Bătăuşul a sucombat în timpul procesului

3mierlit

Dimensiune font:

| 27-08-2022 06:59

conflictul a pornit de la tăierea ilegală a unui stejar *  principalul agresor a făcut infarct la două săptămâni după întocmirea rechizitoriului * magistraţii au primit dovada decesului abia zilele trecute * drept urmare, au încetat judecarea răposatului

 


Era sfârşit de august şi, ca orice sătean, Marius Mereuţă încerca să-şi facă stocul de lemne de foc pentru iarna ce avea să vină. Ochise un stejar falnic dintr-o pădure de la marginea Iaşului, copacul, unul imens, nu putea fi doborât de un singur om. Marius a luat motofierăstrăul şi a apelat la ajutorul a doi prieteni. Le-a luat câteva ore bune până să izbutească a pune la pământ uriaşul arbore. Au făcut mult zgomot, au fost auziţi de Flaviu L., proprietarul bucăţii de codru, acesta a venit să-i ia la rost. Cei trei nu s-au lăsat deloc intimidaţi şi au replicat violent. L-au luat la şuturi pe Flaviu până ce acesta n-a mai mişcat, apoi şi-au văzut mai departe de treabă. Au încărcat lemnul în căruţă şi au părăsit zona.

Spre seară, după ce şi-a revenit din leşin, Flaviu a sunat la 112. Ajuns la Spitalul Sf.Spiridon, a stat internat acolo aproape două săptămâni, şi-a scos certificat medico-legal şi a făcut plângere penală împotriva bătăuşilor. A solicitat daune materiale de 1.600 lei, contravaloarea stejarului tăiat, dar şi pedepsirea drastică a făptaşilor. Procurorii au terminat de redactat rechizitoriul pe 31 martie a.c., cei trei au fost trimişi în judecată pentru „tăiere ilegală de arbori” şi „lovire sau alte violenţe”. Două săptămâni mai târziu, Marius a făcut un infarct şi a trecut în nefiinţă. Citat de trei ori, nu s-a prezentat niciodată în instanţă, fiind decedat, n-avea cum.

Abia săptămâna trecută au aflat şi magistraţii de la Judecătoria Iaşi despre moartea bătăuşului şi despre faptul că acesta are deja mai bine de trei luni de când a fost îngropat. Ca atare, au decis încetarea procesului penal împotriva răposatului. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Primarul se scuză, părinţii acuză!
23/03/2023 09:47

Primarul Mihai Chirica a declarat, in cadrul unei conferinţe de presă, că decizia relocării elevilor şi profesorilor de la Colegiul Pedagogic a fost luată in contextul cutremurelor inregistrate in Turcia ...

Peste 600 de locuri de muncă disponibile, la Iași
23/03/2023 09:46

Pe măsură ce inaintăm in primăvară, numărul locurilor de muncă disponibile la nivel de judeţ continuă să crească. Dacă săptămana trecută erau 591 posturi vacante, acum s-a ajuns la 608. Din acest ...

Deputatul Alexandru Muraru cheamă în judecată premierul Ungariei
23/03/2023 09:46

La inceputul acestei săptămani, pe rolul Curţii de Apel Iaşi a fost inregistrat un dosar cu totul inedit, avand ca obiect „anulare act administrativ”. Reclamantul este preşedintele filialei l ...

Tot mai puține dosare pe rolul Curții de Apel din Iași
23/03/2023 09:46

În anul 2022, cu un volum de 6.155 de cauze nou intrate, Curtea de Apel Iasi a ocupat locul 3 la nivel national, in raport de media complexitătii cauzelor nou inregistrate. Cauzele penale au reprezentat ...

Încă o săptămână de bonificaţii la impozite și taxe
23/03/2023 09:45

Pe 31 martie 2023 este scadenta primului termen de plată pentru principalele impozite si taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren si impozit asupra mijloacelor de transport etc.). Contribuabilii pers ...

ApaVital a sărbătorit pe 22 martie Ziua Mondială a Apei
23/03/2023 09:44

Ziua Mondială a Apei se sărbătoreste in fiecare an la data de 22 martie si reprezintă o bună oportunitate pentru ca oamenii să afle mai multe despre domeniile legate de apă. Sloganul editiei din acest ...

Judeţul Iaşi are, oficial, 8.501 şomeri
23/03/2023 09:42

Conform evidenţelor AJOFM, la finele lunii februarie a acestui an erau inregistraţi 8.501 şomeri in tot judeţul Iaşi. Procentual, asta inseamnă 3,17% din totalul forţei de muncă. Aproximativ aceeaşi si ...

Fiul Spaniei, zisă Anglia, îşi urmează mama în puşcărie
23/03/2023 09:40

Despre Spania Drugu, zisă Anglia, 43 de ani, am scris in urmă cu o săptămană, cand Curtea de Apel i-a respins cererea de anulare a sentinţei prin care fusese condamnată la zece ani de inchisoare. Femeia ...

Locul de joacă din Parcul Expoziției va fi inaugurat pe 1 mai
23/03/2023 08:59

  În octombrie 2021, consilierii locali au votat un proiect legat de reabilitarea locului de joacă din Parcul Expozitiei. Pentru proiectul privind reabilitarea locului de joacă, Primăria Iasi urm ...

Elevii ieșeni au de recuperate cursurile pierdute din cauza simulărilor naționale
23/03/2023 08:18

Elevii din Iasi care au sustinut simularea Evaluării Nationale la clasa a VIII-a vor recupera, in format fizic, zilele de cursuri pierdute din cauza examenelor. Prevederea este valabilă si pentru clasele ale ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei