Comoditate în detrimentul siguranţei

1gradinita

Dimensiune font:

| 20-03-2023 14:39

La Grădiniţa 13 din Tătăraşi, copiii se calcă pe picioare din cauza unor lucrări de consolidare a imobilului * municipalitatea  a propus ca activitatea grdpiniţei să se mute temporar în Bucium, într-un spaţiu sigur, numai că părinţii se opun, invocând argumentul distanţei, deşi tot Primăria Iaşi le asigură transport gratuit

Situaţie incredibilă la o grădiniţă din oraş. Este vorba de Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 13 din Tătăraşi, aflată în prezent într-un amplu proces de consolidare. Firmele angajate de primărie execută aceste lucrări pe tronsonul I, cei 140 de copii derulându-şi activitate într-un alt corp, dar cu destule dificultăţi, în sensul că stau două săptămâni acasă în decursul unei luni. Primarul a avut o întâlnire cu părinţii acestor copii, propunându-le să se mute temporar la Grădiniţa Bucium, o unitate nou-nouţă, goală în acest moment, din două considerente: în primul rând lucrările ar putea fi finalizate la Grădiniţa 13 cu două luni mai devreme, dar cel mai important, copiii ar fi fost într-o deplină siguranţă în eventualitatea unui cutremur. În mod cu totul ilogic, părinţii s-au opus, invocând, printre altele, distanţele prea mari până în Bucium, cu toate că municipalitatea ieşeană s-a oferit să le asigure transport gratuit. „Am avut o discuţie destul de contondentă cu prăinţii copiilor de aici. Le-am propus să ne mutăm de urgenţă în alt loc, asigurând transportul copiiilor. Am rămas surprins să constat că nu s-au gândit la siguranţa copiiilor, iar ceea ce m-a surprins negativ este că punctul acesta de vedere l-a susţinut directoarea grădiniţei... Din punctul meu de vedere, mai bine stau afară într-un cort, decât cu o grindă care s-ar putea prăbuşi la primul cutremur. Oricum, vara aceasta va trebui să-i mutăm pentru a intra cu lucrările pe tronsonul unde stau acum îngrămădiţi”, a spus Mihai Chirica. Primarul a demontat şi eventuale inconveniente cauzate de distaţa care ar fi trebuit parcursă până  în Bucium. „Le asigurăm inclusiv transportul, punem la dispoziţia lor autobuze.... Vin dimineaţa în punctul X, vă iau pe toţi, vă aducem odată cu 1, 3, 9 autobuze, cât e nevoie... Plus că transportul e gratuit. Nu am înţeles de ce la unii părinţi primează comoditatea în detrimentul siguranţei..”, a spus primarul Iaşului. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Festivalul Internațional al Familiei la Șah
06/06/2023 14:05

Asociatia Împreună pentru Miroslava organizează a noua editie a Festivalului International al Familiei la Sah, competitie dedicată copiilor si părintilor, care va avea loc duminică, 11 iunie, incepa ...

Cerşetoria-mascată, un fenoment care ia amploare la Iași!
06/06/2023 13:59

În vara lui 2021, la Iaşi, a fost lansată oficial o amplă campanie care avea drept scop diminuarea fenomenului cersetoriei in municipiul Iasi. Potrivit iniţiatorilor, campania işi propunea urmărirea ...

 Anchetă în cazul tânărului din Botoșani care a ars în casă
06/06/2023 13:32

  Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Botoşani au declanşat o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunii de omor in cazul tanărului decedat in urma unui incendiu produs in localitatea Epu ...

 Urșii au împânzit Vasluiul
06/06/2023 13:24

Prezenţa unui urs a fost semnalată in comuna vasluiană Arsura, nişte tineri care au ieşit intr-o pădure din zonă anunţand că au văzut urme ale animalului. Primarul comunei, Andrei Năstase, le re ...

Parcul de basm din „Dumbrava minunată“. Aici este cea mai mare colecție de trandafiri din România
06/06/2023 13:03

Parcul dendrologic din Hemeius (Bacău) ocupă o suprafată de aproximativ 50 de hectare si adăposteste peste 1.300 de specii de arbori si arbusti, dar si 600 de specii de trandafiri. Parcul dendrologic din c ...

 Artiștii lirici ai Iașului, prezenți la două festivaluri importante de operă
06/06/2023 10:56

Opera Natională Romană din Iasi va participa in această lună la DescOperă, un festival international organizat la Butuceni, in Republica Moldova. La inedita manifestare in aer liber, care a atras la fiecar ...

Companie de 3 milioane de euro deschisă într-o fermă abandonată
06/06/2023 10:51

Experienta in servicii de sigurantă alimentară i-a determinat pe fratii Cătălin si Andrei Butnaru, din Bacău, să pună la punct o afacere cu dispozitive medicale pentru procedurile in vitro. Compania Biog ...

  Restrictii sau taxe pentru mașini la Iași și Bacău
06/06/2023 10:45

În vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier şi a imbunătăţirii calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei, in termen de cel mult doi ani, Bucurestiul si alte 12 mari aglome ...

Cruce mai scumpă decât bugetul local,  într-o comună din Botoșani
06/06/2023 10:16

Un monument urias va fi ridicat la Ibănesti, una dintre cele mai sărace commune din judetul Botosani. Ărimăria va cheltui peste două milioane de lei pentru construirea monumentului, o cruce care va fi ampl ...

Mamă și fiică, găsite moarte în casă
06/06/2023 09:30

  Două femei, mamă şi fiică in varstă de 69, respectiv, 46 de ani, au fost găsite decedate in apartamentul lor din municipiul Bacău, după ce vecinii au reclamat un miros inţepător care venea din ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei