„Frumoasa vară”, expoziție de pictură la Centrul „Vovidenia”

x-expo
x-expo1
x-expo2
x-expo3

Dimensiune font:

| 22-07-2022 11:06

 

Pictura și poezia, acestea sunt pasiunile care îmbogățesc viața zi de zi a Mihaelei Berari. A iubit culoarea și penelul de mic copil, însă le-a abandonat o lungă perioadă de timp, preocupată fiind de carieră. Meseria nu i-a permis să se așeze în fața șevaletului, căruia i s-a dedicat după ce viața s-a așezat pe un drum liniștit, în urmă cu nouă ani, o dată cu ieșirea la pensie. „Când pictez simt o descărcare a sufletului, sunt fericită și împlinită. Pictez cu Dumnezeu de mână. Mă regăsesc în fiecare tușă, în fiecare nuanță pe care o așez pe pânză, am aflat de la Mihaela Berari. De când s-a reîntors către penel a avut zece expoziții, deschise atât la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice „Vovidenia, unde activează, cât și la Cercul Militar. Mihaela Berari scrie și poezii, fiind membră a Ligii Scriitorilor din România - Filiala Nord-Est, și a Cenaclului „Octav Băncilă”, coordonat de Calistrat Robu.

Dornică să își șlefuiască talentul, Mihaela Berari a urmat cursuri cu maestrul Laurențiu Popa, pe care l-a cunoscut în Tabăra de Pictură de la Somova (aflată în Delta Dunării). A abordat stilul rembrandian, clar-obscur, a lucrat atât în acrilic, cât și tempera și ulei. La expoziția care va fi vernisată astăzi la Centrul „Vovidenia” va expune 16 tablouri (portrete flori și pesaje), dar și patru icoane. „Îmi place foarte mult să pictez icoane, simt că sufletul îmi este lipit de cer, am mai aflat de la Mihaela Berari. Expoziția va fi deschisă pe toată perioada lunii. Țin să mulțumesc pentru sprijin doamnei director Luminița Munteanu (coordonatorul Direcției de Asistență Socială - n.r.) și doamnei Violeta Drăgan (curatorul expoziției - n.r.), a încheiat Mihaela Berari, nu înainte de a invita ieșenii să se bucure de lucrările expuse pe simeze.

Prin intermediul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice „Vovidenia" se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii vârstnicilor singuri sau marginalizaţi din Iaşi, indiferent de apartenenţă etnică şi religioasă. Ei pot beneficia de servicii sociale, medicale, psihologice, menite să răspundă nevoilor individuale şi de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate. Centrul este coordonat de Direcţia de Asistenţă Socială.

Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Judeţul Iaşi are, oficial, 8.501 şomeri
23/03/2023 09:42

Conform evidenţelor AJOFM, la finele lunii februarie a acestui an erau inregistraţi 8.501 şomeri in tot judeţul Iaşi. Procentual, asta inseamnă 3,17% din totalul forţei de muncă. Aproximativ aceeaşi si ...

Locul de joacă din Parcul Expoziției va fi inaugurat pe 1 mai
23/03/2023 08:59

  În octombrie 2021, consilierii locali au votat un proiect legat de reabilitarea locului de joacă din Parcul Expozitiei. Pentru proiectul privind reabilitarea locului de joacă, Primăria Iasi urm ...

Elevii ieșeni au de recuperate cursurile pierdute din cauza simulărilor naționale
23/03/2023 08:18

Elevii din Iasi care au sustinut simularea Evaluării Nationale la clasa a VIII-a vor recupera, in format fizic, zilele de cursuri pierdute din cauza examenelor. Prevederea este valabilă si pentru clasele ale ...

Condamnări cu suspendare pentru dealerii de droguri din campusurile universitare
23/03/2023 08:00

 Arestaţi pe 19 mai 2022, in urma unor descinderi ale procurorilor DIICOT, cei patru dealeri de droguri ce operau in zona campusurilor universitare iesene şi-au primit, alaltăieri, sentinţele. Magistra ...

Ieșean prins la volan beat și fără permis de conducere
23/03/2023 07:19

Un tanăr din comuna Voinesti, judetul Iasi, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volanul unui vehicul fără permis de conducere. Pe langă faptul că nu detine permis de conducere, ieseanul s-a ur ...

Tot mai puține dosare pe rolul Curții de Apel din Iași
23/03/2023 07:16

În anul 2022, cu un volum de 6.155 de cauze nou intrate, Curtea de Apel Iasi a ocupat locul 3 la nivel national, in raport de media complexitătii cauzelor nou inregistrate. Cauzele penale au reprezentat ...

„Îmi place teribil să fiu femeie, vulnerabilă, feminină. Și să mă îndrăgostesc de bărbați”
23/03/2023 07:12

 O intalnire cu un scriitor nu este niciodată usoară, mai ales cand vrei să-i propui un interviu. Este nevoie să te gandesti bine la intrebări ca nu cumva vreuna să i se pară nelalocul ei sau de-a d ...

Încă o săptămână de bonificaţii la impozite și taxe
23/03/2023 06:59

Pe 31 martie 2023 este scadenta primului termen de plată pentru principalele impozite si taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren si impozit asupra mijloacelor de transport etc.). Contribuabilii pers ...

Fiul Spaniei, zisă Anglia, îşi urmează mama în puşcărie
22/03/2023 23:59

Despre Spania Drugu, zisă Anglia, 43 de ani, am scris in urmă cu o săptămană, cand Curtea de Apel i-a respins cererea de anulare a sentinţei prin care fusese condamnată la zece ani de inchisoare. Femeia ...

Peste 600 de locuri de muncă disponibile, la Iași
22/03/2023 23:59

Pe măsură ce inaintăm in primăvară, numărul locurilor de muncă disponibile la nivel de judeţ continuă să crească. Dacă săptămana trecută erau 591 posturi vacante, acum s-a ajuns la 608. Din acest ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei