Iaşul cosmopolit!

1etnii

Dimensiune font:

| 02-02-2023 08:59

Conform datelor colectate de recenzori, în Iaşi locuiesc persoane care aparţin unui număr de 22 de etnii * după români, cei mai numeroşi sunt romii şi ruşii-lipoveni, însă întâlnim maghiari, ucrainieni, germani, turci, tătari, sârbi, bulgari, greci, italieni, evrei, cehi, polonezi, armeni, albanezi şi macedoneni

 

 

Datele oferite de Institul Naţional de Statistică în ceea ce priveşte recensământul populaţiei 2022 conţine şi alte elemente, dincolo de populaţie rezidentă sau grupe de vârstă. Astfel, conform datelor colectate de recenzori, în Iaşi locuiesc persoane care aparţinând unui număr de 22 de etnii. Logic, cei mai numeroşi sunt cetăţenii români, în număr de 613.615 persoane dintr-un total de peste 760.000 de persoane. Pe locul următor, ca pondere, se situează romii. În Iaşi sunt 9.964 de romi, dintre care, atenţie, 174 au studii superioare. A treia comunitate ca mărime o constituie cea a ruşilor-lipoveni. Sunt 1.495 de persoane care s-au declarat ca aparţinând acestei etnii.

În cazul celorlalte etnii, cifrele sunt mult mai mici. Astfel, în Iaşi locuiesc 98 de maghiari, 145 de ucrainieni, 83 de germani, 84 de turci, 5 tătari, 8 sârbi,1 3 bulgari, 72 de greci, 173 de italieni, 133 de evrei, 5 cehi, 15 polonezi, 37 de armeni, 13 albanezi şi 14 macedoneni. Alte 593 de persoane spun că arparţin altei etnii, în timp ce 134.207 de intervievaţi nu au răspuns la această întrebare.

Locul 9 în ţară în ceea ce priveşte ponderea cetăţenilor cu studii superioare

Nominalizat printre judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte numărul de locuitorii (al doilea din ţară), respectiv al vârstei (tot al doilea, alături de Suceava, cu o medie de sub 40 de ani), Iaşul se sitează pe locul IV în ceea ce priveşte numărul persoanelor care au absolvit o unitate de învăţământ superior. Astfel, dintr-un total de 760.774 de cetăţeni, 122.910 au studii superioare, capitol la care doar trei judeţene depăşesc Iaşul: Ilfov (cu tot cu Bucureşti) – 740.102 de cetăţeni cu studii superioare, Cluj – 167.233 şi Timiş – 143.5433. Alţi 297.790 de ieşeni au declarat că au absolvit nivelul postliceal şi de maistri, liceal sau profesional de ucenici, în timp ce 340.000 de ieşeni absolvit nivelul gimnazial, primar, preşcolar sau sunt persoane fără şcoală absolvită.

Atenţie, însă, raportat la ponderea persoanelor cu nivel superior de educație, Iaşul este depăşit de alte patru judeţe (Bihor, Sibiu, Constanţa şi Braşov), opcupând locul IX. La cealaltă extremă se regăsesc județele Giurgiu și Vaslui, cu mai mult de jumătate dintre locuitori cu nivel scăzut de educație: 51,6%, respectiv 50,3%. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Coşmarul ieşenilor din CUG poate lua sfârşit
01/04/2023 17:16

  Una dintre problemele cu care se confruntă locuitorii comunei Ciurea, dar şi ieşeni din CUG, este traficul supraaglomerat inspre si dinspre Iasi. Drumul judetean 248, care leagă Ciurea de Iasi, are ...

 „Greuceanu versiune 2.0” , un nou titlu în repertoriul Teatrului Luceafărul
01/04/2023 12:15

Finele acestei săptămani va marca inscrierea unui nou titlu pe afisul permanent al Teatrului Luceafărul din Iasi. Optiunea repertorială s-a orientat către un basm nu foarte frecvent pus in scenă -  G ...

Doi ani de detenţie pentru un ieşean care a condus fără permis
01/04/2023 10:59

 În 99,9% din cazuri, infracţiunile la regimul rutier se lasă cu condamnări neprivative de libertate. Cu suspendare sau cu amanarea aplicării pedepsei. Chiar şi in speţele in care se consemneaz ...

Camionagii rulează bine-mersi pe marile bulevarde, la ore de vârf!
01/04/2023 10:32

  Din nou, consilierii locali ieşeni au atras atenţia asupra unor hotărari votate in trecut, dar care, in prezent, nu sunt puse in aplicare. Una dintre acestea se referă la restricţiile de circulaţi ...

Victorie degeaba în instanţă, apelantul rămâne după gratii
01/04/2023 10:30

Multă vreme, ieşeanul Florin Ovidiu Pancu (43 de ani) s-a crezut mare şmecher şi tare mardoi, imposibil de atins de către braţul legii. Prima altercaţie care i-a adus dosar penal a avut loc in seara de 1 ...

Gabriel Brehuescu, tânărul care și-a pus în minte să facă din cifre o armă cu care să cucerească lumea
01/04/2023 10:15

 Pentru doar cativa dintre noi, matematica reprezintă o minune care se săvarseste in fiecare zi. Pentru toti ceilalti, disciplina aceasta imposibil de imblanzit capătă felurite forme detesatabile, mere ...

Femeie din Bacău bătută cu pumnii de un șofer. Ea nu a vrut să se așeze pe scaun
01/04/2023 09:45

Un şofer de microbuz din judeţul Bacău a fost reţinut, vineri, după ce a lovit cu pumnii, in repetate randuri, o femeie care a refuzat să se aşeze pe scaun. Incidentul a fost filmat de alţi pasageri car ...

Doar 55,17 la sută dintre elevii ieșeni au trecut Simularea Evaluării Naţionale
01/04/2023 09:34

Calculele matematice şi gramatica limbii romane par a fi o foarte mare dilemă pentru mulţi dintre elevii ieseni care termină opt clase. Cel puţin aşa reiese din primele rezultate ale Simulării Evaluării ...

Spectacolele lunii aprilie la POpera din Iași
01/04/2023 09:23

În aprilie, primele spectacole oferite publicului de către Opera Natională Romană din Iasi vor fi „Aida” de Giuseppe Verdi. Ca urmare a interesului urias arătat in anii trecuti de specta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei