Dosar de act sexual cu un minor pentru deputatul Aurel Bălășoiu

Opera Snapshot_2022-10-04_181226_www.google.com

Dimensiune font:

| 04-10-2022 18:10

Parchetul General a anunţat marţi că s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în cazul deputatului Aurel Bălăşoiu.

De asemenea, procurorii au deschis un al doilea dosar, în care sunt efectuate cercetări pentru viol, după ce a fost depusă o plângere penală pe numele deputatului.

"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu la data de 4.10.2022 cu privire la săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzut de art. 220 Cod penal, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la săvârşirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României. Totodată, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a fost deschis un al doilea dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunii de viol prevăzut de art. 218 din Codul penal, ca urmare a depunerii unei plângeri penale împotriva aceleiaşi persoane. Menţionăm că în ambele dosare urmărirea penală se desfăşoară in rem", se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Sâmbătă seara, în spaţiul public au apărut imagini în care deputatul Aurel Bălăşoiu apărea dezbrăcat alături de un tânăr, despre care s-a vehiculat în mediul politic că ar fi minor.

În aceeaşi zi, PSD a anunţat că îl exclude pe Aurel Bălăşoiu din partid şi l-a îndemnat pe acesta să îşi dea demisia din funcţia de deputat.

"În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare. PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnităţii umane şi a moralei creştine", se arăta într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii politice.

Ulterior, Aurel Bălăşoiu a negat că el ar fi cel din imagini şi a spus că nu va demisiona din Parlament.

Aurel Bălăşoiu este la primul mandat de parlamentar, fiind ales pe listele PSD în judeţul Argeş. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi Facultatea de Teologie la Universitatea Piteşti.

Bălăşoiu s-a născut în comuna Rogiu, judeţul Argeş, unde a ocupat pe rând funcţiile de contabil, secretar al consiliului local şi primar (2004-2020). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Ciolacu: Nu pot accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar una de 18.000 cu 2.700
07/12/2022 16:18

 Marcel Ciolacu spune că in calitate de lider social democrat nu poate accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar o pensie de 18.000 de lei să crească cu 2.700 de lei, adic ...

Aderarea României în Schengen a intrat pe agenda oficială a Consiliului JAI
07/12/2022 15:45

Aderarea Romaniei, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen este inclusă ca prim punct pe agenda oficială a Consiliului JAI, Afaceri Interne, care va avea loc joi, relatează News.ro. Agenda oficială ...

   Bugetul 2023, votat până pe 15 decembrie
07/12/2022 09:33

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, speră ca proiectele bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2023 să treacă de Parlament pană pe 15 decembrie. „Bugetul urmează s ...

USR crede că varianta comasării alegerilor în 2024 ar fi una imorală
07/12/2022 09:15

  Varianta comasării alegerilor in 2024 ar fi una „imorală”, a declarat marţi preşedintele USR, Cătălin Drulă, care a menţionat insă că partidul pe care il conduce este pregătit &bd ...

Putin s-a deplasat în Crimeea, inspectând Podul peste Strâmtoarea Kerci
06/12/2022 12:08

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a traversat, luni, podul peste Stramtoarea Kerci, care face legătura cu regiunea Crimeea, anexată unilateral de Rusia in 2014, conform presei ruse, citată de cotidianu ...

România pune la punct Austria pe tema Schengen: 'Acest plan poate răspunde preocupărilor Vienei!'
06/12/2022 12:06

Guvernul salută prezentarea, de Comisia Europeană, a Planului de Actiune pentru Balcanii de Vest: „Poate să răspundă inclusiv preocupărilor exprimate recent de Austria cu privire la evolutiile din ace ...

Rusia se confruntă cu lipsa energiei electrice pentru că lucrătorii de întreținere au fost trimiși să lupte în Ucraina
06/12/2022 12:06

Rusii s-au trezit in situatia improbabilă de a se confrunta cu penurii de energie electrică, la fel ca o mare parte din restul Europei, in ciuda faptului că trăiesc intr-una dintre cele mai bogate tări i ...

Probleme pentru armata ucraineană: stocul de arme occidentale devine tot mai mic
06/12/2022 12:05

Potrivit proprietarului producătorului de arme Czechoslovak Group, va dura 10-15 ani pentru refacerea stocurilor occidentale de munitie de artilerie care au fost alocate pentru a sprijini armata Ucrainei in ...

Germania schimbă foaia: Berlinul se pregătește de un posibil atac al Rusiei împotriva NATO
06/12/2022 12:04

Guvernul Gemaniei va adopta peste cateva luni o nouă strategie de securitate natională, care va tine cont de "amenintările din partea Rusiei", a declarat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, intr-un articol ...

O decizie controversată a Guvernului bulversează, din nou, piaţa energiei electrice. De data aceasta, sunt vizaţi consumatorii casnici şi firmele care și-au montat panouri fotovoltaice.
06/12/2022 12:02

Opoziţia acuză Guvernul că a adoptat o ordonanţă prin care aceştia vor fi obligaţi să plătească o taxă pentru cantitatea de energie pe care o produc lunar. „Pun taxă pe soare”, acuză şi asoc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei