„Una din trei femei a fost supusă la violență psihologică, fizică sau sexuală”

 Dialog cu dr Petronela Nechita, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi

 

Începutul de an a fost unul marcat de violenţe şi aproape că nu este zi în care să nu aflăm de crime ori accidente foarte grave. De fapt, numărul actelor comise cu violenţă creşte de la an la an, numărul victimelor fiind din ce în ce mai mare. Am discutat cu dr Petronela Nechita, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, despre cauzele acestui fenomen, dar şi despre soluţiile care ar putea fi luate pentru a reduce statistica răului.

- În ultima perioadă, numărul cazurilor de agresiune a crescut îngrijorător. Nu trece o zi fără să auzim de crime, bătăi, violuri etc. Care să fie cauza?

- Actualmente, violența este recunoscută ca o semnificativă problemă pentru sănătatea publică și totodată o problemă socială. O societate dominată de violență și agresivitate este o societate în care oamenii aleg o funcționare primitivă. La om, frustrarea produsă de blocarea unor obiective poate provoca agresivitate. Adeseori sentimentul de lipsă, de non-apartenență determină pe cineva să fie distructiv-agresiv. Tinerii care devin agresivi și violenți provin adeseori din familii severe și autoritare sau din familii care i-au răsfățat puternic. Agresiunea publică poate fi o modalitate de a atrage atenția. Unii oameni au nevoie să trăiască sentimentul „de a deranja societatea” deoarece este unicul rol care le-a fost atribuit deja de când erau mici: acela de a fi „cel care deranjează”. Pentru ei, este mai bine să dețină un loc în partea „întunecată” a societății decât să nu aibă nici un loc. Există multe motive pentru care oamenii se decid, conştient sau inconștient, pentru un comportament agresiv sau pentru unul violent. Am învățat, de câte ori am avut ocazia, că ieșirile aggresive sunt rele, sunt de pedepsit, ne îndepărtează de cei din jur. Ceea ce mai rar învățăm este ce ne face să reacționăm așa, ce din interiorul nostru ne transformă.

- Extrapolând, am putea spune că evenimentele din ultimii ani întregesc o statistică a răului. De unde vin toate aceste comportamente?      

- Persoana agresivă își îndreaptă furia și forța distructivă spre exterior. Oamenii care suferă puternic de singurătate tind spre un amestec de comportament agresiv și depresiv. Ei sunt trişti și furioși, în același timp. Această tristețe se transformă în furie și agresiune, împotriva sa și a altora. Opinia publică și legea apără victima agresiunii fizice față de victima agresiunii psihice, deși ambele sunt acțiuni inacceptabile. Ambele acțiuni afectează prestanța umană și drepturile umane. Rezolvarea pe lungă durată reprezintă schimbarea constiinței. Agresiunea constantă, fizică sau verbală, are efecte negative psihologice, dar nu numai. Fenomenul cunoscut sub numele de „bullying” poate schimba structura creierului. În special, duce la scăderea volumului anumitor părți ale creierului, astfel că influențează anumite comportamente ca atenția, motivația, condiționarea. România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări europene în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

„ 95% din totalul victimelor violenței în familie sunt femei”

- Agresiune este în multe familii. Cum apare şi de ce?

- Violența este un fenomen grav care afectează în special femeile. În România, una din trei femei spune că a fost supusă la violență psihologică, fizică sau sexuală de-a lungul vieții. Conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică, 95% din totalul victimelor violenței în familie sunt femei, iar la nivel mondial, între 40%-70% dintre femeile ucise sunt victime ale acestei violențe. Rapiditatea cu care se trece la fapte violente asupra femeilor este acceptată uneori chiar de victima însăși: „Mă mai bate, dar merit și eu”. Este vorba despre sindromul Stockholm - comportamentul unor victime care ajung să se atașeze de agresor. ONU arată, într-un raport recent, că la nivel mondial, una din două femei ucise au murit de mâna partenerului de viață sau a familiei, în 2017. În România, Legea nr.217/2003 se referă la situațiile de violență în familie, atât în ceea ce privește prevenția, cât și sancționarea acestora.  OMS acordă o atenție particulară violenței în general și violenței interpersonale în particular.

-       După cum se vede, mulţi oameni nu fac distincţia dintre bine şi rău. Cum se pot confunda aceste două noţiuni?

-       Sunt numeroase studii care arată că un consum de media violentă crește riscul pe termen scurt de agresiune verbală, relațională sau fizică. Vizionarea violenței la televizor, a filmelor violente, jucarea jocurilor video violente, cresc probabilitatea comportamentelor violente. Acei copii care cresc expuşi constant la media violente au un risc mai mare de a se comporta agresiv în viaţa reală ca adolescenți şi ca adulţi. De asemenea, media violentă poate determina nu doar un comportament agresiv într-o varietate de forme, ci şi gânduri agresive, sentimente agresive, excitarea fiziologică şi scăderea compotamentului pro-social. În cele din urmă, efectele conţinutului violent sunt efecte de învăţare în creier.

„Principala atitudine pedagogică în învățământul de stat este cea autoritară, care ucide independența gândirii”

- Ce se întâmplă în creierul unui agresor când este în plină furie, când îşi snopeşte soţia în bătaia ori îşi chinuie copiii?

- Creierul uman are nişte conexiuni particulare menite să-i facă pe oameni să imite ceea ce văd. Părinții sunt un model pentru copiii lor și de aceea atunci când spunem „Copiii văd şi apoi fac” nu exagerăm. Personajele din mass-media sunt modele pentru mulți dintre noi, modele de roluri atractive, mai ales în cazul în care acţiunile lor violente de pe ecran sunt prezentate ca fiind justificate şi social acceptabile. Atunci când conţinutul violent este răsplătit şi prezentat ca „amuzant”, conceptul de agresiune va fi în mod clasic corelat cu sentimente pozitive. Conform studiilor, cu cât creşte expunerea la media violente, cu atât un copil devine mai sfidător şi mai lipsit de respect sau un adult devine astfel mai lipsit de solicitudine faţă de ceilalţi. Comportamentul agresiv pe care îl vedem zilnic în jurul nostru, de exemplu în trafic, furia, precipitarea și presiunea domină stilul românesc de șofat. Apoi să nu uităm că principala atitudine pedagogică în învățământul de stat, chiar și după revoluția din 1989, este cea autoritară, care ucide independența gândirii.

-  Ce soluţii vedeţi dvs pentru limitarea violenţei?

- Ca soluţie de schimbare este înființarea grupelor de lucru în care să se pună accent pe discuții referitoare la violență atât în grădinițe, școli, dar și în cadrul familiei. Specialiştii (psihiatru, psiholog, terapeut) pot dirija aceste discuții atât în domeniile în care își desfăşoară activitatea, cât și în privat, punând accent pe exemplele de zi cu zi din mass-media, filme video, jocuri de rol etc. Schimbarea mentalității nu poate fi doar responsabilitatea autoritaților, e o schimbare care pornește de la fiecare dintre noi. Sigur că cele mai multe politici publice și-au canalizat atenția asupra restricționării accesului copiilor la media violente, însă ar fi mult mai eficient să se depună eforturi pentru educarea publicului cu privire la efectele media asupra copiilor. Principiul „eşti ceea ce mănânci” se aplică şi la consumatorii sănătoşi de media. Un tip de psihoterapie indicată pentru a trata comportamentul agresiv este cea cognitiv-comportamentală, pentru a învăța cum poate fi controlat comportamentul agresiv prin tehnici de gestionare a acestuia. În alte cazuri este recomandată medicația, mai ales dacă agresivitatea este generată de boli sau tulburări psihice, cum ar fi demența, schizofrenia, tulburarea bipolară, consumul de alcool. Tratamentul diferă însă în funcție de cauzele comportamentului agresiv.

A consemnat Maura ANGHEL

 

 

Dr. Petronela Nechita este medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi în 2006, are un doctorat în medicină susţinut în 2014, cu teza „Considerente etice și legale, ale internării voluntare și nonvoluntare a bolnavului psihic”. A publicat numeroase articole în reviste cu factor mare de impact, a participat la numeroase congreseşi conferinţe naţionale şi internaţionale, unde a susţinut lucrări ori a prezentat postere pe teme de larg interes.