Klaus Iohannis a depus flori în memoria victimelor Revoluției, la Troița din Piața Universității

Untitled

Dimensiune font:

| 21-12-2021 10:15

 

Președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori, în această dimineață, la Troița din Piața Universității, în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989.

 

Moment solemn, la Universitate. Președintele Klaus Iohannis a mers, în această dimineață, în Piața Universității, pentru a depune o coroană de flori la Troiță, în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989.


21 decembrie 1989 este ziua în care, în urmă cu 32 de ani, începea Revoluția în București. Un miting care ar fi trebuit să înfiereze evenimentele de la Timișoara s-a transformat într-unul împotriva regimului.

Atunci, demonstranţii s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental, din Piaţa Universităţii, şi au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.

La 20/21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) decide organizarea, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare "miting popular" care să condamne "acţiunile huliganice" de la Timişoara, se arată în volumul "România. Date şi fapte. 20 (1989-2009)".

În jurul orei 12.00, începea în Piaţa Republicii marele miting. Participanţilor le-au fost distribuite un număr impresionant de pancarte cu sloganuri prin care erau condamnate manifestaţiile de la Timişoara şi se exprima solidaritatea cu conducerea de partid şi de stat, în frunte cu Nicolae Ceauşescu.

Desfăşurarea mitingului a fost transmisă în direct la radio şi televiziune, în timp ce de la balconul Comitetului Central al PCR Nicolae Ceauşescu începea un discurs despre realizările "societăţii socialiste multilateral dezvoltate" şi despre binefacerile regimului comunist. Discursul a fost întrerupt de huiduieli şi fluierături ale grupurilor de protestatari. S-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanţilor s-a dispersat în piaţă.

Elena Ceauşescu făcea încercări disperate de a-i linişti pe participanţi. Panica s-a generalizat, Nicolae Ceauşescu a părăsit balconul de la care vorbea, iar transmisia de la radio şi televiziune s-a întrerupt.

După câteva momente, Nicolae Ceauşescu a reapărut în balconul Comitetului Central şi şi-a reluat cuvântarea. S-au reluat şi transmisiile de televiziune şi radio. Într-un act de disperare, Ceauşescu a început să promită "măsuri de creştere a nivelului de trai", între care majorarea retribuţiei minime cu 200 lei pe lună şi a alocaţiei pentru copii cu 30 şi 50 lei în raport cu numărul de copii şi venituri, scrie stiri.tvr.ro.

Pentru prima dată în 24 de ani de când era la conducerea partidului, Ceauşescu a fost huiduit în timpul unui discurs.

Mitingul s-a spart, iar pe străzile din jur, mii de oameni au manifestat pentru democraţie şi împotriva dictaturii. Au scandat "Democraţie!", "Libertate!", "Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!", "Jos Ceauşescu!". La ora 14.00, în centrul oraşului au apărut primele blindate şi autoamfibii.

În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental, unde au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.

Forţele de ordine au primit ordinul să "cureţe zona". În cursul nopţii, s-a tras asupra demonstranţilor de la "Intercontinental" şi din Piaţa Universităţii. Foarte mulți oameni au fost împușcați, înjunghiați sau striviți de TAB-uri.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Administratorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 76/F/12 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 454/89/2022, privind debitoarea S.C. SOPHPANIS S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 28957084, sediul social în mun. Vaslui, str. Ştefan cel Mare, nr. 275, corp clădire C3, spaţiul 1, jud. Vaslui, înscrisă la O.R.C. Vaslui sub numărul J37/313/2011, notifică deschiderea procedurii generale a insolvenţei, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 20.05.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitorului. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 03.06.2022. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 28.06.2022. Adunarea creditorilor va avea loc în data de 09.06.2022, ora 1200 la sediul administratorului judiciar din mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea administratorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la administratorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
1.Informatii generale privind locatorul: Primaria Comunei Voinesti, cu sediul in satul Voinesti, str.Principala, nr.153, comuna Voinesti, judetul Iasi , telefon/fax: 0232/294755 2.Informatii generale privind obiectul inchirierii : inchiriere pe o perioada de 7 ani a unor suprafete de pasuni aflate in domeniul privat al UAT Comuna Voinesti, conform caietului de sarcini. Pretul de inchiriere stabilit conform HCL nr.74 /23.04.2021 , HCL nr.80/28.05.2021 si HCL nr.14/24.03.2022 este de 120 lei/ha/an. 2.1. Procedura aplicata : atribuire directa conform HCL nr.74 /23.04.2021 3. Informatii privind documentatia de inchiriere: 3.1.Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de inchiriere. Documentatia de atribuire se poate obtine de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iasi. 3.2. Denumirea si adresa Compartimentului din cadrul locatorului de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de inchiriere. Documentatia de inchiriere se poate obtine de la Compartimentul Registru agricol din cadrul Primariei Comunei Voinesti, persoana de contact: inspector Marcoci Irina – membru comisie 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar. Documentatia de atribuire se poate obtine contra sumei de 100 lei de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iaşi. Suma se achita la casieria institutiei. 4. Informatii privind cererile de inscriere 4.1. Data limita de depunere a cererilor de inscriere la sedinta publica de atribuire directa Dosarele de inscriere se depun la registratura Primariei Comunei Voinesti, pana la data de 16.05.2022 ora 1500. Documntele necesare in vederea intocmirii dosarului de inscriere sunt mentionate in caietul de sarcini. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de atribuire directa Sedinta publica de atribuire directa va avea loc in data de 19.05.2022 ora 0900 la sediul Primariei Comunei Voinesti. 6. Denumirea instantei competente in solutionarea litigiilor Judecatoria Iasi, str.Anastasie Panu, nr.25
Ajutor de 248 de milioane de euro pentru cinci țări care au oferit ajutor refugiaților din Ucraina. România este pe listă
18/05/2022 19:01

Polonia, Romania, Ungaria, Slovacia şi Cehia, statele UE care au primit cei mai mulţi refugiaţi din Ucraina de la inceputul războiul declanşat de Rusia, vor beneficia de o finanţare europeană de 248 de m ...

Sorin Oprescu rămâne în arest, în Grecia
18/05/2022 15:15

Sorin Oprescu a fost prins in Grecia, iar miercuri a fost dus in fata unui procuror. Amintim că fostul primar general Sorin Oprescu a fost condamnat, vinerea trecută, definitiv, la zece ani si opt luni de in ...

Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia. El a fost găsit în Atena
18/05/2022 11:08

În urma activitătilor investigative si de cooperare politienească, efectuate de Inspectoratul General al Politiei Romane, prin Directia Operatiuni Speciale, Directia de Investigatii Criminale, Centrul d ...

CAB nu a picat pe `fenta` apărării lui Oprescu privind mitele încasate - Flagrantul delict i-a fost fatal fostului edil
17/05/2022 11:42

 Curtea de Apel Bucuresti motivează detaliat faptele lui Sorin Oprescu pentru care a constatat că se impune dublarea pedepsei primită initial de către acesta la Tribunalul Bucuresti. În moti ...

Moment de reculegere în memoria social-democratului Şerban Valeca
16/05/2022 17:14

Senatorii au ţinut, luni, in plen, un moment de reculegere in memoria social-democratului Şerban Valeca. "Duminică, 15 mai, ne-a părăsit profesorul universitar, cercetătorul, parlamentarul, ministru ...

Elena Udrea fuge de pușcărie. Nu vrea să fie audiată de judecătorii români
16/05/2022 16:34

Elena Udrea a transmis luni, prin intermediul avocaţilor săi, că nu vrea să fie audiată de judecătorii romani, prin videoconferinţă din Bulgaria, in cadrul procesului in care incearcă printr-o cale ext ...

Sorin Oprescu, sentință - Fostul primar al Capitalei, condamnat DEFINITIV la închisoare cu EXECUTARE - Poliția l-a dat în urmărire generală
13/05/2022 15:37

    Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, merge la inchisoare, la fix 3 ani de la sentinta in primă instantă primită in dosarul de coruptie. Pe fond, fostul edil a fost condamnat de magistra ...

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare.Minuta instanței în Dosarul în care a fost condamnat Sorin Oprescu
13/05/2022 12:34

 Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani si 8 luni de inchisoare, fiind acuzat că a primit, in septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de ...

Un mason va conduce Consiliul Superior al Magistraturii
13/05/2022 12:00

Judecătorul Marian Budă a fost ales joi, 12 mai, in functia de presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu 10 voturi pentru, 5 impotrivă si 2 voturi nule. La inceputul acestui an, Budă e ...

Cristian Popescu Piedone, condamnat definitiv! A primit 4 ani cu executare în dosarul Colectiv
12/05/2022 14:55

Lovitură puternică pentru Cristian Popescu Piedone. Fostul edil al Sectorului 4 si actual edil al Sectorului 5 a fost condamnat definitiv la inchisoare in dosarul Colectiv.   Anunt de ultimă oră. D ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei