A început procesul împotriva teroriştilor din Trifeşti

3caftangii

Dimensiune font:

| 27-06-2022 08:49

 Vreme de un an şi jumătate, gruparea condusă de Florin Samir Cobzac a băgat groaza în localnici * bătăi, incendieri, distrugeri şi ameninţări cu moartea *

Banda formată din Samir Florin Cobzac şi cei cinci prieteni ai lui a apărut ca de nicăieri în seara de 1 august 2020 şi, până la începutul acestui an, a ţinut sub teroare comuna Trifeşti. Prima victimă a violenţelor a fost un adolescent, Mihai B. (17 ani), care a fost luat la şuturi şi pumni chiar pe drumul principal din comună. În urma căpăcelii primite, a avut nevoie de 45 zile de îngrijiri medicale. O săptămâna mai târziu, gaşca a repetat ritualul, victima fiind tot un adolescent, Denis A. Suită de lovituri de pumni şi picioare, încheiată cu spitalizare.

Inexplicabil, Cobzac şi ceilalţi n-au fost deloc deranjaţi de către organele de poliţie. Aşa că au continuat. Următoarea victimă, Gabriel A., spitalizat şi el imediat după nedorita întâlnire cu gruparea lui Cobzac.

S-a lăsat cu plângeri penale, dar niciunul dintre cei şase nu a fost reţinut. Doar chemaţi să dea declaraţii. Un an şi două luni, au stat potoliţi, apoi au revenit în forţă. În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2021, au demolat gardul gospodăriei lui Vasile B. Şase stâlpi de susţinere au ajuns lemn de foc. Încă o plângere penală, dar nicio măsură fermă, aşa că „teroriştii din Trifeşti” şi-au dat, efectiv, în petec, în noaptea de Crăciun a anului trecut. Tot pe drumul principal din comună. Victima, Ciprian R. (37 de ani), a fost lovită, fără vreun avertisment, cu un patent în mandibulă. I-au sărit câţiva dinţi, precum şi telefeonul din buzunar, dar a reuşit să fugă, refugiindu-se în ograda casei sale. Banda, după el. Altă demolare de gard şi o ameninţare cu incendierea. Cum Ciprian a venit la Iaşi şi a făcut plângere la Parchet, a primit o nouă corecţie. Ceva pumni în cap şi ameninţări cu moartea, dacă nu se potoleşte cu reclamaţiile.

Ultimul recital al teroriştilor a fost în după-amiaza de 16 ianuarie a.c., pe terenul de fotbal din localitate. Cel luat la ţintă, Denis A. (17 ani). Şuturi în spate, pumni în ficaţi, spitalizare.

Abia după acest din urmă episod, Cobzac şi ceilalţi au fost reţinuţi, procurorii ieşeni au întocmit rechizitoriu, dosarul a ajuns pe masa judecătorului de cameră preliminară. Vineri, acesta a zis că probele sunt în regulă şi a dispus începerea judecării teroriştilor de la Trifeşti. Marcel FLUERARU 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:13

The Motans, ultimul venit pe lista artiştilor care vor concerta la Festivalul INIMO
08/08/2022 15:59

Iniţiativei lui Dan Damaschin, preot paroh la biserica din curtea Maternităţii Cuza Vodă, i se alătură de la o zi la alta tot mai mulţi artişti consacraţi. Considerat a fi unul dintre cei mai „co ...

Un tânăr de 23 de ani a murit înecat la Saturn. Victima era din Iași
08/08/2022 15:00

Steagul rosu a fost arborat luni pe litoral, din cauza pericolului de inec. Bate vantul, iar curentii sunt foarte puternici, un tanăr de 23 de ani care a intrat in mare fiind resuscitat de un achipaj SMURD. ...

Primăria nu mai dispune de terenuri pentru construcţia de creşe noi
08/08/2022 14:59

Anul acesta, Primăria municipiului Iasi si Directia Crese au oferit părinţilor ieşeni 1.060 de locuri in cele 12 crese, din care 620 au fost disponibile pentru inscrieri, iar restul asu fost rezervate copii ...

Pedepse simbolice pentru protagoniştii bătăliei de la Păuşeşti
08/08/2022 14:59

Vineri, 5 august, judecătorii de la Tribunalul Iaşi au dat sentinţa in dosarul penal cu numărul 1180/99/2021, unul foarte complicat, cu opt personaje implicate şi acuzaţii de săvarşirea a trei infracţi ...

 Fostul vicepreședinte al CJ Suceava a ieșit din arest
08/08/2022 14:41

  Curtea de Apel Suceava a respins, ieri, contestatia formulată de DNA fată de punerea sub control judiciar a lui Cristinel Cretu, fost vicepresedinte al Consiliului Judetean, trimis in judecată pentru ...

 Arest de o lună pentru un șofer bețivan
08/08/2022 13:45

  Ziua de ieri a fost una cu mare ghinion pentru un bărbat in varstă de 53 de ani, din municipiul Vaslui. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, el a provocat, săptămana trecută, un ac ...

 Alertă la Bacău din cauza unui Amstaff lăsat slobod
08/08/2022 13:14

  Un apel la 112 a pus pe jar jandarmii din Bacău, care au fost rugati astăzi să intervină la prinderea unui caine. Era vorba despre un exemplar din rasa Staffordshire, care se plimba pe stradă făr ...

Primarul  din Târgu Frumos, Ionel Vatamanu trimis în ghearele procurorilor de către ANI
08/08/2022 12:39

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie in cazul primarului din Targu Frumos, Ionel Vatamanu, suspectat de fals in declaraţii in legăt ...

 Suceava, județul cu cele mai multe păduri din țară
08/08/2022 12:03

  Un raport publicat de către Institututul National de Statistică arată că fondul forestier naţional ocupa, la sfarşitul anului 2021, o suprafaţă de 6,607 milioane hectare, adică 27,7% din supraf ...

 Contrabandist de freon, depistat la Suceava
08/08/2022 10:28

  Agentia de Investigatii de Mediu (Environmental Investigation Agency), un ONG cu sediul la Londra, a derulat in 2021 o anchetă privind contrabanda cu freon. Reprezentantii asociatiei au demon ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei