psalmul 31 (32). „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug…” („Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seama Domnul nelegiuirea! Ferice de omul căruia Domnul nu-i socoteste greșeala”).

Este un Psalm cu putere de întărire. Apare însa întrebarea: există oare greşeli care nu sunt „socotite”? Greşeli pentru care nu plăteşti prin boală sau moarte? Există greşeli pe care Dumnezeu le-ar trece cu vederea? Răspunsul, (afirmativ), rezultă şi din acest psalm, dar şi din observarea unei cazuistici a penitenţei universale, însoţit însa de următoarea explicaţie: prin greşeală, te micşorezi. Poţi trăi şi micşorat, suportând însa toate inconvenienţele micşorării tale: marginalizare, mediocritate… Poţi trăi micşorat şi sănătos (!), cu condiţia să nu ieşi de sub binecuvântare, că micşorarea să nu devină nimicire.

Psalmul 50 (51). „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mila Ta (…) întoarce faţa Ta de la păcatele mele…”. Este cel mai important Psalm al penitenţei. Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnică a acestui psalm, timp de 21 de zile. El conţine şi sugestia arderii păcatului, dar şi imperativul iertării, ca ultimă şansă a purificării.

Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu către Domnul am strigăt, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.” („Cu glasul meu strig către Domnul…”) Este Psalmul asumării sacrificiului de sine, spre ridicare celor părăsiţi şi spre transformarea singurătăţii în şansă.

Cele mai importante legi universale pe care le încălca omul sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semen. Această încălcare se numeşte: agresivitate, egoism, mândrie, furie, vanitate, osândirea aproapelui şi neputinţa iertării.

Psihologia numeşte această serie de erori, structurate în caracter, „complexul Cain”: tendința omului de a-şi elimina semenul. Această tendinţă – adesea tradusă în practică — are ca urmare şi ca avertisment o îmbolnăvire. Blestemul, blasfemia, ura, osândirea, au ca primă urmare o cefalee, o dereglare endocrină sau circulatorie, o scădere energetică. Nu ca să te pedepsească, ci ca să te oprească de la încălcarea legii universale.

Psalmul 118 ne trezeşte în memorie detaliile legii, rememorarea lor continuă, întru deplină sănătate a trupului şi întru iluminarea minţii.

Se înţelege că nu numai Psalmii selectaţi de noi aici, ci şi toţi ceilalţi, au o acțiune benefică salvării noastre.

Scrierile revelate conţin coduri puternice, dar adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni Regăsirea lor cere un travaliu ascetic, de fiecare dată răsplătit. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:04

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Unde se află, de fapt, Grădina Edenului. Locul unde au trăit Adam și Eva, descoperit de cercetători
25/06/2022 19:38

După cum este descrisă in Cartea Genezei, Grădina Edenului a fost locul unde au trăit Adam si Eva pană să fie corupti de sarpele din arborele cunoasterii. Vreme de secole, multi au incercat să găsească ...

HOROSCOPUL ZILEI
25/06/2022 05:00

 Berbec Activitatea profesionala te solicita mult. Se intrezareste o etapa noua vizavi de munca, serviciu, relatii colegiale. In functie de caz ti se pot oferi sarcini de lucru noi, se pot schimba conditi ...

Se pregătește înființarea unei noi mitropolii, după ce Mitropolia Tomisului pare greu de reactivat
24/06/2022 23:56

Reactivarea Mitropoliei Tomisului, cerută de Înaltpreasfintitul Teodosie, pare să fie greu de indeplinit. În schimb, se cere reinfiintarea altei vechi mitropolii, Mitropolia Bucovinei. Cererea vin ...

Calendar ortodox, 24 iunie. Sfântul Ioan, episcopul din munții Neamțului
24/06/2022 12:15

Sfantul Episcop Ioan a fost vicar al Mitropoliei din Kiev, intre anii 1915-1919, face cunoscut arhimandritul Ioanichie Bălan ("Sfantul Episcop Ioan - Mare Sihastru in Munţii Carpaţi", 2004). Acest ...

Horoscopul Zilei
24/06/2022 05:15

BERBEC Astă poti avea succes in tot ceea ce faci. Sunt avantajate activitătile administrative, demersurile legate de acte oficiale sau institutii publice, precum si cele care vizeaza călătoriile in străin ...

Povestea bisericii ale cărei uși se deschid și se închid singure. Lăcașul este făcător de MINUNI
23/06/2022 11:30

În judetul Satu Mare se găseste un loc fabulos, cu o poveste uimitoare. Pe un imens camp cultivat există o singură clădire, o biserică. Există o legendă potrivit căreia biserica se deschidea si se ...

Calendar ortodox, 23 iunie 2022. Sfânta Agripina
23/06/2022 08:45

Pe 23 iunie, crestinii ortodocsi o cinstesc pe Sfanta Agripina.  Sfanta Mucenita Agripina a luat cununa muceniciei in anul 275, in timpul domniei imparatului Valerian. Sfanta Agripina s-a nascut la Roma i ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/06/2022 05:15

BERBEC Ai entuziasmul necesar pentru a face o schimbare legată de cămin sau familie. Este de bun augur orice demers, fie că e vorba de o schimbare, o investitie, o decizie legată de această zonă. TAUR ...

Calendar ortodox, 22 iunie 2022. Sfinții Grigorie Dascălul și Eusebie
22/06/2022 09:25

 Biserica Ortodoxă ii prăznuieste pe Sfantul Grigorie Dascalul, si pe Sfantul Mucenic Eusebie, in fiecare an la data de 22 iunie.     Tot in această zi, Biserica face pomenirea Sfantului Sf ...

HOROSCOPUL ZILEI
22/06/2022 05:04

 BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei