Bodyguardul care a terorizat o comună ieșeană a scăpat de pușcărie

images

Dimensiune font:

| 25-11-2021 14:58

Anchetatorii au tergiversat ani buni dosarul agentului de intervenţie Corneliu Zăbulică (42 de ani). Acesta a lucrat la o discotecă din Gura Bohotin, comuna Gorban şi, în cursul anului 2016, a băgat spaima în tinerii din localitate, ce veneau acolo la distracţie.

Prima demonstraţie de forţă a făcut-o în noaptea de 2 spre 3 aprilie. Era ora 2.00, când tânărul Ovidiu C. a pornit o ceartă cu alt consătean. Zăbulică a apărut imediat şi le-a cerut celor doi să părăsească imediat discoteca. Aceştia s-au conformat şi, fără a avea vreun motiv întemeiat, bodyguardul s-a dus după ei. Folosindu-se de bastonul din dotare, l-a lovit pe Ovidiu în cap, peste mâini, la coaste. A folosit şi aparatul cu electroşocuri. Cel bătut a resimţit din plin „tratamentul” şi s-a aşezat pe o bordură. Agresorul nu s-a oprit, i-a dat şi un şut în gură, iar Ovidiu a leşinat. Tatăl celui cu care se certase acesta, venit să-şi ia fiul cu maşina, a strigat la agent să nu mai lovească. Replica: „vezi, poate-ţi vine ţie rândul”. Revoltat, părintele a sunat la 112, au venit poliţiştii şi ambulanţa. Agenţii au consemat declaraţiile martorilor incidentului, iar Ovidiu a fost dus la spital. A avut nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale.

Lui Zăbulică nu i s-a întâmplat nimic, aşa că şi-a mai arătat o dată muşchii. În dimineaţa de 14 august a aceluiaşi an, la ora 4.00, la aceeaşi discotecă. Victimă a furiei sale a fost Alin B. Acesta venise acolo împreună cu sora sa şi cu un prieten. Doi tineri au invitat-o pe fată la dans, aceasta i-a refuzat, iar Alin le-a zis să înceteze cu insistenţele. Lezaţi în orgoliu, aceştia l-au chemat pe Zăbulică, iar agentul a intervenit prompt şi violent. I-a dat un pumn în nas lui Alin, a urmat o raţie de spray lacrimogen în ochi şi de-acum clasica lovitură de baston, dată la picioare.

Însoţitorii lui Alin au chemat poliţia, iar bătăuşul a răspuns senin că el ar fi fost lovit şi doar a ripostat. Niciunul din martori nu i-a confirmat versiunea.

Cum a văzut că nu i se întâmplă nimic, mardoiul a continuat în aceeaşi notă. În noaptea de 26 spre 27 decembrie, tot la discoteca din sat. Din senin, a început să dea cu bastonul într-un tânăr. Dorin A. a intervenit între ei şi s-a trezit cu spray lacrimogen în ochi, cu un baston în cap şi un şut în fund, fiind expediat în acest mod pe terasa din faţa discotecii. Acolo, Dorin s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit cu ţeasta de ciment. A ajuns la spital.

Toţi cei trei care căzuseră victime furiei lui Zăbulică au făcut plângeri penale, iar prietenii lor au bombardat cu sesizări firma de pază. Singura măsură luată până în primăvara acestui an a fost concedierea bodyguardului în februarie 2017.

Ovidiu, Alin şi Andrei n-au fost dispuşi să se împace cu brutalul Zăbulică, astfel încât, pe 3 aprilie a.c., procurorii au trimis, în sfârşit, rechizitoriul în instanţă. Nici magistraţii de la Judecătoria Răducăneni, locul unde a avut loc procesul, nu s-au arătat severi cu bătăuşul. Prin sentinţa de alaltăieri, Zăbulică a primit doar un an, cu amânarea aplicării pedepsei. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Best Milk 2005 S.R.L., cu sediul în loc. Bucecea, str. Calea Națională, nr. 748, jud. Botoșani, CUI RO17767289, J07/455/2005, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82 a activelor S.C. Best Milk 2005 S.R.L. reprezentate prin: Denumirea bunurilor mobile Valoare de evaluare (lei fara T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (lei fara T.V.A.) 1  FERMA VACI situata in sat Calinesti, oras Bucecea, jud. Botosani compusa din: teren intravilan cu categoria de folosinta curti constructii si arabil cu suprafata totala de 4.000 mp si construcții reprezentate prin: • cladire Hala (destinata intretinerii vacilor de lapte) • cladire Hala (hala muls vaci) • cladire Hala (destinata cresterii viteilor) 336.600,00 185.130,00 2 Plug reversibil purtat marca Vogele Noot, model XM950, SERIE C13S565E55. an fabricatie 2005, nr. identificare 059554. 28.000,00 15.400,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 03.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0751.084.083; 0757.545.545; 0232 – 243.864, fax: 0232-212.231 e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Lichidatorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 227/F/21 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 1663/89/2021, privind debitoarea S.C. PRODIVA S.R.L. Huşi, având C.U.I. 35582319, sediul social în mun. Huşi, str. Dobrina, nr. 17, Corp C2, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/80/2016, notifică deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă şi intrarea ȋn faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 03.02.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 14.02.2022. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 11.03.2022. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 18.02.2022, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.
 Piatra-Neamț s-a înfrățit cu sectorul Ciocana, din Chișinău
24/01/2022 21:44

Primarul Andrei Carabelea a citit ieri, in cadrul sedintei festive a Consiliului Local Piatra Neamt, dedicată implinirii a 163 de ani de la Unirea din 24 Ianuarie 1859, Acordului de infrătire a municipiului P ...

 Un băcăuan a fost încătușat după ce a urcat beat la volan de două ori în aceeași zi
24/01/2022 21:43

* in plus, acesta nu avea nici permis de conducere si a provocat scandal la locuinta concubinei La sfarsitul săptămanii trecute, politistii din Moinesti au fost sesizati, prin apel la 112, despre faptul că, ...

VIDEO: Cine este tânărul care l-a stropit cu cerneală pe Simion în Piața Unirii
24/01/2022 18:47

Bărbatul care l-a stropit cu cerneală pe George Simion in Piaţa Unirii din Iaşi a fost găsit de către poliţiştii ieşeni şi dus la cea mai apropiată secţie de poliţie, unde a fost audiat, impreună ...

Noi restricții după ce rata de incidență în municipiul Iași a depasit 7 la 1000 de locuitori
24/01/2022 18:42

 Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgentă Iasi, constituit prin Ordinul nr. 09/06.01.2022 al Prefectului judetului Iasi, intrunit in sedintă extraordinară in data 24.01.2022; În conform ...

Tânăr mort de frig într-un șanț, după ce doi prieteni l-au abandonat în toiul nopții desculț și dezbrăcat
24/01/2022 14:45

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, in noaptea de 22 ianuarie 2022, ora 1.10, un echipaj din cadrul Sectiei 4 Politie Rurală Husi, aflat in serviciu de patrulare in locali ...

 COVID, combătut cu pelerinaje la Suceava
24/01/2022 12:45

  Dacă situatia dată de gradul mare de infectare cu noul SARS-COV-2 se va mentine in continuare la fel de gravă ca si pană acum, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, va solicita Arhiepiscopiei Su ...

Firmele băcăuanului Dorinel Umbrărescu se mențin în Topul constructorilor
24/01/2022 12:43

Ultima lună din 2021 a adus progrese semnificative pe santierele deschise la Autostrada Sibiu-Pitesti, podul de la Brăila si Drumul Expres Craiova – Pitesti, unde lucrează Porr, Astaldi, respectiv gr ...

Petru Movilă îi îndeamnă pe ieşeni la unitate
24/01/2022 12:01

  Cu ocazia celebrării Zilei Unirii, administratorul public al municipiului Iaşi, Petru Movilă, a postat, azi pe reţelele de socializare, un mesaj prin care ii indeamnă pe ieşeni la unitate. &b ...

 COVID a înroșit aproape toată Bucovina. Spitalele sunt pline de bolnavi
24/01/2022 12:00

  Aproape toate localitătile din judetul Suceava sunt in scenariul rosu de COVID, in judet fiind 5.405 cazuri active. Din cele 114 localităti, una are 0 cazuri, zero au cate un caz in evolutie, 6 au sub ...

 O suceveancă de 96 de ani a ars de vie în casă
24/01/2022 11:45

  O femeie a murit, luni dimineata, intr-un incendiu care i-a cuprins locuinta din orasul Dolhasca. Potrivit ISU Suceava, luni dimineata in jurul orei 7:00 pompierii militari ai Punctului de Lucru Do ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei