O adolescentă din Bacău a fost găsită carbonizată în curtea casei

image_750x_63bd3b524e537

Dimensiune font:

| 10-01-2023 14:30


Cadavrul parţial carbonizat al unei fete în vârstă de 16 ani a fost găsit de familie în curtea casei sale din localitatea Bogdăneşti din județul Bacău, a anunțat marți Inspectoratul Județean de Poliţie.

„Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, pentru infracțiunea de ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Păduraru.

Anchetatorii au precizat că fata era o persoană introvertită şi iau în calcul sinuciderea, dar nu în urma unei eventuale provocări pe reţelele de socializare, scrie Agerpres.

Conform unor surse citate de presa locală, fata s-ar fi stropit cu benzină și și-ar fi dat foc.

Cadavrul minorei a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsie.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
 E 85 rămâne „drumul morții”
05/06/2023 21:04

  Romania continuă să ocupe prima pozitie in clasamentul accidentelor rutiere mortale din Uniunea Europeană. În 2022, avea cea mai mare rată a decelor in accidente rutiere din toată comuni ...

 „Îmi doresc să aduc o schimbare în percepția subiectivă a frumosului și a înțelegerii obiective a eleganței”
05/06/2023 20:30

În lumea contemporană de afaceri, femeile isi aduc contributia semnificativă prin combinatia de elegantă, inteligentă, spirit antreprenorial si abilitatea de a intelege si aplica principiile psih ...

Orasul Iasi ! 4 K/VIDEO
05/06/2023 17:22
 Românul cel mai bine plătit din Europa este un sucevean
05/06/2023 16:47

Una dintre cele mai mari companii din lume este condusă de un roman. Este vorba despre Silviu Popovici, care este seful Diviziei Europa a PepsiCo, o companie cu o cifră de afaceri de 13 miliade de dolari in 2 ...

 Ciprian Porumbescu, omagiat la Stupca
05/06/2023 13:25

Marele compozitor Ciprian Porumbescu a fost comemorat astăzi la Stupca, locul nasterii sale. La manifestări, care au reunit si o slujbă religioasă, a participat si presedintele Consiliului Judetean Suceava, ...

 Artiștii lirici ai Iașului, prezenți la două festivaluri importante de operă
05/06/2023 12:56

Opera Natională Romană din Iasi va participa in această lună la DescOperă, un festival international organizat la Butuceni, in Republica Moldova. La inedita manifestare in aer liber, care a atras la fiecar ...

Ciprian Porumbescu, sărbătorit la Stupca
05/06/2023 11:55

Împlinirea a 140 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu va fi marcată luni, 5 iunie, la Stupca, printr-o serie de manifestări deschise cu o slujbă de pomenire, care va fi oficiată la ...

 Au apărut problemele pe autostrada A7
05/06/2023 11:43

La santierul deschis pentru construirea Autostrăzii A7 au apărut probleme. Unul dintre contractanti, asocierea Pizzarotti – Retter, a cerut si primit o prelungire de termen pentru finalizarea lucrărilo ...

Iertat de judecători, după ce a dat foc la grajdul vecinului
05/06/2023 08:59

Ion B. din Hartoape, comuna Vanători, a intrat in belea pe data (număr cu ghionion) de 13 aprilie 2020. Era in plină pandemie şi, neavand altceva mai bun de făcut, omul s-a apucat să-şi cureţe grădina. ...

VIDEO Serbările comunei Ciurea
05/06/2023 08:12

Autoritătile din Ciurea au marcat astăzi o nouă sărbătoare a comunei. Ciurenii, şi nu doar ei, au fost invitaţi la un program artistic si cultural susţinut de artişti profesionişti, care se va intinde ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei