Ajutoare ieşenilor pentru Turcia au ajuns la destinaţie

3 ajutoare

Dimensiune font:

| 30-03-2023 10:59

 

Ajutoarele donate de ieșeni pentru victimele cutremurelor din Turcia au fost expediate și au ajuns la destinație marți, 28 martie, pentru a fi împărțite celor care au atâta nevoie de ele! „Așa cum ne-au obișnuit de-a lungul ultimilor ani, atât de dificili, ieșenii s-au mobilizat din nou pentru a-și ajuta semenii. La mulțumesc din suflet ieșenilor care au oferit ajutoare populației sinistrate și le transmit încă o dată toate încurajările și gândurile mele bune celor care au suferit și încă suferă din pricina acestei catastrofe!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Ca urmare a cutremurelor din Turcia, Primăria Iași a organizat o campanie umanitară în sprijinul victimelor tragediei. Municipalitatea a amenajat 7 puncte de colectare a ajutoarelor (două în corturi și cinci în centrele de cartier).

Au fost donate produse de către persoane fizice în valoare de lei 148.519 lei, de societatea civilă în valoare de lei 38.520 lei și de societăţi comerciale în valoare de 41.542 lei.

Printre produsele donate menționăm articole de cazarmament (767 de pături, 243 de pilote, lenjerii de pat, prosoape etc.), alimente (apă, conserve, zahăr, ulei, făină, mălai, paste etc.), articole de îmbrăcăminte și produse de igienă.

Colectarea și depozitarea produselor au fost asigurate de Direcția de Asistență Socială Iași, logistica și transportul de Servicii Publice SA și Salubris SA, paza și ordinea publică de Poliția Locală, iar Primăria Municipiului Iași a asigurat transportul ajutoarelor către zonele afectate. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
TRANS SESE SRL, angajeaza Dispecer Transport International, se poate lucra de la distanta, dar trebuie experienta in domeniu si limba Spaniola la nivel mediu. DESCRIERE Candidatul ideal, Persoana analitica, cu buna capacitate de organizare si planificare; Persoana responsabila, organizata, atenta la detalii; Bune abilitati de comunicare, cu spirit de echipa; Cunostinte MsOffice (Word, Excel, Outlook); Buna intelegere a proceselor de rutare; Cunostinte de limba spaniola obligatoriu. Experienta de lucru in domeniu, ideal in companii cu activitate in transportul international de marfa reprezinta avantaj; Descrierea jobului Organizeaza, coordoneaza si planifica activitatea de transport zilnic; Transmite detaliile legate de transport soferilor si mentine legatura directa cu acestia; Monitorizeaza pozitia camioanelor si programul de activitate zilnica al soferilor pe care ii coordoneaza; Inregistreaza informatiile specifice curselor si conducatorilor auto in softurile interne; Urmareste si centralizeaza datele referitoare la situatia masinilor, status, pozitie, eventuale intarzieri la incarcare sau livrare; Mentine contactul permanent cu soferii pentru a remedia eventualele probleme ivite pe traseu (probleme tehnice, eventuale intarzieri, etc); BENEFICII: Pachet salarial motivant; Bonificari raportate la performanta si implicare; Mediu de lucru tanar si dinamic; Instrumente de lucru de ultima generatie; Formare profesionala continua; Posibilitatea dezvoltarii unei cariere in domeniul transporturilor. Pentru toate detaliile ne puteti contacta la: 0735316526
 Expoziția internațională anuală World Press Photo a ajuns la Iași
07/06/2023 14:13

Cea de-a 66-a editie a expozitiei internationale anuale World Press Photo va putea fi vizitată in perioada 6 iunie - 3 iulie in Iasi, in Piata Unirii. Adusă in Romania de 12 ani consecutivi de către Fundatia ...

 Începe „Șotron”, Festivalul copilăriei
07/06/2023 14:05

Grădina Urbană si Dumbrava Minunată din cadrul Muzeului „Mihail Sadoveanu” vor fi gazda celei de-a X-a editii a evenimentului „Sotron. Festivalul copilăriei”, organiza ...

  „Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite”
07/06/2023 13:37

  Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează in perioada 8 iunie – 2 iulie 2023, la Palatul Culturii din Iasi, expozitia itinerant ...

Salubris va recicla integral cele 4.000 de cutii din carton din care a fost construit Târgul Creative Collective
07/06/2023 13:26

Organizatorii Romanian Creative Week (RCW) anuntă că cele 4.000 de cutii din carton din care a fost construită, in incinta Palas Iasi, instalatia care a găzduit, in perioada 26-28 mai 2023, targul de design ...

Pasionații de offroad turează motoarele, la Iași
07/06/2023 13:14

Începand de ieri, Iasul găzduieste un eveniment de inaltă clasă. Organizat de Adventure 4x4 Iasi, alături de Tester Grup, atrage atentia prin desfăsurarea etapei a-II-a a Campionatului Nati ...

A început greva şi în spitalele din Iaşi
07/06/2023 12:45

Membrii Sindicatului Sanitas au inceput de azi greva la locul de muncă. Ei se vor afla in grevă japoneză pană pe 15 iunie. Principala nemulţumire a celor din Sănătate este faptul nu a fost aplicată int ...

 Artiștii ieșeni duc „Văduva veselă 2.0” la Bucharest Opera Festival
07/06/2023 12:08

Opera Natională Romană din Iasi va participa si in acest an la Bucharest Opera Festival, manifestare de prestigiu ajunsă la a doua editie. Artistii ieseni vor fi alături de colegii lor din alte opt teatre l ...

 Săptămâna aceasta, Adda, Taxi, Robin & The Backstabbers cântă la Street FOOD, în parcul Palas Iași, 7 iunie 2023
07/06/2023 11:20

Street FOOD Festival revine in Iasi, iar timp de patru zile iubitorii de preparate inedite vor descoperi retete din toate colturile lumii in parcul Palas. Anul acesta festivalul reuneste sub umbrela „Bett ...

 Bătrână accidentată pe o trecere de pietoni
07/06/2023 10:18

O femeie in varstă de 70 ani a fost accidentată, pe o trecere de pietoni din municipiul Piatra-Neamţ, de un autoturism condus de o şoferiţă, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) ...

 Un sucevean, principalul suspect în cazul fetiței ucise la București
07/06/2023 09:52

Un bărbat din satul Sfantu Ilie, comuna suceveană Scheia, este căutat ca principal suspect in cazul fetei in varstă de 12 ani ucise si ascunse in lada unui pat, intr-un apartament din Sectorul 4 din Bu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei