Primele tramvaie PESA circulă deja pe străzile Iaşului

t1
t2
t6

Dimensiune font:

| 10-09-2021 00:00

Două dintre cele şase vagoane fabricate în Polonia au început să facă curse regulate în oraş * ieri, acestea au circulat pe traseele 1 şi 13, însă tramvaiele vor fi prezente pe toate rutele deservite de CTP Iaşi * „Iașul este primul oraș din România care a avut transport electric și este cel mai modern oraș din România în ce privește transportul public cu tramvaiul”, a spus primarul Mihai Chirica

 

 

În prezenţa primarului Mihai Chirica, a ambasadorului Poloniei în România şi a reprezentanţilor firmei producătoare, ieri a avut loc inaugurarea primelor tramvaie ultramoderne produse de uzina PESA, achiziţionate cu fonduri europene de către municipalitate, în cadrul unui proiect privind modernizarea transportului în comun. Evenimentul, care a avut loc în faţa Palatului Culturii, în faţa a câtorva zeci de ieşeni, a inclus o scurtă prezentare a tramvaielor, urmată de alocuţiunile autorităţilor lcale şi ale reprezentanţilor firmei producătoare. ,,Este un moment cu adevărat istoric pentru orașul nostru... Am conceput împreună cu colegii mei și un nou slogan pentru transportul public de călători: Orașul nostru se mișcă verde, se mișcă inteligent, se mișcă modern. Încercăm să facem din transportul public un deziderat pentru un oraș curat, mai puțin poluat, care oferă posibilitatea de mobilitate ca în orice capitală europeană sau din lume... Nu știu cum ar fi arătat Iașul dacă nu am fi avut bani europeni. Nu știm nici cum ar fi arătat industria poloneză dacă nu ar fi fost fondurile europene. E o oportunitate pe care am tratat-o cu mare seriozitate și respect... Iașul este primul oraș din România care a avut transport electric și este cel mai modern oraș din România în ce privește transportul public cu tramvaiul”, a spus primarul Mihai Chirica.

Moment important şi pentru Ambasadorul Poloniei

După ce a mulţumit autorităţilor ieşene pentru invitaţie, ambasadorul Republicii Polone în România, Maciej Lang, a declarat că inaugurarea primelor tramvaie PESA reprezintă un moment important în cadrul relaţiilor economice dintre cele două ţări. „Mă bucur să pot participa la ceremonia de astăzi, inaugurarea noilor tramvaie pentru Iași, produse de societatea poloneză PESA, și mă bucur că astăzi îl avem alături de noi pe domnul Zdziarski, președintele companiei. În calitate de ambasador al Poloniei în România, mă bucur că excelentele relații dintre țările noastre se traduc astăzi în cooperare practică. Este un moment foarte important, foarte frumos, pentru mine ca ambasador al Poloniei”, a afirmat ambasadorul Poloniei în România.

Dotări ultramoderne

Fiecare dintre cele 16 tramvaie PESA are o capacitate de transport de 230 de locuri, din care 30 pe scaune fixe, nerabatabile și individuale. Toate tramvaiele au dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenţi 3D.

În acest moment, în depoul de la Gară al Companiei de Transport Public (CTP) se află șase tramvaie PESA, în perioada următoare fiind aşteptate să sosească și alte vagoane produse de aceeaşi firmă, în baza contractului încheiat cu Primăria Municipiului Iași, finanțat de către Uniunea Europeană.

Noile tramvaie vor fi scoase la stradă în mod gradual. Primele două tramvaie PESA circulă, începând de ieri, pe traseele 1 şi 13. Lucian STATE

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Drumul care leagă județele Iași și Neamț va fi modernizat
21/06/2024 11:33

* pe langă DJ 201C, alte patru drumuri judetene vor fi modernizate cu fonduri guvernamentale: DJ 244 D: limita judetului Vaslui – Dolhesti – Ciortesti - Coropceni (intersectia DN 24), DJ 282 B: int ...

Copil dispărut în Siret, la Liteni
21/06/2024 10:43

Un băiat in varstă de 10 ani, a dispărut, ieri, in apele raului Siret, pe raza oraşului Liteni din judeţul Suceava. Căutările pompierilor au fost reluate in această dimineată, după ce echipe de salva ...

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iași
21/06/2024 09:06

Un focar de tuberculoză a fost identificat de medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi la o unitate privată de invăţămant preuniversitar dintr-o localitate de langă municipiul reşedinţă ...

Socola - viața de dincolo de gard
21/06/2024 08:53

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi este un spital monospecialitate – de interes naţional – şi asigură asistenţă medicală de inaltă specialitate bolnavilor din teritoriul aron ...

Fermierii ieşeni au primit sfaturi de la specialişti cum să cultive pepenii
21/06/2024 08:42

Specialistii din cadrul Directiei pentru Agricultură Judeteană (DAJ) au continuat in aceste zile seria intalnirilor in teritoriu cu fermierii, in cadrul campaniei de informare in legătură cu cele mai noi re ...

O nouă ediție a „Marșului Vieții”, la Iași
21/06/2024 08:26

Primăria Municipiului Iasi (PMI), in colaborare Comunitatea Evreilor din Iasi si Rabinul Josef Wasserman din Israel, presedintele Fundatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Iudaismului in Romania, anuntă orga ...

Harta „zonelor reci” din Iași
21/06/2024 08:15

Iesenii nevoiti să străbată orasul la orele amiezii, atunci cand mercurul din termometre atinge cele mai ridicate valori, au la dispozitie cateva locuri in care se pot răcori si feri de arsită, care insă ...

Aeroportul Iaşi a sărbătorit 1 milion de pasageri înregistraţi în acest an, performanţă realizată în doar şase luni
20/06/2024 22:35

Aeroportul Iaşi a sărbătorit, joi, pentru a şasea oară in istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 Milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni ...

Două importante competiții internaționale, la Baza sportivă Brizo
20/06/2024 21:00

* la intrecerile de la Baza Sportivă Brizo, din Aroneanu, vor fi prezente reprezentativele Bulgariei, Kosovo, Republicii Moldova, Serbiei, Turciei si Romaniei, care, in calitate de tară organizatoare, va part ...

Iașul, gazda celui mai important eveniment de resale din Moldova
20/06/2024 16:19

* „Cele 5 R-uri ale modei ieri, azi si maine sunt: reduceti, repurtati, reciclati, reparati, revindeti. Motto-ul nostru este Ce tie nu-ti place, poate deveni comoara altcuiva. Mai nou, la evenimentele noa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei