Iaşul, blocat!

2restrictii

Dimensiune font:

| 08-10-2022 08:59

În perioada Sărbătorilor Iașului, mai multe zone din oraş vor fi închise traficului auto * este vorba de zona centrală, dar şi de străzile pe unde, în mod tradiţional, va trece coada pelerinilor

 

 

Organizarea numeroaselor manifestări din cadrul Sărbătorilor Iaşului va impune o serie de modificări şi restricţii ale traficului auto. Astfel, de astăzi, 7 octombrie, ora 24.00 şi până duminică, 16 octombrie, ora 24.00 se va închide circulația rutieră pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între str. Costache Negruzzi (Casa Modei) și str. I. C. Brătianu pentru amplasarea căsuțelor participanților la Târgul de Toamnă. În aceeaşi perioadă, se închide traficul rutier pe bd. Regele Mihai I al României, pe tronsonul cuprins între șos. Națională (spălătoria K9) și Podu Roș (sediul PNL), și pe Bd. Regele Ferdinand I al României, pe tronsonul cuprins între Podu Roș până la intersecția cu Podul de Piatră, pentru parcarea autocarelor cu pelerini. La fel vor sta lucrurile pe străzile Col. Langa, G. M. Cantacuzino, Iordachi Lozonschi (Cloşca), Sf. Petru Movilă, stradela Uzinei, Morilor, Al. Ipsilanti, Sf. Andrei pentru traseul pelerinilor și amplasarea ecranelor LED.

Evitaţi strada A. Panu

Celelalte restricţii sunt generate de evenimentele organizate de municipalitatea ieşeană. Duminică, 9 octombrie, începând cu ora 18.30 se închide restricționează traficul rutier pe traseul str. I. C. Brătianu – str. Cuza Vodă – str. Armeană – str. C. Negri pentru procesiunea Calea Sfinților. Apoi, de miercuri, 12 octombrie, ora 8.00 şi până luni, 17 octombrie, ora 12.00, se închide circulația rutieră pe aleea din fața Palatului Culturii, între liniile de tramvai și str. Anastasie Panu, pentru amplasarea scenotehnicii necesare desfășurării concertelor prilejuite de Sărbătorile Iașului.

Vineri, 14 octombrie, în intervalul orar 7.00 – 14.00, se închide  restricționează traficul rutier pe str. I.C. Brătianu, între bd. Ștefan cel Mare și str. Cuza Vodă, pe str. A. Bârsescu, între str. I. C. Brătianu și str. Mănăstirea Dancu, pentru desfășurarea Sfintei Liturghii. În fine, sâmbătă, 15 octombrie, în intervalul orar 10.00 – 24.00, se închide circulația rutieră pe str. Anastasie Panu, pe tronsonul cuprins între str. Sf. Lazăr și str. Palat, și pe str. Palat, pe tronsonul cuprins între str. Anastasie Panu și str. Sf. Lazăr, pentru desfășurarea concertelor prilejuite de Sărbătorile Iașului.

Autovehiculele vor putea fi parcate pe bd. Regele Mihai I al României, pe tronsonul cuprins între șos. Națională (Spălătoria K9) și Podu Roș (sediul PNL), pe bd. Regele Ferdinand I al României, pe tronson cuprins între Podu Roș și Podul de Piatră, în parcarea Teatrului Național și parcarea de pe str. A. Bârsescu.

Trasee pentru pelerini

Pentru pelerini sunt organizate trasee de acces către zona centrală a oraşului după cum urmează:

dinspre zona Vaslui, Albița, Tomești: șos. Bucium – str. Bucium – bd. Metalurgiei – bd. D. Mangeron;

dinspre Holboca: str. A. Vlaicu – bd. Chimiei – bd. D. Mangeron – Splai Stâng Bahlui;

dinspre Lețcani: DN 28 – șos. Moara de Foc – Gară - bd. N. Iorga – Gara Nicolina – bd. D. Cantemir – Splai Bahlui Stâng – str. Ipsilanti;

dinspre Popricani, Cârlig: bd. C.A. Rosetti – str. Cucu;

dinspre Breazu: bd. Carol I – bd. Independenței;

dinspre Ciurea: șos. Nicolina – Podu Roș - Splai Bahlui Drept – bd. T. Vladimirescu – bd. D. Mangeron.

Poliţia Rutieră, Jandarmeria şi Poliţia Locală Iasi vor lua deciziile privind restricţionarea / închiderea circulaţiei rutiere în diferite zone, în funcție de necesități, pentru buna desfăşurare a evenimentelor. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:30

 

Comunele Grajduri, Românești, Țigănași și Voinești au devenit membre ale zonei metropolitane Iași
03/12/2022 19:36

 Recent a avut loc, la Primăria Municipiului Iasi, Adunarea Generală a ADI Zona Metropolitană Iasi. În cadrul sedintei Comuna Grajduri, Comuna Romanesti, Comuna Tigănasi si Comuna Voinesti au de ...

Tarifele de la ștrandul din Iași, mai scumpe de anul viitor. La fel și stadionul, pârtia de ski și plaja Nicolina
03/12/2022 14:29

 Anul viitor aduce noi cresteri pentru accesul in obiectivele administrate de Primaria Iasi. Potrivit unui proiect de hotarare a Consiliului Local, se vor modifica tarifele la strandul Municipal, stadioane ...

Meci de kick-boxing între două ţaţe şi patru ani de luptă în justiţie de la o balegă!
03/12/2022 09:59

Paradoxal, cel mai dificil proces cu care au avut de-a face, in ultimii ani, magistraţii de la Judecătoria Harlău a fost unul avand ca obiect „lovirea sau alte violenţe” in formă agravantă, p ...

Povestea de viață a Tincăi din Vaslui. Secretul „vieții fără de moarte” la 103 ani
03/12/2022 09:50

 Bunica Tinca Baciu, din Valea lui Bosie, judetul Vaslui, a implinit recent 103 ani si, in ciuda varstei inaintate, femeia continuă să muncească si să se ingrijească sigură, atat cat poate.   ...

Asociația de transport metropolitan și-a lansat site-ul: lista detaliată a traseelor și a tarifelor
03/12/2022 09:27

 Asociatia Metropolitană de Transport Public Iasi (AMPTI) si-a lansat site-ul care cuprinde informatii detaliate privind viitoarele trasee pe care le va exploata incepand cu ianua ...

 Cum arată centrul oraşului împodobit pentru Sărbători.
03/12/2022 09:03

 Cum arată centrul oraşului impodobit pentru Sărbători.      

Suspect de furt identificat de polițiștii din Gura Humorului în cadrul unei acțiuni cu efective sporite
02/12/2022 16:19

Pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, menţinere aordinii şi liniştii publice in segmentul stradal, in incinta sălilor de jocuri de noroc şi pub-uri şi pent ...

Transport de material lemnos confiscat de poliţişti în urma unor controale în trafic
02/12/2022 15:53

 Poliţiştii din judeţul Suceava au continuat controalele in trafic pentru depistarea celor care incalcă normele legale şi transmportă material lemnos fără aviz de insoţire şi au confiscat un nou ...

Curtea de Apel Iaşi salvează un brazilian dat de şase ani în urmărire internaţională
02/12/2022 13:59

Pentru Rodrigues Guimaraes Neto Raul (35 de ani), profesor de geografie din Salvador, statul brazilian Bahia, data de 3 iunie 2016 a insemnat inceputul unui calvar ce a durat aproape şase ani şi jumătate. &I ...

Terapie în culorile speranței
02/12/2022 13:30

De 30 ani, pentru intreaga omenire , ziua de 3 Decembrie reprezintă un prilej şi o şansă, in acelaşi timp, pentru a fi solidari cu persoanele cu dizabilităţi, pentru că această zi le este dedicată cu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei