Tabără de scriere creativă pentru tineri poeți, la Ipotești

2ipotesti

Dimensiune font:

| 29-07-2022 09:34

 
Vor participa poete și poeți, care au debutat editorial în ultimii ani sau care urmează să debuteze, din Arad, Botoșani, București, Cluj, Craiova, Iași, Suceava, Timișoara * atelierele de scriere creativă vor fi coordonate de Simona Popescu şi Ştefan Manasia


În perioada 1-7 august 2022, la Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii„Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, va avea loc Tabăra de scriere creativă.
Pe 15 ianuarie 2021, la gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, criticul Alexandru Cistelecan venea cu inițiativa de organiza anual la Ipotești ateliere de scriere pentru tineri poeți. În vara aceluiași an, Memorialul Ipotești, cu susținerea CJ Botoșani, organiza prima Tabără de scriere creativă.
La ediția de anul acesta vor participa poete și poeți, care au debutat editorial în ultimii ani sau care urmează să debuteze, din Arad, Botoșani, București, Cluj, Craiova, Iași, Suceava, Timișoara.
Atelierele de scriere creativă vor fi coordonate de Simona Popescu şi Ştefan Manasia.
Simona Popescu (n. 10 martie 1965, Codlea, Brașov) este autoarea volumelor de poezie: Xilofonul și alte poeme (1990), Pauza de respirație (împreună cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea; 1991), Noapte sau zi (1998), Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (2006), Cartea plantelor și animalelor (2021). În 1997, i-a apărut romanul Exuvii, ajuns în prezent la ediția a VII-a. A publicat mai multe cărți de eseuri, dintre care două dedicate lui Gellu Naum (Salvarea speciei: despre suprarealism și Gellu Naum, 2000; Clava. Critificțiune cu Gellu Naum, 2004). A îngrijit și prefațat ediția Opere de Gellu Naum (vol. I-IV, 2011-2020). Conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, Simona Popescu ține cursuri de scriere creatoare din anul 2005.
Ștefan Manasia (n. 1977, Piteşti) este autorul volumelor de poezie: Amazon și alte poeme (2003), Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015), Gustul cireşelor (2017). A mai publicat volumul de eseuri și cronici literare Stabilizator de aromă (2016) și romanul Cronovizorul (2020). În 2008 a inițiat, la Cluj, Clubul de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau“ (alături de Szántai János și François Bréda), cea mai importantă comunitate literară româno-maghiară din Transilvania.
Programul Taberei de scriere creativă de la Ipotești include ateliere, la care tinerii poeți vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu un set de instrumente teoretice și să-și dezvolte abilitățile practice de scriere a unui text poetic; lecturi și discuții pe texte; excursii. Nicolae DRUMEA
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
TRANS SESE SRL, angajeaza Dispecer Transport International, se poate lucra de la distanta, dar trebuie experienta in domeniu si limba Spaniola la nivel mediu. DESCRIERE Candidatul ideal, Persoana analitica, cu buna capacitate de organizare si planificare; Persoana responsabila, organizata, atenta la detalii; Bune abilitati de comunicare, cu spirit de echipa; Cunostinte MsOffice (Word, Excel, Outlook); Buna intelegere a proceselor de rutare; Cunostinte de limba spaniola obligatoriu. Experienta de lucru in domeniu, ideal in companii cu activitate in transportul international de marfa reprezinta avantaj; Descrierea jobului Organizeaza, coordoneaza si planifica activitatea de transport zilnic; Transmite detaliile legate de transport soferilor si mentine legatura directa cu acestia; Monitorizeaza pozitia camioanelor si programul de activitate zilnica al soferilor pe care ii coordoneaza; Inregistreaza informatiile specifice curselor si conducatorilor auto in softurile interne; Urmareste si centralizeaza datele referitoare la situatia masinilor, status, pozitie, eventuale intarzieri la incarcare sau livrare; Mentine contactul permanent cu soferii pentru a remedia eventualele probleme ivite pe traseu (probleme tehnice, eventuale intarzieri, etc); BENEFICII: Pachet salarial motivant; Bonificari raportate la performanta si implicare; Mediu de lucru tanar si dinamic; Instrumente de lucru de ultima generatie; Formare profesionala continua; Posibilitatea dezvoltarii unei cariere in domeniul transporturilor. Pentru toate detaliile ne puteti contacta la: 0735316526
Protest la Spitalul Județean Botoșani. 300 de cadre medicale au ieșit în stradă
09/06/2023 13:15

Peste 300 de angajaţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ din Botoşani au organizat, vineri dimineaţă, un protest spontan faţă de decizia conducerii unităţii medicale de diminu ...

Finanțări nerambursabile de 600.000 de lei pentru proiecte culturale, la Neamț
09/06/2023 12:44

Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ alocă 600.000 lei finanţări nerambursabile pentru proiecte culturale, sociale şi sportive.  Suma cea mai mare, respectiv 300.000 lei, este repartizată proiectelor soci ...

UAIC a primit vizita Ambasadorului Norvegiei în România
09/06/2023 11:33

Vineri, 9 iunie 2023, Excelenta Sa Doamna Siri Beate Barry, Ambasador extraordinar si plenipotentiar al Regatului Norvegiei in Romania, a efectuat o vizită la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” di ...

Turneu caritabil de șah pentru copii, la Iași
09/06/2023 10:15

Clubul Rotary Iasi Copou organizează a treia editie a Turneului de sah Rotary Iasi Copou, competitie caritabilă dedicată copiilor, care va avea loc sambătă, 10 iunie, incepand cu ora 10, in Palas Mall (zon ...

Tramvaiul ieșean, la 125 de ani – parada vehiculelor electrice noi
09/06/2023 10:14

  În contextul sărbătoririi a 125 de transport electric la Iasi, Primăria Municipiului Iasi si Compania de Transport Public Iasi invită iesenii să admire ultimele achizitii in materie de mijloa ...

  Un ieşean a fost bătut cu bâtele, nu i s-a restituit datoria, dar i-a iertat pe agresori
09/06/2023 10:12

Zilele trecute, magistraţii din cadrul Judecătoriei Răducăneni au decis incetarea proocesului penal impotriva fraţilor Cosmin şi Constantin M., inculpaţi pentru lovire sau alte violenţe, victima fiind c ...

O treime dintre români riscă să facă ciroză hepatică!
09/06/2023 10:10

În aceste zile la Iaşi are loc a 42-a ediţie a Congresului Naţional de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă. Sute de medici din ţară şi străinătate discută despre patologiil ...

Închis abia după a treia infracţiune – o tentativă de omor
09/06/2023 09:45

Joi, 8 iunie a.c., magistraţii de la Tribunalul Iaşi au decis, intr-un final, să-l trimită după gratii Mihai Gabriel Plop (35 de ani), prin sentinţa din dosarul in care acesta a fost inculpat pentru tenta ...

  Ambasadorul Norvegiei, impresionat de frumusețea Iașului
09/06/2023 09:40

Primarul Mihai Chirica s-a intalnit ieri, 8 iunie, cu Siri Beate Barry, ambasador al Regatului Norvegiei la Bucureşti, aflată la prima vizită in Iasi. Aceasta a fost ȋnsotită de Ana-Maria Bălan, consilier ...

 Un proxenet solicită clemenţă. Era minor când şi-a început cariera
09/06/2023 09:15

La 16 ani, caţi avea in 2019, ieşeanul A.T. se putea făli deja că are cazier, abia ieşise de la Tichileşti, n-are decat şase clase, nu şi-a putut găsi nimic de lucru. Doar o prietenă, C.M.B., cu un an ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei