Mii de cadre didactice, în stradă. Examenele se amână!

1greva

Dimensiune font:

| 09-06-2023 08:21

* profesorii au continuat greva, joi, şi au protestat încă o dată în faţa Prefecturii Iași * și în a unsprezecea zi de protest, cadrele didactice au cerut măriri salariale în raport cu inflaţia * dascălii vor ca partidele politice şi Guvernul să garanteze că aceste măriri vor fi acordate în perioada următoare, nu eşalonat, aşa cum li s-a propus * între timp, probele de competențe de la Bacalaureat au fost amânate

Puţin peste două mii de angajaţi din învăţământul preuniversitar s-au prezentat, aşa cum ne-au obişnuit în ultimele două săptămâni, la ora 11 în faţa Prefecturii să îşi ceară drepturile salariale şi condiţii mai bune de muncă.

Pentru preşedintele USLIP Iaşi, memorandumul asumat de politic de actuala guvernare nu reprezintă o garanţie pe termen lung. „Ceea ce ne-am dori noi ar fi ca nu doar un memorandum, ci o normă - să aducă garanţii în ceea ce priveşte principiile pe care le-am cerut noi, privitor la salarizarea salariaţilor din învăţământul preuniversitar. Guvernul României şi-a luat angajamentul că la debutanţi coeficientul va fi de 23% din cel mai mare coeficient, ceea ce este într-adevăr o aprobare a uneia dintre revendicările noastre. Dar ne îngrijorează şi trebuie spus că nu suntem de acord cu acea etapizare la care face referire Guvernul. Vorbim de o etapizare pe 3 ani, cu care noi nu putem fi de acord şi pe care o respingem, a spus Laviniu Lăcustă.

Dacă în privinţa revendicărilor salariale sindicaliştii din preuniversitar ştiu ce vor, ceea ce se va întâmpla cu examenele naţionale rămâne o nebuloasă. 

Conform calendarului Ministerului Educaţiei, pe  9 iunie se încheie perioada de încheiere a situaţiei şcolare pentru clasele a VIII-a şi a XII-a. Tot pe 9 iunie ar fi trebuit să fie închiate şi înscrierile la examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională.

Sindicaliştii spun că nu ştiu ce se va întâmpla şi pasează încă o dată mingea în terenul guvernanţilor. „Mai mult ca sigur, luni lucrurile vor fi foarte clare din această perspectivă”, a spus Laviniu Lăcustă.

Însă ministra Educaţiei, Ligia Deca spune că din cauza contextului actual a semnat un ordin de ministru prin care, pentru clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, pentru seral şi frecvenţă redusă, perioada de încheiere a situaţiei şcolare se prelungeşte până pe 13 iunie.

Deca a anunţat că şi înscrierea la examene se va prelungi tot până pe 13 iunie, urmând ca probele de competenţe din cadrul examenului de Bacalaureat să fie  susţinute în perioada 14 - 23 iunie. „În ceea ce privește probele scrise pentru ambele examene naționale nu se impune în acest moment modificarea calendarului”, a precizat ministra Educaţiei.

Probele de competențe de la Bacalaureat au fost amânate

Probele de competențe de la Bacalaureat au fost amânate, a anunțat, ieri, ministrul Educației, Ligia Deca. „Conform calendarului actual, pe 9 iunie se încheie perioada de încheiere a situației școlare pentru clasele a VIII-a și a XII-a. Tot pe 9 iunie ar fi trebuit să se încheie înscrierile la Bacalaureat și la Evaluarea Națională. Având în vedere contextul actual, am semnat ordinul de ministru prin care, pentru clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a pentru seral și frecvență redusă, perioada de încheiere a situației școlare se prelungește până pe 13 iunie. În ceea ce privește celelalte clase nu se impun în acest moment modificări în ceea ce privește desfășurarea activităților de final de an”, a declarat Ligia Deca.

De asemenea, ea a anunțat că înscrierea la examene se va prelungi tot până pe 13 iunie. „În acest context, probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat se vor susține în perioada 14-23 iunie. În ceea ce privește probele scrise pentru ambele examene naționale nu se impune în acest moment modificarea calendarului”, a mai spus ministrul Educației.

Potrivit calendarului inițial, probele de competențe trebuia să înceapă în 12 iunie.

Trendul privind participarea la grevă, descendent

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi că trendul privind participarea la greva din Educaţie este unul descendent, precizând că, din datele centralizate la minister, de la începutul mişcării de protest şi-au reluat activitatea aproximativ 21.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ, din care aproximativ 13.500 sunt cadre didactice.Deci, faţă de datele pe care le-am avut înainte de ordonanţa de urgenţă care viza majorările salariale, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 6,34% la nivelul cadrelor didactice şi per total personal în învăţământ, adică personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, cu 7,3%. În cifre absolute, şi-au reluat activitatea aproximativ 21.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ, din care aproximativ 13.500 sunt cadre didactice. Aşa cum spuneam, trendul este unul descendent vizavi de participarea la grevă. Din nou, cifrele comunicate de Ministerul Educaţiei sunt raportate la numărul total al angajaţilor şi la numărul total al personalului didactic. De ce? Pentru că pe noi ne interesează câtă resursă umană există în şcoli pentru desfăşurarea proceselor educaţionale”, a afirmat Ligia Deca.

Ministrul a subliniat că dorinţa părţii guvernamentale este ca revenirea la clase să nu se facă pe baza unei obligaţii legale, întrebată cât la sută din profesori sunt în grevă la ora actuală. „Din nou, ceea ce se încearcă acum este să spunem că am ajuns sub cifra de 50% faţă de cei care au intrat în grevă la 22 mai. Ceea ce ne interesează pe noi este ca toate cadrele didactice să revină în sălile de clasă pentru a putea desfăşura procese normale de educaţie şi de evaluare. O să mai spun încă o dată acest lucru. Dorinţa noastră este ca revenirea la clase să nu se facă pe baza unei obligaţii legale, ci pe baza convingerii că lucrurile se îndreaptă în direcţia dorită şi pe baza convingerii că profesorii sunt respectaţi şi apreciaţi”, a mai declarat Deca.

„Salariul de bază al profesorului debutant, la nivelul salariului mediu brut pe economie”

Guvernul a aprobat joi o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o „garanţie suplimentară” privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, în acord cu solicitarea cadrelor didactice în acest sens. Toate categoriile de personal din învăţământ beneficiază şi vor beneficia de respectul pe care-l merită, de majorările salariale cuvenite. Ca o garanţie suplimentară în acest sens, joi, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost adoptată declaraţia privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ care are ca anexă un memorandum al Guvernului”, a declarat Ligia Deca.

Ministrul Educaţiei a adăugat că asumarea făcută de Guvern prin memorandum include două măsuri principale. „Odată, garantarea principiului pe care se va baza nouă grilă pentru învăţământ din Legea salarizării şi anume faptul că salariul de bază al profesorului debutant sau al asistentului universitar va fi stabilită la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public. De asemenea, memorandumul asumă şi faptul că pe perioada concediului de odihnă, precum şi în zilele de concediu plătit, personalul din învăţământ va avea dreptul la o indemnizaţie de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţită cu media zilnică a salariului de bază şi a sporurilor,indemnizaţiilor de care beneficiază, potrivit legii. Ambele solicitări au făcut parte din doleanţele pe care noi le-am primit, documentat, din parte federaţiilor sindicale. Am răspuns astăzi, încă o dată, acestor revendicări”, a precizat ministrul Educației. Adina MARCU, Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:06

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
„Să ai răbdare, asta este cea mai importantă lecție pe care ți-o oferă bebelușii”
24/09/2023 19:25

De nouă ani, Cristina Bărbieru trăieste in lumea bebelusilor. Este una dintre zanele bune care ii ajută pe micuti să fie sănătosi, voiosi si să aducă bucurie părintilor. Kinetoterapeut de profesie, Cr ...

Motivul stupid pentru care o mamă și-a agresat fiica. Tânăra a obținut un ordin de protecție
24/09/2023 16:10

O tanără de 20 de ani din Rădăuţi a fost agresată de către mama sa pentru că aceasta din urmă ne era de acord cu iubitul fiicei sale. Poliţiştii suceveni au intervenit la acest caz sambătă seară, ...

O nouă arestare în dosarul lui Dumitru Buzatu, baronul PSD Vaslui. Un expert care a luat mită 700.000 de lei
24/09/2023 15:19

Un expert care ar fi primit 714.000 lei de la omul de afaceri care l-ar fi mituit şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv duminică, a decis Tribunalul Vaslui ...

Minunile de la Gura Humorului
24/09/2023 14:01

În inima micutei asezări de munte se află În inima Bucovinei, acolo unde dealurile se intalnesc cu pădurile de conifere si raurile curg linistit printre sate pitoresti, se află un mic orăsel cu ...

Expertul Radu Judele  acuzat că a măsluit expertiza în dosarul lui Dumitru Buzatu a fost și el arestat / El a cerut și luat 700.000 de lei
24/09/2023 12:26

Tribunalul Vaslui a decis duminică arestarea preventivă a expertul care a realizat expertiză tehnică a lucrărilor la „drumul strategic Barlad-Laza-Codaeşti” , pentru care presedintele Consiliu ...

Prefectul de Vaslui îl va suspenda din funcție pe șeful CJ, Dumitru Buzatu, arestat pentru luare de mită
24/09/2023 11:16

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, va emite la inceputul săptămanii viitoare ordinul de suspendare a lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, dacă vor fi inde ...

Încă o persoană reţinută pentru mită în dosarul Buzatu. Conexiuni cu DRDP Iaşi
24/09/2023 09:41

Încă o persoană a fost reţinută sambătă in dosarul mitei luate de preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu, un expert, acuzat şi el de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă. Potrivit unor ...

Dumitru Buzatu, oprit în trafic de polițiștii DGA: 'Această geantă și suma de bani din interior îmi aparține, sunt bani din economiile mele' (stenograme DNA)
23/09/2023 23:51

  Referatul cu propunere de arestare preventivă pe numele presedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, arată detalii despre modul in care procurorii au instrumentat acest caz. În momentul primiri ...

Panică la Botoşani: Meciul cu UTA Arad a fost întrerupt, după ce unui spectator i s-a făcut rău
23/09/2023 20:23

Meciul din etapa a zecea a Superligii, dintre FC Botoşani şi UTA Arad, a fost intrerupt in minutul 21 după ce unui suporter i s-a făcut rău in tribună, iar medicii au intervenit. Unui spectator aflat in ...

Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
23/09/2023 20:14

În cazul flagrantului care a dus la retinerea presedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, nu ar fi implicat niciun om de afaceri din Cluj, conform surselor DCNews. Informatia potrivit căreia firma denuntăt ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei