Accidente în lanț la Neamț

accidente-NT

Dimensiune font:

| 18-05-2023 12:17

Două accidente rutiere s-au produs, joi, aproape simultan pe drumul DN2-E85, în localitatea Secuienii Noi, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
În primul accident rutier au fost implicate o autoutilitară şi o autoplatformă care transporta două utilaje. Potrivit ISU Neamţ, cele două autovehicule în care se aflau 5 persoane au părăsit partea carosabilă.
Până la sosirea forţelor de intervenţie, toate persoanele s-au autoevacuat. Acestea au fost asistate medical de echipajele medicale dar au refuzat transportul la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa. În timp ce dirijau circulaţia rutieră în zonă, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină la un alt accident rutier, produs în apropiere. Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 36 ani, din Roman, conducea o autoutilitară pe DN2-E85, în localitatea Secuienii Noi, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 25 ani, din Roman, care se deplasa în faţa sa. În urma evenimentului a rezultat rănirea tânărului de 25 ani, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Victima a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman. Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

George VANCEA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Ce au făcut aceste 3 tinere, pe o stradă din Iași. Când le-au văzut, trecătorii au scos telefoanele și le-au filmat
04/10/2023 16:44

Trei tinere din Iasi au făcut spectacol pe străzile orasului. Imbrăcate cu o tinută specială, acestea s-au pozitionat pe o stradă din centru si i-au lăsat pe trecători cu gura căscată. Nu toti au priv ...

Monumentele istorice, mărturiile de piatră ale trecutului
04/10/2023 14:37

Pe străzile vechi ale Iasului, unde fiecare piatră pare să soptească povesti ale trecutului, monumentele istorice se inaltă mandre, se contopesc cu cerul si pămantul. Mărturii vii ale vremurilor pe care ...

ANGAJARI LA BMT AEROSPACE IASI!
04/10/2023 12:48

ANGAJARI LA BMT AEROSPACE IASI! BMT Aerospace angajeaza OPERATORI CNC atat calificati, cat si doritori in vederea calificarii la locul de munca. Alatura-te echipei noastre! Adresa: Sos. Iasi - Tomesti nr. 33B. ...

Direcţia Silvică Botoșani aduce în premieră lemne de foc din Neamţ şi Bacău, pentru a onora solicitările populaţiei
04/10/2023 09:15

Direcţia Silvică Botoşani a decis să achiziţioneze, in premieră, lemne de foc din alte judeţe ale ţării, pentru a face faţă cererilor venite din partea populaţiei, a declarat, marţi, directorul ins ...

370 de firme din Iași, prezente în Topul Național realizat de Camera de Comerț și Industrie
04/10/2023 07:59

Camera de Comert si Industrie Iasi a publicat lista firmelor din judet care s-au clasat in Topul National al Firmelor. Clasamentele judetene sunt realizate pe baza unei metodologii complexe si unitare la nivel ...

Prețurile chiriilor au crescut cu până la 20%, la Iași!
04/10/2023 07:56

 * „Am fost surprinsi de faptul că cererea pentru apartamentele de inchiriat a apărut chiar de la inceputul lunii iulie, fapt destul de neobisnuit. Principala cerere vine din partea studentilor, ca ...

UAIC suportă 90% din preţul abonamentelor CTP pentru studenți
04/10/2023 07:38

* pentru cei de la „Cuza” asta inseamnă o implicare financiară de circa 5 milioane de lei * rectorul UAIC speră ca banii să fie recuperaţi atunci cand ministerul de resort va face rectificarea ...

Un bilet va costa 3,5 lei, iar un abonament 110 lei
04/10/2023 06:59

Biletele pentru serviciile de transport public furnizate de Compania de Transport Public (CTP) Iaşi vor fi eliberate conform unui nou plan tarifar, care urmează a fi validat intr-o şedinţă de Consiliul Loc ...

IT-ul a acaparat piața muncii din capitala Moldovei
04/10/2023 06:55

* „Salariul contează foarte mult. În acest domeniu, contractele sunt foarte bine puse la punct. Un tanăr angajat, incepător, dar care are cunoştinţe suficiente şi doreşte să evolueze, caşti ...

„Cea mai faină chestie e că, dincolo de gusturi, cititorii și spectatorii află câte ceva despre epilepsie”
04/10/2023 06:29

La Iasi se ridică astăzi cortina celei de-a XVI-a a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanăr (FITPTI), un eveniment mult asteptat de public, organizat de către Teatrul „Luceafărul&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei