Săptămâna viitoare se reia circulaţia tramvaielor în Tătăraşi

2tramvaie

Dimensiune font:

| 22-07-2021 08:00

Probele la şina din zona Pădurii au fost realizate pe 18 iulie * primele tramvaie noi sunt programate să ajungă în Iaşi pe 7 august

Lucrările de modernizare a liniilor de tramvai de pe tronsonul Cinci Drumuri - strada Pădurii - strada Nicoriță, cu o lungime de 614 metri, au fost finalizate de ceva timp, iar zilele trecute au avut loc primele probe pe  porţiunea reabilitată. Potrivit reprezentanţilro CTP Iaşi, acestea au decurs normal, prin urmare, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru revenirea tramvaielor pe şină. Deşi nu a fost anunţată data, acest lucru se va petrece săptămâna viitoare, probabil în funcţie de cât de repede va veni avizul Poliţiei Rutiere în ceea ce priveşte realizarea semnalizării rutiere. Evident, tramvaiele de pe traseul 3 vor rula între Gară şi Tătăraşi Nord, de unde ieşenii pot face transbordarea cu autobuzele pentru a ajunge sau veni dinspre Dancu. Lucrările au făcut parte din proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași”, care are o valoare totală de 114.359.729,95 lei (aproape 24 milioane de euro) și a presupus reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare a tramvaielor pe trei tronsoane: Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii (lucrare finalizată), Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță (lucrare care se va încheia în perioada următoare) şi bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora (lucrare finalizată anul acesta.

Panta cu cea mai mare înclinaţie din ţară

La rândul lor, reprezentanţii societăţii ieşene au mai precizat că lucrările la tronsonul de linie de tramvai cu panta cea mai mare din România au fost complexe. „Datorită amplasamentului, a spațiului limitat de lucru, a izvoarelor subterane și a complexității lucrărilor de consolidare a fost cel mai dificil tronson de executat. Am modernizat calea de rulare tramvai, dar și strada Pădurii. Inclusiv modernizarea trotuarelor, potrivit proiectului tehnic. Alte lucrări au vizat realizarea rețelei canalizație curenți slabi, a subtraversărilor, realizarea canalizării în vederea preluării și dirijării apelor pluviale. Am construit rigole pentru preluarea apelor pluviale, am ridicat ziduri de sprijin în vederea susținerii căii de rulare. Realizarea de drenuri pentru colectarea apelor din subteran, înlocuirea  stâlpilor de rețea după demolarea stâlpilor vechi, executarea rețelei de fir contact și amenajarea stațiilor de tramvai”, explică aceştia.  

Ca măsură suplimentară pentru confortul trecătorilor, oficialii Primăriei au declarat că un tronson va deveni pietonal. „Partea de coborâre a străzii Pădurii, dintre intersecția Cinci Drumuri spre bulevardul Tudor Vladimirescu, va deveni pietonală! Cu alte cuvine, pietonii vor putea circula pe stradă, nu doar pe trotuar. Potrivit proiectului, circulația vehiculelor va fi interzisă pe aceste sectoare de drum, cu excepția tramvaielor, a autobuzelor și a riveranilor. Aceștia din urmă nu vor putea circula pe partea pietonală, ci doar pe linia de tramvai, doar până la proprietățile corespunzătoare”, afirmă aceştia.

Primele tramvaiele de pe la PESA vin pe 7 august

O altă veste bună este că primele tramvaie noi vor ajunge la Iași pe data de 7 august. Este vorba de trei tramvaie produse de polonezii de la PESA, care vor mai livra anul acesta, în perioada septembrie – octombrie, alte patru vagoane. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

Mascații au descins la o primărie din Iași: Viceprimarul și angajații furau benzină și motorină!
16/07/2024 13:54

Poliţiştii ieşeni au făcut marţi percheziţii la Primăria Dobrovăţ, dar şi in alte două locaţii, intr-un dosar care vizează infracţiuni de delapidare. Edilul Cătălin Martinuş a precizat că ar f ...

Imagini horror la Vaslui. Într-un geamantan a fost găsit cadavrul unui bărbat
16/07/2024 12:41

Un cadavru a fost găsit, luni seară, pe marginea unui drum sătesc din Pungeşti, anchetatorii vasluieni efectuand cercetări pentru stabilirea identităţii persoanei decedate. "La data de 15.07.2024, ...

Ofertă generoasă pentru copiii din Diaspora ce vor să învețe la liceele din Iași
16/07/2024 12:20

Pentru candidatii din Republica Moldova, Ucraina, Albania, Macedonia, Serbia, Ungaria, precum si pentru romanii de pretutindeni, absolventi de gimnaziu din Romania sau din alte state, care doresc să-şi contin ...

În pădurile Moldovei sunt aproximativ 1.500 de urși
16/07/2024 12:00

Reuniţi in sesiune extraordinară, deputaţii au adoptat modificarea legislaţiei privind vanătoarea de urşi. Principala modificare vizează posibilitatea eliminării prin impuşcare a urşilor bruni agresiv ...

Secerișul, în plin sezon
16/07/2024 11:45

În plin sezon al secerisului, fermierii din Iasi lucrează intens pentru a recolta culturile de pe campuri. Datele recente indică o evolutie pozitivă a procesului de recoltare, in ciuda provocărilor pe ...

Fântânile din Vaslui au început să sece
16/07/2024 11:33

În satele din judetul Vaslui, fantanile au inceput să sece iar acolo unde nu există sisteme de apă, autoritătile cară apă cu cisterna. Sunt 61 de localităti care nu dispun de sisteme centralizate ...

Un bărbat din Botoșani a murit din cauza caniculei
16/07/2024 11:31

Un bărbat de 45 de ani din Botosani a murit, ieri, din cauza caniculei. Acesta se afla in parc, iar medicii de pe ambulantă ajunsi la caz au constatat decesul prin deshidratare si hipertermie. Nouă persoane ...

Delta Moldovei, un colț de paradis sălbatic
16/07/2024 11:16

Delta Moldovei se distinge prin prezenta unor habitate variate, incluzand rauri cu maluri nămoloase, pajisti si mlastini, lacuri naturale si comunităti de lizieră cu ierburi inalte. Aici, pajistile cu altitu ...

125 de manageri de fermă ieșeni au pest 90 de ani!
16/07/2024 11:09

* in momentul de fată, 4.934 de ieseni cu varstele cuprinse intre 30 si 50 de ani sunt angrenati in muncile din cadrul exploatatiilor agricole, iar numărul lor scade de la an la an, in 2023, de exemplu, fiind ...

Peste 4.000 de ieșeni au sunat la 112 în doar două zile!
16/07/2024 11:08

* speriati de caniculă, iesenii sună la 112 chiar si cand nu au nevoie urgentă de auto * numărul apelurilor la numărul unic de urgentă a crescut cu 25% in ultima săptămană * multe dintre cazuri s-ar fi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei