Malpraxisul, în colimatorul Colegiului Medicilor

umf2
umf1
2malpraxis

Dimensiune font:

| 02-02-2023 17:53

 Colegiul Medicilor din România a lansat o serie de dezbateri publice pentru teme de mare interes pentru medici, pentru pacienţi, pentru toată societatea românească. Aceste teme se referă la greşeala medicală, malpraxisul medical, cum mai este cunoscut.

Trebuie să recunoaştem cu toţii, greşeala medicală există. Ea este inerentă practicii medicale. Noi, medicii, suntem oameni, putem greşi. Sunt mai multe tipuri de greşeli, cele care se văd şi greşeli care nu se văd, greşeli care produc suferinţă pacientului şi greşeli care nu produc suferinţă pacientului. Pe noi ne interesează ca în astfel de situaţii medicul să îşi recunoască greşeală şi din asta să învăţăm cu toţii, a spus Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

El a spus că recunoaşterea unei greşeli medicale nu înseamnă doar înfiinţarea unei comisii disciplinare care să pedepsească doctorul care a greşit. „Nu. Trebuie să facem ca sistemul nostru să funcţioneze mai bine şi să nu mai permită repetarea acestei greşeli”, a spus dr Daniel Coriu.

Schimbare și responsabilizare

Ca atare, Colegiul Medicilor din România vrea să facă o schimbare radicală în mecanismul civil de responsabilizare a actului medical. „Avem câteva propuneri legislative cu care vom merge în Parlament. Greşeala medicală care produce o suferinţă sau un prejudiciu pacientului este numită, malparaxis. Cu toţii am căzut de acord că un pacient trebuie să primească o compensaţie corectă într-un timp rezonabil. Dar asta nu se întâmplă. Actuala lege a malpraxisului nu satisface această necesitate de bază a noastră a tuturor. Nici pacientul nu primeşte această compensaţie financiară, nici medicul nu e satisfăcut, a spus dr Coriu.

De aceea, Preşedintele Colegiului Medicilor din România propune eficientizarea mecanismelor de răspundere civilă şi disciplinară în caz de malpraxis. „Medicii sunt oameni, pot greşi. Nu este normal să greşim, ăsta e un adevăr, dar perfecţi nu suntem. Cineva spunea că medicul trebuie să fie perfect. Nu se poate. Într-o medicină modernă, unde sunt tot felul de mecanisme, medicul este numai o parte din acest angrenaj. Greşeala este inerentă. Şi atuci trebuie să identificăm greşelile, ca să nu le repetăm. Asta e cel mai important, a spus preşedintele colegiului Medicilor.     

Corp de experți medical și polițe de malpraxis similare polițelor de răspundere civilă auto

Colegiul Medicilor vrea înfiinţarea unui corp al experţilor medicali care să facă expertiza judiciară pentru instanţele civile şi cere întărirea mecanismelor de răspundere discoplinară astfel încât, atunci când sunt greşeli grave sau repetate, să fie ridicat dreptul de practică a medicului pentru a proteja astfel şi alţi pacienţi. „În prezent sistemul de asigurare în caz de malpraxis nu funcţionează. Pacientul nu primeşte despăgubirea corectă şi nu oferă medicului o protecţie reală. Propunerea este de a îmbunătăţi sistemul poliţelor de asigurare de malpraxis astfel încât plata despăgubirilor materiale şi morale să fie preluată în mod real şi efectiv de către asigurator, în temeiul poliţei de malpraxis. În opinia Colegiului Medicilor din România, poliţa de malpraxis ar trebui să fie similară poliţelor de răspundere civilă auto iar asiguratorul să fie obligatoriu alături de medic în faţa instanţei civile iar poliţa să acopere cu adevărat riscul în caz de malpraxis, a spus Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi, dr Liviu  Oprea spune că în sistemul de sănătate românesc sunt multe difuncţionalităţi atunci când vine vorba de gestionarea greşelilor. „Toate reglementările profesiei se găsesc în Legea 95 din 2006 şi nu în coduri deontologice. Accentul cade pe controlul costurilor şi nu pe promovarea calităţii. Legea e specifică în ceea ce nu avem voie să facem. Nu trebuie să depăşim limitele. În rare situaţii sunt descrieri exacte în ceea ce priveşte ce trebuie să facem, cum să facem. Respectarea legii în forma actuală capătă mai degrabă un aspect represiv decât un aspect de tip formativ, de prevenţie a greşelilor şi a dezvoltării calităţii actului medical, a spus dr. Liviu Oprea, preşeintele Colegiului Medicilor Iaşi. 

Medicul acuzat de malpraxis, a doua victimă

Dr Vasile Cepoi consideră că în astfel de situaţii o a doua victimă este chiar medicul acuzat de malpraxis. „Prima suferinţă este dată de faptul că nu a reuşit să facă un act medical aşa cum şi-a dorit, suferinţa pacientului este şi suferinţa medicului iar consecinţele greşelii este o altă cauză care traumatizează medicul. Din păcate, unităţile sanitare şi sistemul sanitar nu e pregătit să sprijine a doua victimă şi să folosească greşeala ca un element de învăţare şi de prevenire pe viitor a apariţiei altor greşeli, adică altcineva, în aceleaşi condiţii, să facă aceeaşi greşeală. Se spune că nu putem schimba condiţia umană, ci condiţiile în care lucrează omul, a spus dr Vasile Cepoi. 

Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Coşmarul ieşenilor din CUG poate lua sfârşit
01/04/2023 17:16

  Una dintre problemele cu care se confruntă locuitorii comunei Ciurea, dar şi ieşeni din CUG, este traficul supraaglomerat inspre si dinspre Iasi. Drumul judetean 248, care leagă Ciurea de Iasi, are ...

 „Greuceanu versiune 2.0” , un nou titlu în repertoriul Teatrului Luceafărul
01/04/2023 12:15

Finele acestei săptămani va marca inscrierea unui nou titlu pe afisul permanent al Teatrului Luceafărul din Iasi. Optiunea repertorială s-a orientat către un basm nu foarte frecvent pus in scenă -  G ...

Doi ani de detenţie pentru un ieşean care a condus fără permis
01/04/2023 10:59

 În 99,9% din cazuri, infracţiunile la regimul rutier se lasă cu condamnări neprivative de libertate. Cu suspendare sau cu amanarea aplicării pedepsei. Chiar şi in speţele in care se consemneaz ...

Camionagii rulează bine-mersi pe marile bulevarde, la ore de vârf!
01/04/2023 10:32

  Din nou, consilierii locali ieşeni au atras atenţia asupra unor hotărari votate in trecut, dar care, in prezent, nu sunt puse in aplicare. Una dintre acestea se referă la restricţiile de circulaţi ...

Victorie degeaba în instanţă, apelantul rămâne după gratii
01/04/2023 10:30

Multă vreme, ieşeanul Florin Ovidiu Pancu (43 de ani) s-a crezut mare şmecher şi tare mardoi, imposibil de atins de către braţul legii. Prima altercaţie care i-a adus dosar penal a avut loc in seara de 1 ...

Gabriel Brehuescu, tânărul care și-a pus în minte să facă din cifre o armă cu care să cucerească lumea
01/04/2023 10:15

 Pentru doar cativa dintre noi, matematica reprezintă o minune care se săvarseste in fiecare zi. Pentru toti ceilalti, disciplina aceasta imposibil de imblanzit capătă felurite forme detesatabile, mere ...

Femeie din Bacău bătută cu pumnii de un șofer. Ea nu a vrut să se așeze pe scaun
01/04/2023 09:45

Un şofer de microbuz din judeţul Bacău a fost reţinut, vineri, după ce a lovit cu pumnii, in repetate randuri, o femeie care a refuzat să se aşeze pe scaun. Incidentul a fost filmat de alţi pasageri car ...

Doar 55,17 la sută dintre elevii ieșeni au trecut Simularea Evaluării Naţionale
01/04/2023 09:34

Calculele matematice şi gramatica limbii romane par a fi o foarte mare dilemă pentru mulţi dintre elevii ieseni care termină opt clase. Cel puţin aşa reiese din primele rezultate ale Simulării Evaluării ...

Spectacolele lunii aprilie la POpera din Iași
01/04/2023 09:23

În aprilie, primele spectacole oferite publicului de către Opera Natională Romană din Iasi vor fi „Aida” de Giuseppe Verdi. Ca urmare a interesului urias arătat in anii trecuti de specta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei