Percheziţii domiciliare într-un dosar privind comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, la Botoșani

mascati-perchezitii-politie-politisti-13-700x336

Dimensiune font:

| 16-01-2022 10:46

Poliţiştii din Botoşani au efectuat, sâmbătă, patru percheziţii domiciliare într-un dosar privind comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, percheziţiile au avut loc în comuna Ungureni, fiind făcute de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Săveni

‘În urma activităţilor desfăşurate, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, printre care o lunetă pentru puşcă cu aer comprimat, peste 300 de proiectile metalice, telefoane mobile, aproximativ 300 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi articole pirotehnice deţinute fără drept’, a afirmat Nenişcu.

Oficialul IPJ susţine că tot în urma acţiunii de sâmbătă au fost identificaţi trei câini din rasa ogar şi ciobănesc caucazian, deţinuţi fără respectarea prevederilor legale, motiv pentru care proprietarii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 7.000 de lei.

În acest dosar s-a dispus extinderea cercetărilor pentru alte doua infracţiuni, respectiv, operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi contrabandă.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:01

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei MEGA EDILE IAȘI SRL – societate în faliment, dosar nr. 2517/99/2019 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele active : Nr. crt. Denumire activ Buc Preț de pornire 90% (lei-fără TVA) 1. Mobilier 1 2.507 2. Bena cu descarcare centrala 1 1.877 3. Masina de curatat panouri 1 4.981 4. Masina de taiat 1 2.864 5. Masina de taiat caramida 1 2.951 6. Masina de fasonat 1 9.470 7. Aparat suduraMAX 403 1 10.434 8. Compresor de aer AB 300/808F 1 3.667 9. Masina de sudat carcase tip PILEMASTER IIIDF200/1500/12 si accesoriile aferente 1 554.088 10. Masina de confectionat etrieri tip TWINMASTER 12S, Model 031 si accesoriile aferente 1 355.857 11. Masina de fasonat 1 9.743 12. Compresor trifazat stationar AB300/808F 1 3.574 13. Masina de legat fier RB441T 1 8.228 14. Pistol sudura MIG,DC-00020 1 4.393 15. Radiocomanda macara 1 5.401 16. Bos furca macara auto 1 4.066 17. Uscator de aer prin refrigerare QNOM=900 L/M 1 3.001 18. Bena 1000 l descarcare centrala cu tub 1 3.646 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 03,17.06.2022 respectiv 01 și 15.07.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine :  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO25PIRB2400776062003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Cererile de participare se vor depune cu cel târziu cu 1 zi înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termen de 30 zile, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel:0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei RESIDENT EST COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 5539/99/2020 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Autoutilitară marca Ford, model Transit, fabricat în anul 2002, capacitate cilindrică 2.402 cmc, putere 66 kw, 90 CP, norma de poluare E3 - Preț de pornire 2.000 Euro reprezentând 100% din valoarea de piață/de lichidare stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de 27.05.2022 respectiv 03, 10 și 17.06.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO54PIRB2400764684002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la: tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Salubris va curăţa oraşul până în 2032 !
27/05/2022 06:59

Creată in 2002, societatea Salubris a obţinut, in 2007, gestiunea serviciului de salubrizare a municipiului Iasi, fiind delegată in mod direct prin contract de concesiune, in baza H.C.L. nr. 491/2007. De-a l ...

Amenzi usturătoare pentru... drumurile neasfaltate!
27/05/2022 05:00

 Poluarea se plăteste scump la Iasi, sau cel putin asta arată raportul Gărzii de Mediu, care a aplicat amenzi usturătoare in ultima perioadă. Au mai fost intocmite, de asemenea, si dosare penale pentr ...

„Casă departe de casă”, la Spitalul „Sf.Maria”
27/05/2022 00:00

 Pentru a rezolva problema apartinătorilor pacientilor care au nevoie de tratamente de lungă durată, Fundatia pentru Copii Ronald McDonald, impreună cu zeci de sponsori si parteneri, a pus bazele Casei ...

Încep lucrările la Căminul Cultural Miroslava
27/05/2022 00:00

 Autoritătile locale au anuntat că săptămana aceasta au inceput lucrările la Căminul Cultural Miroslava. Valoarea totală a investitiei este de 8,2 milioane lei, iar fondurile sunt asigurate de Compa ...

Lăsaţi tramvaiele să circule pe Splai Bahlui Mal Drept!
26/05/2022 23:59

În cadrul grupului de lucru Organizatii non-guvernamentale pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), membrii Alianţei pentru Promovarea Transportului Alternativ, poate cel mai ...

S-au deschis piscinele din Iasi!
26/05/2022 18:03

 Temperaturile au crescut in ultima perioadă motiv pentru care administratorii de piscine private au decis să deschidă sezonul mult mai repede. Ele sunt optiunea perfectă pentru petrecerea timpului lib ...

Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, în ultima fază de proiectare
26/05/2022 18:02

 Săptămana aceasta, proiectantul va preda documentatia tehnică de avizare a lucrărilor de constructie si documentatiile pentru eliberarea avizelor. De asemenea, se va incheia dezbaterea publi ...

S-au deschis piscinile!
26/05/2022 16:57

Temperaturile au crescut in ultima perioadă, motiv pentru care administratorii de piscine private au decis să deschidă sezonul mult mai repede. Ele sunt optiunea perfectă pentru petrecerea timpului liber, a ...

Indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Bacău-Paşcani au fost aprobaţi de Guvern
26/05/2022 16:15

Licitaţia pentru construcţia celor trei loturi ale autostrăzii Bacău – Paşcani, cu o lungime totală de 77,39 km, va fi lansată după aprobarea Proiectului Tehnic şi a documentaţiei de atribuire i ...

Elevă agresată de doi colegi
26/05/2022 16:14

 Totul s-ar fi petrecut in localitatea Zbereni, din comuna Cotnari. Pe internet a circulat un videoclip in care mai multi tineri de gimnaziu loveau cu pumnii si picioarele o colegă de scoală. Din filmule ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei