Traficant internațional de droguri, încătușat la Bacău

5traficant

Dimensiune font:

| 13-04-2023 05:44

Acesta a introdus în țară, în acest an, droguri de mare risc destinate consumatorilor de pe raza județelor Neamț, Bacău și Iași * în urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate două pistoale și o pușcă cu lunetă tip carabină

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus, miercuri, reținerea  unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Măsura a fost dispusă după ce, marți, procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, au prins în flagrant inculpatul în timp ce deținea în scopul comercializării cantitatea de aproximativ 200 de grame de droguri de mare risc (amfetamină și 3-CMC).

Ulterior, în urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate două pistoale și o pușcă cu lunetă tip carabină, supuse autorizării, sumele de 3.250 de lei, 155 de euro și 50 de lire sterline, peste 70 de grame de substanță, sub formă de cristale, ce conține 3-CMC, un cântar electronic, punguțe tip zip-lock și alte obiecte folosite la porționarea, ambalarea și administrarea drogurilor. „În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2023, inculpatul a introdus pe teritoriul României droguri de mare risc în scopul comercializării, consumatorilor de pe raza județelor Neamț, Bacău și Iași. În cursul zilei de 12.04.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis procurorii DIICOT. Mihai VANCEA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANGAJARI LA BMT AEROSPACE IASI!
04/10/2023 12:48

ANGAJARI LA BMT AEROSPACE IASI! BMT Aerospace angajeaza OPERATORI CNC atat calificati, cat si doritori in vederea calificarii la locul de munca. Alatura-te echipei noastre! Adresa: Sos. Iasi - Tomesti nr. 33B. ...

Direcţia Silvică Botoșani aduce în premieră lemne de foc din Neamţ şi Bacău, pentru a onora solicitările populaţiei
04/10/2023 09:15

Direcţia Silvică Botoşani a decis să achiziţioneze, in premieră, lemne de foc din alte judeţe ale ţării, pentru a face faţă cererilor venite din partea populaţiei, a declarat, marţi, directorul ins ...

370 de firme din Iași, prezente în Topul Național realizat de Camera de Comerț și Industrie
04/10/2023 07:59

Camera de Comert si Industrie Iasi a publicat lista firmelor din judet care s-au clasat in Topul National al Firmelor. Clasamentele judetene sunt realizate pe baza unei metodologii complexe si unitare la nivel ...

Prețurile chiriilor au crescut cu până la 20%, la Iași!
04/10/2023 07:56

 * „Am fost surprinsi de faptul că cererea pentru apartamentele de inchiriat a apărut chiar de la inceputul lunii iulie, fapt destul de neobisnuit. Principala cerere vine din partea studentilor, ca ...

UAIC suportă 90% din preţul abonamentelor CTP pentru studenți
04/10/2023 07:38

* pentru cei de la „Cuza” asta inseamnă o implicare financiară de circa 5 milioane de lei * rectorul UAIC speră ca banii să fie recuperaţi atunci cand ministerul de resort va face rectificarea ...

Un bilet va costa 3,5 lei, iar un abonament 110 lei
04/10/2023 06:59

Biletele pentru serviciile de transport public furnizate de Compania de Transport Public (CTP) Iaşi vor fi eliberate conform unui nou plan tarifar, care urmează a fi validat intr-o şedinţă de Consiliul Loc ...

IT-ul a acaparat piața muncii din capitala Moldovei
04/10/2023 06:55

* „Salariul contează foarte mult. În acest domeniu, contractele sunt foarte bine puse la punct. Un tanăr angajat, incepător, dar care are cunoştinţe suficiente şi doreşte să evolueze, caşti ...

„Cea mai faină chestie e că, dincolo de gusturi, cititorii și spectatorii află câte ceva despre epilepsie”
04/10/2023 06:29

La Iasi se ridică astăzi cortina celei de-a XVI-a a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanăr (FITPTI), un eveniment mult asteptat de public, organizat de către Teatrul „Luceafărul&r ...

Turnură neaşteptată în cazul fetei care a murit după o supradoză în casa amicului din Neamț. Șase poliţişti, cercetaţi
04/10/2023 00:25

Ancheta declanşată in dosarul fetei din Bucureşti, decedată după o supradoză de droguri in locuinţa amicului din Neamţ, cunoscut pe internet, a luat o turnură neaşteptată, şase poliţişti fiind cer ...

Proiecte de miliarde, moarte la spitalul groazei din Neamţ. DSP dă amenzi, directorul pleacă
04/10/2023 00:24

La Spitalul Judeţean Neamt, fiecare control al DSP Neamţ se termină cu amenzi, iar după ultimul control, directorul a demisionat. In ultimii ani, proiecte de miliarde de lei au fost ingropate la spitalul gr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei