UPDATE Unul dintre noile tramvaie Pesa, lovit de un șofer în Copou

tramvai
tramvai

Dimensiune font:

| 15-09-2021 09:50

Compania de Transport Public a transmis un comunicat referitor la accidentul în care a fost implicat tramvaiul PESA. ”Un tramvai PESA, din seria celor patru ieșite la stradă recent, a fost implicat într-un accident rutier minor, soldat cu pagube materiale. Evenimentul a avut loc miercuri, 15 septembrie 2021, în jurul orei 08:15, în Copou, în zona stației de transport George Coșbuc, pe sensul de mers către Piața Mihai Eminescu. Vagonul, care circula regulamentar pe traseul 9, a acroșat un autoturism care schimba direcția de mers direct de pe calea de rulare a tramvaielor. Polițiști din cadrul Biroului Rutier Iași au demarat cercetări în acest caz, iar în funcție de rezultatul acestora vor fi luate măsurile ce se impun. 

Reamintim faptul că, potrivit dispozițiilor Art. 99. - (1) 10, din Codul Rutier, ”Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a lăsa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă”.  

Facem un apel la conducătorii auto să respecte legislația în vigoare cu privire la modul în care poate fi folosită calea de rulare a tramvaielor de către ceilalți participanți la trafic”, se arată în comunicatul CTP Iaşi.  

ŞTIRE INIŢIALĂ La nici o săptămână de la lansare, unul dintre noile tramvaie Pesa, a fost implicat într-un accident rutier în Copou. Vinovat este un șofer, care nu s-a asigurat, a vrut să depășească tramvaiul, însă s-a izbit în el. Nu sunt victime, însă partea frontală a vagonului e avariată.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Drumul care leagă județele Iași și Neamț va fi modernizat
21/06/2024 11:33

* pe langă DJ 201C, alte patru drumuri judetene vor fi modernizate cu fonduri guvernamentale: DJ 244 D: limita judetului Vaslui – Dolhesti – Ciortesti - Coropceni (intersectia DN 24), DJ 282 B: int ...

Copil dispărut în Siret, la Liteni
21/06/2024 10:43

Un băiat in varstă de 10 ani, a dispărut, ieri, in apele raului Siret, pe raza oraşului Liteni din judeţul Suceava. Căutările pompierilor au fost reluate in această dimineată, după ce echipe de salva ...

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iași
21/06/2024 09:06

Un focar de tuberculoză a fost identificat de medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi la o unitate privată de invăţămant preuniversitar dintr-o localitate de langă municipiul reşedinţă ...

Socola - viața de dincolo de gard
21/06/2024 08:53

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi este un spital monospecialitate – de interes naţional – şi asigură asistenţă medicală de inaltă specialitate bolnavilor din teritoriul aron ...

Fermierii ieşeni au primit sfaturi de la specialişti cum să cultive pepenii
21/06/2024 08:42

Specialistii din cadrul Directiei pentru Agricultură Judeteană (DAJ) au continuat in aceste zile seria intalnirilor in teritoriu cu fermierii, in cadrul campaniei de informare in legătură cu cele mai noi re ...

O nouă ediție a „Marșului Vieții”, la Iași
21/06/2024 08:26

Primăria Municipiului Iasi (PMI), in colaborare Comunitatea Evreilor din Iasi si Rabinul Josef Wasserman din Israel, presedintele Fundatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Iudaismului in Romania, anuntă orga ...

Harta „zonelor reci” din Iași
21/06/2024 08:15

Iesenii nevoiti să străbată orasul la orele amiezii, atunci cand mercurul din termometre atinge cele mai ridicate valori, au la dispozitie cateva locuri in care se pot răcori si feri de arsită, care insă ...

Aeroportul Iaşi a sărbătorit 1 milion de pasageri înregistraţi în acest an, performanţă realizată în doar şase luni
20/06/2024 22:35

Aeroportul Iaşi a sărbătorit, joi, pentru a şasea oară in istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 Milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni ...

Două importante competiții internaționale, la Baza sportivă Brizo
20/06/2024 21:00

* la intrecerile de la Baza Sportivă Brizo, din Aroneanu, vor fi prezente reprezentativele Bulgariei, Kosovo, Republicii Moldova, Serbiei, Turciei si Romaniei, care, in calitate de tară organizatoare, va part ...

Iașul, gazda celui mai important eveniment de resale din Moldova
20/06/2024 16:19

* „Cele 5 R-uri ale modei ieri, azi si maine sunt: reduceti, repurtati, reciclati, reparati, revindeti. Motto-ul nostru este Ce tie nu-ti place, poate deveni comoara altcuiva. Mai nou, la evenimentele noa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei