Suspect de furt identificat de polițiștii din Gura Humorului în cadrul unei acțiuni cu efective sporite

IMG_8143

Dimensiune font:

| 02-12-2022 16:19

Pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, menţinere aordinii şi liniştii publice în segmentul stradal, în incinta sălilor de jocuri de noroc şi pub-uri şi pentru prevenirea şi combaterea nerespectării regimului legal de viteză şi a depăşirilor neregulamentare decătre participanţii la traficul rutier, precum și a conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a   altor   substanțe,   în   noaptea   de   30.11/01.12.2022,   pe   raza   orașului   Gura   Humorului   și   a comunelor arondate, a fost organizată o acţiune preventiv – reactivă, cu efective suplimentare. S-a acționat în filtre fixe cu efective mărite cât și prin oprirea din mișcare a autovehiculelor care circulau din sens opus pe principalele artere de circulație cu risc accidentogen ridicat cât și pestrăzile  secundare,   efectuându-se  şi   controale  in   incinta  sălilor   de  jocuri   de  noroc  şi   unităţilor economice de pe raza de competenţă.  În cadrul raziei, polițiștii au verificat peste 80 de vehicule și au legitimat peste 165 depersoane. Au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, toate la regimul rutier, în valoare de 6815 lei.De  asemenea,  în  cadrul  acțiunii  polițiștii  Poliției  Orașului Gura  Humorului  au  reușit  cu operativitate identificarea unui bărbat bănuit de comiterea unui furt în zona Gării Burdujeni din municipiul Suceava.       

   Astfel, la data de 30.11.2022, orele 20.20, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată de către personalul din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Suceava, cu privire la faptul că la Postul de Poliție   TF   Burdujeni  s-a   prezentat   un   bărbat  de   53   ani   care   a  reclamat   faptul   că   o  persoană necunoscută i-a sustras telefonul mobil. În regim de urgență au fost informate toate subunitățile de poliție din cadrul IPJ Suceava, fiind dispuse măsuri specifice de căutare. În urma activităților informative și investigative, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului au obținut date și informații care au dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei,  respectiv  un  bărbat    de  34 ani,  din  sat  Mironu,  com. Valea  Moldovei,  cu  care  victima relaționase anterior pe peronul gării din Suceava. Polițiștii l-au reperat ulterior pe bărbatul bănuit de comiterea faptei pe raza Orașului Gura Humorului și au reușit și recuperarea telefonului sustras, în valoare de cca. 1000 lei, acesta fiind restituit persoanei vătămate.       

  Cauza a fost preluată ulterior, conform competențeie de către polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare – Burdujeni, urmând a fi soluționată procedural, existând indicii cu privire lasăvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 din Codul Penal

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Victima n-a reclamat accidentul. Camerele l-au demascat pe autor
01/02/2023 23:59

 Dumitru M. s-a trezit trimis in judecată pentru săvarşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, deşi victima n-a făcut nici ...

Șapte cluburi pentru 161.000 de pensionari!
01/02/2023 23:59

    Ceea ce in străinătate este de ani buni o normalitate a inceput să capete proporţii şi la noi, mai ales că, potrivit statisticilor oficiale, avem tot mai mulţi pensionari (anul trecut, la ...

Un ieşean şi-a bătut rivalul din trafic cu oglinda retrovizoare
01/02/2023 23:59

Unul din extrem de rarele momente in care opinia publică intervine prompt şi eficient s-a derulat in seara de 26 septembrie 2019, pe şoseaua Moara de Foc. Totul a inceput in jurul orei 19.00, in zona Podul d ...

Şase cutii cu acte, pentru SRU!
01/02/2023 23:59

    Ieri a fost depusa la Primăria Iasi documentaţia pentru eliberarea autorizaţiei in vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi. „Un proiect foarte important şi multaşte ...

Un hoţ de drujbe din Târgu Frumos scapă nepedepsit
01/02/2023 23:59

La fix trei ani după ce a părăsit gospodăria Elenei M. cu drujba in carcă, hoţul poate răsufla uşurat. În tot acest timp, poliţiştii n-au reuşit să-i dea de urmă şi nu se ştie nimic de soar ...

Iaşul cosmopolit!
01/02/2023 23:59

    Datele oferite de Institul Naţional de Statistică in ceea ce priveşte recensămantul populaţiei 2022 conţine şi alte elemente, dincolo de populaţie rezidentă sau grupe de varstă. A ...

Închisoare cu executare, după o scurtă plimbare cu maşina pe un drum aproape pustiu
01/02/2023 23:59

 Luna februarie a inceput cum nu se poate mai prost pentru Mihai R. din Belceşti, acesta fiind dus in cătuşe la Penitenciarul Iaşi, unde-şi va petrece următorii doi ani şi incă patru luni. Condamna ...

Semne de primăvară pe piaţa ieşeană a muncii
01/02/2023 23:59

După reculul de la sfarşitul lui decembrie şi inceputul lui ianuarie, piaţa ieşeană a muncii continuă se dea semne de inviorare, semne de primăvară. Astfel, se inmulţesc ofertele de lucru in principal ...

 Sindicaliştii ieşeni din învăţământ s-au întors din Bucureşti doar cu promisiuni
01/02/2023 23:13

* „dacă nu se va primi in cel mai scurt timp un răspuns favorabil, protestele vor continua cu o amploare şi mai mare”, anunţă  Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi Un grup de 40 de ...

 UMF Iaşi coordonează un proiect naţional de jumătate de milion de euro
01/02/2023 23:12

* a fost infiinţat un Centru Naţional de Competenţă in domeniul Cancerului (CNCC) –„Cercetarea poate elimina cancerul” * Centrul işi propune imbunătăţirea managementului pacienţilor c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei