Armata României desfășoară cel mai ambițios program din istoria sa: Investițiile imense încep să producă rezultate

11_11zon

Dimensiune font:

| 15-06-2024 21:21

Armata României desfăşoară cel mai ambiţios program de modernizare din istoria sa, iar creşterea nivelului de alocare pentru înzestrare la 2,5% din PIB permite accelerarea unor programe esenţiale pentru ridicarea capacităţii de acţiune a forţelor armate, a declarat sâmbătă ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr.

Acesta a participat, alături de premierul Marcel Ciolacu, sâmbătă, la Buzău, la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul inaugurării ''Galeriei Eroilor Aerului'' şi a Monumentului Cercetaşilor Paraşutişti şi Paraşutiştilor Militari ai Armatei Române.

"După multe decenii de pace şi linişte, Europa se confruntă, din păcate, din nou, cu realitatea dură a războiului. De mai bine de doi şi jumătate, nu departe de graniţele noastre Ucraina este supusă unei agresiuni militare ilegale şi fără nicio justificare. Experienţa dramatică a Ucrainei ne arată că apărarea începe, în primul rând, de acasă. De aceea, Armata României desfăşoară cel mai ambiţios program de modernizare din istoria sa. Investiţiile pornite în baza unui nivel predictibil de finanţare stabilit la 2% din PIB încep să producă efecte vizibile. De anul trecut, Guvernul României a crescut acest nivel la 2,5% din PIB, ceea ce permite accelerarea unor programe esenţiale pentru ridicarea capacităţii de acţiune a Armatei noastre", a spus Tîlvăr.

În acelaşi timp, el a punctat că Ministerul Apărării Naţionale, cu sprijinul Guvernului, este determinat să gândească cele mai potrivite programe care să sporească motivarea şi să ridice nivelul condiţiilor de muncă şi viaţă pentru cea mai importantă resursă - cea umană.

"Armata României, pe care ne-o dorim cât mai capabilă şi mai puternică, are nevoie nu doar de investiţii în înzestrarea cu tehnologie de ultimă generaţie, dar şi de generaţii de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi profesionişti", a arătat Tîlvăr.

În context, ministrul a punctat importanţa ceremoniilor desfăşurate la Buzău.

"Săptămâna trecută am sărbătorit Ziua Paraşutiştilor Militari. Nu se putea găsi un context mai potrivit pentru programarea evenimentelor de astăzi în care onorăm Eroii Aerului prin inaugurarea a două proiecte simbolice de mare însemnătate - 'Galeria Eroilor Aerului' şi Monumentul Cercetaşilor Paraşutişti şi Paraşutiştilor Militari ai Armatei Române. De asemenea, mitingul aviatic care va avea loc la aerodromul militar Boboc va completa în mod fericit această zi", a precizat ministrul.

Totodată, el a subliniat că municipiul Buzău şi-a asumat identitatea de oraş al aviaţiei şi paraşutismului militar românesc, fiind casa tradiţională a instituţiilor de formare şi iniţiere în zbor a aviatorilor şi paraşutiştilor militari.

"Tot aici se găsesc şi alte structuri fanion ale Armatei României, Divizia 2 Infanterie 'Getica', purtătoarea glorioaselor tradiţii ale Armatei a II-a, Brigada de Informaţii Militare şi Batalionul 52 Forţe pentru Operaţii Speciale Băneasa Otopeni", a completat Angel Tîlvăr.

Nu în ultimul rând, acesta a evidenţiat şi buna colaborare dintre autorităţile locale din Buzău şi comandanţii unităţilor aflate pe raza judeţului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

O nouă gafă a lui Biden - Nu și-a amintit numele secretarului apărării și l-a numit 'omul negru'
18/07/2024 17:44

Presedintele american Joe Biden a fost criticat pe internet după ce nu a reusit să-si amintească numele propriului secretar al apărării, Lloyd Austin, si s-a referit la acesta ca fiind "omul negru". După ...

 Ursula von der Leyen a fost realeasă în fruntea Comisiei Europene
18/07/2024 17:10

Parlamentul European a decis joi să ii acorde un nou mandat de cinci ani in fruntea Comisiei Europene Ursulei von der Leyen din Germania Deputaţii din Parlamentul European şi-au exprimat opţiunea prin vot ...

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă o felicită pe Ursula von Der Leyen pentru recâștigarea mandatului de președinte al CE
18/07/2024 16:57

Parlamentul European a decis joi să ii acorde un nou mandat de cinci ani in fruntea Comisiei Europene Ursulei von der Leyen din Germania. Premierul Romaniei, Marcel Ciolacu si presedintele Senatului, Nicolae C ...

România, sub lupa Rusiei! Vladimir Putin a recunoscut cu ce îl deranjează ţara noastră, este o ameninţare directă
18/07/2024 16:30

Romania a ajuns din nou sub lupa Rusiei! Kremlinul a recunoscut că ţara noastră este o ameninţare directă pentru Rusia, motiv pentru care omul lui Vladimir Putin a ieşit să dea declaraţii. Astfel, purt ...

Profeția unui înalt oficial militar rus: 'Există toate condițiile necesare' pentru finalizarea războiului din Ucraina în 2024
18/07/2024 14:37

Războiul din Ucraina ar putea lua sfarsit in acest an. Cel putin asta consideră un inalt oficial militar rus. „Operatiunea militară specială rusă” din Ucraina va fi finalizată pană la sfarsitul anul ...

Diana Șoșoacă a fost dată afară din Parlamentul European / A fost huiduită de restul europarlamentarilor
18/07/2024 11:58

Europarlamentarul Diana Sosoacă a fost escortată afară din Parlamentul European, după ce a intrerupt de trei ori sedinta. „Diana Sosoaca a fost escortată afară din plenul Parlamentului European in ...

Ciolacu și-a identificat ”proștii” din guvern! Pe el nu se vede
17/07/2024 16:09

Florin Spătaru, consilierul premierului, a comentat afirmatiile lui Marcel Ciolacu, marti, pe B1 TV, după declaratia acestuia despre „hărnicia prostului”. Marcel Ciolacu ii acuză pe subalterni, dar desp ...

Marcel Ciolacu vrea să îl numească pe Iohannis comisar european din partea României
17/07/2024 15:24

Vicepresedintele şi europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, a comentat informaţiile din presa austriacă in care sunt vehiculate numele lui, dar şi al lui Klaus Iohannis ca potentiali candidati din partea Roman ...

Ies la iveală informații din procesul unui fost parlamentar Fidesz: Budapesta ar finanța grupările iredentiste din România care cer autonomie
17/07/2024 14:31

Dezvăluiri incredibile ies la iveală in urma procesului unui fost parlamentar Fidesz, in care continuă audierile. După mai bine de patru ani se scot la lumină detalii despre presupuse finantări făcute de ...

România, următoarea stație a lui Viktor Orban în misiunea sa de pace: Va fi 'un pas important'
17/07/2024 07:11

Zsolt Nemeth, şeful comisiei pentru afaceri externe din parlamentul ungar şi fondatorul Universităţii de vară de la Băile Tuşnad unde sambătă, 27 iulie, va susţine un discurs şi premierul ungar Vikto ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei