Aterizează veștile bune, la Aeroportul din Iași

1aeroport1

Dimensiune font:

| 04-03-2024 08:06

* conducerea aerogării a anunțat că în acest an vor fi inaugurate noi destinații, inclusiv câteva rute estivale * „Avem discuții și cu o nouă companie, cu care purtăm discuții pentru a deschide, începând din luna iunie, cel mai probabil, un nou zbor Iași - București”, a afirmat managerul Romeo Vatră *  numărul pasagerilor care au tranzitat aerogara ieșeană în februarie a fost de 140.000, față de 100.000 în aceeași lună a anului 2023 * a demarat procedura de scoatere la licitație a spațiilor comerciale de la Terminal T4

Pentru luna martie, conducerea Aeroportului estimează o creștere cu 22.000 a numărului de pasageri față de luna februarie, urmând ca în primul trimestru, cifrele estimate să fie de 500.000 de pasageri, față de 360.000 înregistrați în primul trimestru al anului trecut. „Ținând cont de evoluția din primele două luni ale anului, suntem undeva la circa 45% avans față de primele două luni ale anului trcut. Suntem optimiști, însă trebuie să ținem cont de faptul  că Wizz Air și-a schmbat flota de Iași, de la avioane cu o capacitate de 320 de locuri la avioane cu 280 de locuri. Mi-aș dori ca în acest an să trecem de pragul de 2,5 milioane de pasageri, pentru a putea apoi să ne îndreptăm către borna de 3 milioane de pasageri pe an.  Odată cu darea în funcțiune a Terminalului T4 dorim să atragem și alte companii aeriene”, a declarat directorul general al Aeroportului Iași, Romeo Vatră, care a anunțat că în acest an vor fi inaugurate noi destinații, inclusiv câteva estivale.

„Lucrurle nu se vor întâmpla peste noapte însă, evident, anii 2024 și 2025 vor aduce multe noutăți. Avem discuții și cu o nouă companie, căreia nu-i pot da numele acum, cu care purtăm discuții pentru a deschide începând din luna iunie, cel mai probabil, un nou zbor Iași - București”, a afirmat Romeo Vatră.    

Licitații pentru spațiile comerciale amplasate în noul terminal

În altă ordine de idei, Romeo Vatră a anunțat că Aeroportul Iași a demarat procedura de scoatere la licitație a spațiilor comerciale de la Terminal T4 . „Este vorba despre spațiile în care vor fi amplasate automatele pentru vânzarea băuturilor răcoritoare, produselor sanitare precum și a celor pentre vânzarea de carte. Data limită pentru depunerea ofertelor este 15 martie, licitația pentru urmând să aibă loc pe data de 25 martie”, a declarat Romeo Vatră. El a precizat că suprafața pusă la dispoziția comercianților pentru închirierea acestor spații se ridică la aproximativ 2.000 de metri pătrați.  „Strategia noastră este de a nu merge pe o valoare fixă a chiriilor, ci pe una flexibilă, care să vină în întâmpinarea cerințeor comercianților”, a adăugat acesta. Cea de-a doua licitație, respectiv cea care vizează amplasarea instalațiilor de ticketing, este programată pentru data de 25 martie, data limită de depunere a ofertelor fiind 5 martie, valoarea medie a chiriilor fiind de 50 de euro/mp. Potrivit lui Romeo Vatră, veniturile estimate a fi încasate în acest din chirii de către Aeroport se situează între 1,5 - 2 milioane de euro, față de 1,7 milioane de lei anul trecut. „În perioada următoare intenționăm să scoatem la licitație și alte spații comerciale, respectiv pe cele pentru amenajarea unei farmacii, a unui loc de joacă pentru copii și a unui magazin de vânzare a produseor tradiționale., Totodată, dorim ca în perioada următoare să extindem numărul cafeneleloor deschise în incinta aerogării”, a mai spus directorul general al Aeroportului. În afara spațiilor care urmează să fie scoate la licitație în perioada următoare, conducerea aerogării mai are disponibili alte o mie de metri pătrați, care vor fi scoase la licitație până la sfârșitul lunii aprilie. 

Aeroportul Iași ar putea deveni un jucător important pe piața producerii și vânzării de energie electrică

În ceea ce privește investițiile, în acest an, conducerea Aeroortului și-a propus achiziționarea, printre altele, a unei platforme mobile speciale pentru urcarea/coborârea pasagerilor cu dizabilități, în valoare de 3,4 milioane de lei, precum și a unei autofreze de îndepărtare a zăpezii căzută pe calea de rulare a avioanelor (4,1 milioane de lei). „Până la achiziționarea ambuliftului, respectiv a platformei de ridicare/coborâre a pasagerilor cu dizabilități, sperăm ca în luna aprilie să putem pune la dispoziția pasagerilor cu probleme de deplasare o scară specială, cu ajutorul căreia aceștia să poată urca sau coborî în condiții de siguranță din avion”, a declarat Romeo Vatră. Un alt proiect important îl reprezintă posibilitatea exinderii parcului voltaic deja existent, dat fiind faptul că începând din acest an, Uniunea Europeană finanțează în procent de 70% construcția unor astfel de instalații în cadrul aeroporturilor. „Vom pune accent, în primul rând, pe reconfigurarea Terminalului T2 ca terminal cargo și pe  extinderea platformei pentru parcarea avioanelorcu încă 5 locuri. Și, ținând cont că începând din acest an aeroporturile sunt eligibile pentru a primi finanțare din partea Uniunii Europene pentru instalarea de panouri fotovoltaice, ne-am propus să elaborăm în cel mai scurt timp un studiu de fezabilitate privind construirea unui unui parc fotovoltaic cu o suprafață de minimum 10 hectare. Odată cu intrarea în funcțiune a acestei noi instalații, Aeroportul Iași va produce și va vinde energie electrică, urmând să devină un jucător important pe această piață”, a menționat Romeo Vatră.

Construcția terminalului cargo - prioritatea numărul unu a Aeroportului

Cel mai important proiect al Aeroportului ieșean este, însă, de departe, construcția unui terminal cargo. Acesta este preconizat a fi amenajat în locul actualului Terminal T2, care urmează să fie dezafectat.  ”Pentru noi, cel mai important proiect de investiții pentru perioada imediat următoare îl reprezintă construcția viitorului terminal cargo. Este, practic, prioritatea numărul zero a noastră. Sperăm ca în acest an să demarăm procedurile pentru acest proiect”, a spus Romeo Vatră. O altă prioritate a Aeroportului este amenajarea unei parcări supraetajate, cu o capacitate de 1.200 de locuri, în zona Aerostar. Edi MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primăria vrea să scape de serviciul public de termoficare!
25/04/2024 07:51

Primăria Municipiului Iaşi (PMI) va scoate la licitaţie, pană la sfarşitul lunii mai, delegarea serviciului public de alimentare cu agent termic a locuinţelor racordate la sistemul centralizat de termofic ...

Începând din toamnă, ieșenii vor putea zbura mai des către București
25/04/2024 07:32

Începand din toamnă, iesenii vor putea călători de şase ori pe săptămană către Bucuresti, odată cu introducerea de către compania Animawings de noi zboruri directe cu Capitala. Anuntul a fost f ...

De Paște, Rotary dăruiește zâmbete
25/04/2024 07:24

În prag de sărbătoare, Clubul Rotary Iasi se pregăteste să aducă lumina bucuriei in inimile copiilor aflati in situatii dificile. În cadrul unui proiect plin de generozitate si compasiune, in ...

Iașul, pol de atracție pentru cei mai buni dermatologi
25/04/2024 07:04

 Timp de o săptămană, Iasul a găzduit cea de-a 13-a editie a Primăverii Dermatologice Iesene, un eveniment de referintă in domeniu, care a reunit peste 1.600 de participanti si 130 de lectori de pres ...

Renașterea vine pe aripi de înger
25/04/2024 06:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

La Iași vor fi tipărite 1.610.00 buletine de vot
25/04/2024 06:49

La alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, in municipiul Iasi vor fi deschise 270 de sectii de votare organizate in 140 de centre de vot. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pe listel ...

Autorităţile locale vor parc industrial pe fosta platformă Fortus
25/04/2024 06:44

* „Din păcate, avem o comunicare din ce in ce mai greoaie in ceea ce priveste intentia Consiliului Judetean Iasi de preluare de la statul roman a unei suprafete de teren si a unor active de la Fortus in ...

CJ se împrumută pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a Iaşului
25/04/2024 06:41

Aleşii judeţului au aprobat miercuri contractarea de către Consiliul Judeţean Iaşi a unui credit de angajament in valoare de 9,5 milioane de lei pentru derularea Programului Judetean de Dezvoltare Economic ...

Consiliul Judeţean a împărţit „sărăcia” în teritoriu
25/04/2024 06:39

Consilierii judeteni au aprobat miercuri, cu unanimitate, repartizarea către primăriile din judet a sumei de 20.164.700 de lei din suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a fi incasat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei