Cumnatul lui Mircea Geoană, dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv. Câți ani de închisoare a primit Ionuţ Costea

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 26-05-2023 18:52

 Cumnatul lui Mircea Geoană, dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv. Câți ani de închisoare a primit Ionuţ Costea

 Fostul preşedinte Eximbank Ionuţ Costea a fost dat în urmărire vineri, 26 mai, după ce a fost condamnat definitiv în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti - Constanţa.

Decizia a fost luată după ce acesta nu a fost găsit la domiciliu și nici nu s-a predat.

”Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucuresti a emis la data de 26.05.2023 un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii”, este anunţul postat pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica ”Persoane urmărite”.

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv vineri la 7 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa, în care este acuzat că ar fi primit o mită de peste 2 milioane de euro. Iniţial, Vlădescu fusese condamnat la opt ani şi şase luni de închisoare. Ionuţ Costea a fost condamnat la 6 ani de închisoare, iar în cazul lui Cristian Boureanu faptele s-au prescris. De asemenea, a fost dispusă confisarea specială a mai multor sume, fiind totodată menţinut sechestrul asupra mai multor bunuri ale condamnaţilor. 

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, pentru infracţiunea de trafic de influenţă intervenind prescripţia, ceea ce a determinat încetarea procesului penal.

”În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal. Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare”, a stabilit instanţa, pedeapsa iniţială fiind de 7 ani de închisoare.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Theodor Stolojan, nemulțumit de noul pachet de măsuri fiscale: 'Nu rezolvă necesităţile de reformă reală în sistem / Vă dau un singur exemplu'
24/09/2023 16:38

Fostul prim ministru Theodor Stolojan, fost ministru al Finanţelor Publice, se declară nemulţumit de „unele bucăţele” din proiectul de lege privind noi măsuri fiscale făcut public la inceputul aceste ...

PNL ar trebui să iasă de la guvernare? Theodor Stolojan îl contrează pe Florin Cîțu: 'Nu. Sub nicio formă, ar fi ceva greu de explicat populaţiei'
24/09/2023 16:31

Fostul premier Theodor Stolojan admite că PNL va „suferi” din punct de vedere electoral in urma măsurilor fiscale asupra cărora Guvernul vrea să işi asume răspunderea, dar spune că este nevoie ca lib ...

Planul lui Dumitru Buzatu și al Gabrielei Firea. Bogdan Chirieac: Puci în PSD e prea mult spus. S-a văzut puroiul de la Vaslui
24/09/2023 15:59

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre Dumitru Buzatu, explicand cum afectează acest caz imaginea PSD la viitoarele alegeri prezidentiale. Dumitru Buzatu, seful CJ Vaslui, prins in flagrant de DN ...

Scenă bizară cu fosta soție a lui Buzatu. Ce-o fi pățit?
24/09/2023 11:26

Senatoarea Gabriela Cretu, suspendată din PSD după ce fostul sot, Dumitru Buzatu, a fost prins in flagrant de procurori, este ea insăsi un personaj. O inregistrare cu parlamentara, repusă acum pe tapet, ar ...

Sorina Matei, despre PSD și mafie: Arestările de vineri seara…
24/09/2023 11:16

Acum 22 de ani, in 2001, Adrian Năstase era zeu. De altfel, chiar asa i se spunea. Zeus. Sau „El Insusi”. In general, ii plăcea să ne umilească. In stilul lui superior- aroganto – batjocoritor. Nu era ...

Atac verbal puternic al lui Lavrov la adresa Occidentului în discursul său de la ONU: 'Un imperiu al miniciunii, care luptă direct împotriva Rusiei'
24/09/2023 10:54

Occidentul "luptă direct" impotriva Rusiei in Ucraina, a acuzat, sambătă, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la ONU, in contextul in care Kievul susţine că a ucis lideri militari ruşi in peninsula a ...

Kremlinul își freacă mâinile de bucurie: Rusia consideră 'inevitabilă' o creştere a tensiunilor între Kiev şi aliaţii săi europeni
24/09/2023 10:53

Kremlinul isi freacă mainile de bucurie: Rusia consideră 'inevitabilă' o creştere a tensiunilor intre Kiev şi aliaţii săi europeni Kremlinul estimează vineri că o creştere a tensiunilor intre Ucraina ...

 Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
24/09/2023 02:14

Un TIR a strivit două masini, ucigand cinci oameni pe A1, marti dimineată-doar una dintre tragediile care se tin lant in ultima vreme. Totusi, ceva este diferit, in abordarea presei din Romania. Prima intreb ...

Dorel guvernează, nu sapă conducte
24/09/2023 02:13

Un jurnalist tembel a găsit o poreclă pentru cine o face lată. Publicitatea romanească l-a făcut si eroul pisicher din diverse meserii. Si zidar, si zugrav, si electrician, si excavatorist. Un fel de pros ...

Fosta soție: Credem că președintelui nostru i s-a înscenat cazul
24/09/2023 02:12

Fosta sotie a lui Dumitru Buzatu, senatoarea Gabriela Cretu, contestă suspendarea sa din PSD si il apără pe fostul sot, retinut pentru luare de mită. ”Reactia noastră, cel putin la organizatia Vaslui su ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei