Lista infractorilor din Parlamentul României. Cele mai ciudate și ridicole fapte penale comise de deputați și senatori

puscarie  -465x390

Dimensiune font:

| 25-05-2022 18:11

 Numărul și tipologia dosarelor penale deschise împotriva aleșilor nației fac din Palatul Parlamentului o zonă rău famată în care un vizitator ar face bine să aibă grijă unde-și ține portofelul sau chiar să se ferească de vreun parlamentar mai iute la mânie.

PSD, primul în top, dar partidele de dreapta fură mai mult

Potrivit datelor colectate de FANATIK, până acum 105 persoane care au avut, la un moment dat, calitatea de senator sau deputat au fost condamnate penal prin sentințe definitive. Dintre cei 101 infractori din Parlament, în cazul a 56 se poate folosi apelativul de „pușcăriaș”, întrucât au primit pedepse privative de libertate. Ce-i drept, nu toți au ajuns la închisoare întrucât unii dintre ei au fugit prin țări străine, iar justiția românească încă se chinuie să-i aducă la penitenciarele de pe teritoriul național.

Cu rezerva că lista celor 101 ar putea să nu fie completă, menționăm că nu au fost luați în calcul parlamentarii sau foștii parlamentari condamnați în primă instanță, fără să aibă o sentință definitivă. De asemenea, nu au fost incluși nici parlamentarii al căror procese au fost reluate, chiar și după sentințe definitive, în urma deciziilor CCR din 2018 și 2019 privind nelegalitatea constituirii unor completuri de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție. În aceste dosare figurează nume grele din politică: fostul ministru al Energiei Constantin Niță, fostul senator Dan Șova, fostul ministru al Bugetului Darius Vâlcov, foștii deputați Andreea Cosma și Vlad Cosma ș.a.

În funcție de apartenența politică, infractorii din Parlament sunt împărțiți după cum urmează: PSD – 32, PDL – 23, PNL – 22, minorități – 6, PRM – 5, PNȚCD – 4, PC – 4, UDMR – 4, PPDD – 3, AUR – 2. Ținând seama că mulți dintre penalii din Parlament au pe conștiință și păcatul traseismului, stabilirea apartenenței politice a fost destul de dificilă. A fost luată în calcul apartenența politică la momentul săvârșirii faptelor pentru care au fost condamnați. În cazurile în care faptele au fost săvârșite înainte de intrarea în politică, alocarea s-a făcut în funcție de partidul care i-a trimis în Parlament, chiar și cu cazierul pătat. Dacă faptele au fost comise după plecarea din Parlament, apartenența a fost făcută în funcție de ultimul partid în care au fost membri. Infractori violenți sau găinari, printre penalii din Parlament

Lipsa din listă a unor membri UNPR, PMP sau ALDE pare surprinzătoare, dar este explicabilă prin faptul că parlamentari penali din partidele mari au fost izgoniți din acestea după punerea sub acuzare, însă partidele mici i-au colectat fără jenă, în pofida problemelor lor cu justiția. De exemplu, Aristotel Căncescu a fost condamnat pentru fapte comise pe când era președinte al CJ Brașov din PNL, însă apoi a devenit membru ALDE. Elena Udrea a organizat Gala Bute pe vremea când era ministru al Dezvoltării în guvernul Boc, dar apoi a plecat în PMP. Victor Mocanu este trecut în lista „penalilor” din PSD, însă lista partidelor prin care s-a perindat este mult mai vastă, pe ea figurând PDL, PC și UNPR.

Majoritatea condamnărilor vizează acte de corupție, însă imaginea după care hub-ul de infracționalitate din Palatul Parlamentului ar fi constituit doar din „gulere albe” care fură ar fi una falsă. De-a lungul vremii, prin Parlament au trecut hoți din locuințe, violatori, bătăuși, escroci. Deseori chiar și actele de corupție au fost găinării mărunte care provoacă mai degrabă ilaritate decât indignare. Prezentăm mai jos cele jenante/ hazlii isprăvi infracționale comise de aleșii nației.

Fostul senator PSD Marius Ovidiu Isăilă a fost condamnat recent, pe 1 aprilie, la 4 ani de închisoare pentru luare de mită. Sentința anunțată de Ziua Păcălelilor este un final adecvat pentru un dosar care a avut de la bun început un aspect de farsă. Pentru a fi sigur că nu este prins de DNA „pe înregistrări”, Isăilă l-a dus pe potențialul mituitor într-o toaletă din Palatul Parlamentului și l-a pus să se dezbrace ca să fie sigur că nu are microfoane ascunse. Numai că denunțătorul s-a dezbrăcat cu tot cu microfonul care a continuat să înregistreze detaliile afacerii.

