„Cea mai faină chestie e că, dincolo de gusturi, cititorii și spectatorii află câte ceva despre epilepsie”

 Dialog cu scriitorul Bogdan Munteanu, autorul romanului „Stai jos sau cazi”, după care la Iași s-a montat spectacolul cu același nume, inclus pe agenda FITPTI

La Iași se ridică astăzi cortina celei de-a XVI-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), un eveniment mult așteptat de public, organizat de către Teatrul „Luceafărul”, la inițiativa directorului artistic, teatrologul Oltița Cântec. De la ora 17.30, ieșenii sunt invitați la un spectacol inedit. Este vorba despre „Stai jos sau cazi”, după romanul lui Bogdan Munteanu, un spectacol despre epilepsie, despre stigmatizarea bolilor, despre performativitatea medicală. Am stat de vorbă cu scriitorul despre volumul său, despre teatru și despre importanța dialogului deschis atunci când oamenii se confruntă cu o afecțiune puțin înțeleasă.

- Ce te-a inspirat să scrii o piesă despre epilepsie?

- Cunosc această condiție destul de bine. Nu m-am grăbit să scriu despre ea, am preferat în tot acest timp să o înțeleg, dar și să cunosc perspectivele și reacțiile celor care au de a face indirect – mai des sau cu totul întâmplător – cu epilepsia. Să observ reacțiile familiei, prietenilor, colegilor, necunoscuților, chiar și ale animalelor. Să citesc. Cea mai fermecătoare carte mi s-a părut Epileptic, de David B., o carte de benzi desenate despre viața alături de un frate cu epilepsie. O minunăție, jur! Prin 2019, când am simțit că sunt destul de bine documentat, că e momentul să spun ce am de spus despre epilepsie în maniera mea, am scris romanul Stai jos sau cazi. A apărut la editura Nemira, în 2022. La dramatizare am lucrat împreună cu teatrologul Daniela Șilindean, la propunerea Oltiței Cîntec, organizatoarea Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași (FITPTI). Inspirația a venit de la sine, așa se întâmplă mereu când lucrezi la un proiect mișto, alături de oameni pe care-i respecți și care te respectă.

- Cum te-ai asigurat că reprezinți corect și cu sensibilitate această afecțiune în carte/piesă?

- Lucrez foarte mult la un manuscris înainte de a-l preda. Nu am căutat să-i reprezint sau să-i mulțumesc pe toți cei care au această afecțiune, e periculos să încerci să faci asta în literatură sau în teatru. Mi-am propus să scriu o poveste credibilă, cu sensibilitate și umor. Îmi doresc să trezesc emoție, asta își doresc și regizorul, și actorii, dar știm toți foarte bine că o carte sau un spectacol de teatru nu poate fi pe placul tuturor. Cea mai faină chestie e că, dincolo de gusturi, cititorii și spectatorii află câte ceva despre epilepsie.

- Ai colaborat cu medici sau experți în epilepsie pentru a te informa despre subiect?

- Cum altfel? Înainte de publicarea romanului, m-am consultat cu Bogdan O. Popescu, profesor, medic neurolog și scriitor pe care-l apreciez, și cu Delia Tulbă, medic neurolog și cititoare înrăită de ficțiune. Bogdan a scris un text relevant pe coperta a IV-a a cărții.

- Care sunt principalele mesaje pe care dorești ca publicul să le rețină după ce vizualizează piesa?

- Spectacolul demontează prejudecăți și mituri. Îndeamnă la conversație. La blândețe. La solidaritate și empatie. Se poate da o mână de ajutor când e cazul. Se poate vorbi normal despre epilepsie.

- Care sunt provocările pe care le-ai întâmpinat în reprezentarea unei boli care poate fi atât de greșit înțeleasă de publicul larg?

- Am vrut să evit patetismele și furia. Țin minte că am scris, prin 2018, vreo 20 de pagini. Mi-am dat seama că eram înverșunat, așa că m-am oprit. Am păstrat doar vreo două pagini. Bune și alea. Apoi, am vrut să înțeleg bine perspectivele celorlalți. I-am înnebunit de cap până am aflat noi și noi detalii. Până am simțit că le stăpânesc și că pot scrie ficțiune.

- Cum crezi că teatrul poate contribui la schimbarea percepțiilor și stigmatizării legate de epilepsie?

- Vedem personajele, trăim cu ele o oră și ceva, fără întreruperi, prindem emoțiile pe care le transmit actorii, intrăm ușor în poveste, în atmosferă. Vedem o criză, mai multe, ne obișnuim cu ele. Apoi, efectele scenice, dinamica. Șiii, poate cea mai importantă chestie, suntem un grup acolo, în sală. Cipri, personajul principal, nu e singur nici când e singur. Contează enorm! La scurt timp după ce a apărut romanul, m-am gândit la o scenă de teatru, oare cum ar fi? Vedem la FITPTI.

- Cum au reacționat actorii când au aflat că vor juca într-o piesă despre acest subiect? A fost necesar un anumit grad de pregătire sau sensibilizare?

- În completarea spectacolului va apărea un volum care include texte scrise de medici, teatrologi, precum și experiențele regizorului Cristi Avram și ale actorilor George Cocoș, Ioana Corban, Ionela Arvinte, Liliana Mavriș Vârlan, Cosmin Rotariu și Dragoș Maftei. Cartea se numește Culisele creierului. Epilepsia - perspective narative, va apărea la Editura „Gr. T. Popa”, în colecția „Medicină Narativă”, și e coordonat de Oltița Cîntec, Richard Constantinescu și Daniela Șilindean. N-aș vrea să stric surpriza cu spoilere. Hai, totuși, unul scurt: „Suntem plecați la un festival de teatru la Cluj. Drum lung și chinuitor cu un autobuz care se târâie pe serpentine. De când am început lecturile la Stai jos sau cazi, doar acolo îmi este gândul. Bineînțeles că am început să vorbesc singură, să gândesc cu voce tare prin casă. Sunt o bombănitoare (cam așa sunt de fiecare dată când lucrez la un nou spectacol). Ionela, Ioana, George (jumătatea de distribuție rămasă la Iași) postează linkuri pe grupul de WhatsApp... despre boală, despre primul ajutor, muzică, texte... Noi ceilalți suntem blocați într-un melc fumegând pe șosele. Ajungem înapoi seara târziu.” (Liliana Mavriș Vârlan)

- Ați avut feedback de la persoane care suferă de epilepsie sau de la familiile lor despre carte?Cum au reacționat?

- Înainte de a scrie romanul, nu cunoșteam decât o persoană cu epilepsie și nu prea vorbeam. După apariția cărții, oamenii s-au deschis, am aflat sute de povești și experiențe, pe unele dintre ele le găsiți pe site-ul https://epilepsee.ro, alături de informații de bază despre epilepsie și despre acordarea primului ajutor. Mi-am făcut câțiva prieteni adevărați și am organizat, cu sprijinul lor, campanii de normalizare a dialogului despre epilepsie. Altfel, maică-mea zice că nu a citit Stai jos sau cazi și o înțeleg. Dar, ce să vezi? Într-o zi am prins-o folosind replici ale personajului din carte cu care s-a identificat și am mustăcit. La teatru o să vin, a mai zis. Să veniți și la Arad, că doar de aici ai plecat!

Bogdan Munteanu (www.bogdanmunteanu.com) s-a născut în 1979, la Arad. A publicat romanul „Stai jos sau cazi” (Nemira, 2022) și volumele de povestiri „Ai uitat să râzi” (Nemira, 2016; 2023, ed. revizuită și adăugită), „Bine te-am rătăcit”, „Incognito” (Limes, 2011) și „Vals pe fire de păianjen” (Limes, 2010). Scrierile sale au apărut în antologii și volume colective din România, Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie.
A fost curator al componentei „Poezie de stradă“, în cadrul programului cultural Memoriile Cetății. A conceput proiectul „Semn de prim ajutor“, constând în realizarea și distribuirea a 12.000 de semne de carte cu instrucțiuni de prim ajutor în cazul unei crize de epilepsie. Locuiește în Timișoara din 1997. Lucrează în domeniul IT.

 A consemnat Maura ANGHEL