La categoria „găinării” intră Viorel Gheorghiu (PSD), condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune. Gheorghiu și-a înscenat furtul propriei mașini pentru a încasa banii de asigurare. Mita luată de fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeș a constat în caltaboși și palincă, iar asta i-a adus o pedeapsă de 3 ani de închisoare. Un alt liberal, Dumitru-Verginel Gireadă a luat doi ani cu suspendare pentru că și-a însușit cu acte false un teren în comuna la cărui primar era. De meserie mecanic agricol, Gireadă și-a luat bacalaureatul la 40 de ani și a devenit student în științe politice la 44. În urma sentinței i s-a interzis să mai ocupe funcția de primar, așa că a pus-o pe nevastă să candideze la primărie, candidatură încununată de altfel cu succes, iar el a candidat pentru un post de deputat PNL în Botoșani, obținând mandatul în 2012, pe când partidul era condus de Crin Antonescu, Tot sub oblăduirea lui Antonescu, PNL a mai băgat în Parlament un fin intelectual, pe Gigi Becali, care a putut altfel să intre în pușcărie din postura de deputat liberal, fiind condamnat la 3 ani în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.  

Infractori cu epoleți de general

A propos de MApN, partidele politice s-au folosit și de expertiza în furat a unor cadre din armată pentru a-i duce după intrarea lor în rezervă în Parlament, în panteonul infractorilor politici. Astfel doi generali care au ocupat funcția de șef al Statului Major, Mihail Popescu și Eugen Bădălan au fost recrutați de partidele politice, primul devenind senator PSD, al doilea deputat PDL. Ambii au fost condamnați în 2012 la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Tofan, pentu abuz în serviciu care a dus la prejudicierea armatei prin vânzarea la fier vechi la preț subevaluat de tehnică militară. Un alt ofițer superior, Corneliu Dobrițoiu, a fost condamnat, după ce a devenit senator PNL, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Case pentru generali, procurorii demonstrând că mai mulți generali ai armatei române au cumpărat locuințe de la MApN la prețuri modice, fără să îndeplinească cerințele legale. În același dosar a fost condamnat și Mircia Chelaru, și el un fost șef al Statului Major. Pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare primită de Chelaru nu i-a împiedicat pe cei de la AUR să-l pună pe listele pentru alegerile parlamentare din 2020. 

De altfel, AUR l-a făcut deputat și pe Mihai Ioan Lasca, condamnat în iunie 2021, la 2 ani cu suspendare pentru că a oprit un șofer în trafic, a intrat peste el în mașină și l-a zvântat în bătaie. După condamnare, Lasca a fost exclus din AUR, decizie cumva surprinzătoare din partea unui partid care dă semne că mizează, în ultima vreme, pe confruntarea fizică drept mijloc de soluționare a disputelor politice. Pumnii lui Lasca ar fi fost de mare folos pentru George Simion sau Dan Tănasă, cei mai combativi parlamentari ai AUR.

Un alt bătăuș care a trecut prin Parlament este fostul deputat PRM Raj Tunaru, însă fapta a fost comisă abia după ce pierduse calitatea de ales al nației.  În 2006 un tribunal din Statele Unite l-a condamnat la 5 ani de închisoare pentru că și-a bătut amanta și a amenințat-o. Ce-i drept, Tunaru putea invoca scuza că a prins-o în flagrant delict când îl înșela. Tot PRM l-a dăruit nației pe Ioan Aurel Rus, parlamentar între 2000 și 2008. De meserie Rus era preot, însă a fost caterisit pentru că a refuzat să renunțe la implicarea în politică, lucru interzis preoților de către Biserica Ortodoxă. Apoi s-a aflat că, în calitate de preot, Rus își turna la Securitatea enoriașii care veneau să se spovedească. El a fost condamnat penal la 1 an cu suspendare pentru trafic de migranți și constituire de grup infracțional organizat. După ce a ieșit din Parlament, BOR i-a iertat trecutul de turnător și călăuză pentru migranți și l-a făcut din nou popă.

Violatori în tinerețe, făcători de legi la maturitate

Nati Meir a fost condamnat încă din 1987, de către o instanță din Israel, la 2 ani și 6 luni pentru escrocherie, îns ajuns în România Corneliu Vadim Tudor l-a făcut deputat PRM ca să probeze astfel că nu este antisemit. Însă Meir nu s-a dezbărat nici în România de vechile obiceiuri și s-a ales cu o condamnare de 7 ani pentru că încasa bani de la persoane care doreau să-și găsească de muncă în Israel, fără ca apoi să-și onoreze promisiunile.

George Pruteanu a trecut ca parlamentar prin trei partide: PNȚCD, PSD și PRM. Însă înainte de a deveni un reputat lingvist, Pruteanu a avut o junețe agitată. Împreună cu o altă persoană, Pruteanu a comis nu mai puțin de opt furturi într-un interval de o lună, în toamna anului 1975. Cei doi furau tot ce găseau prin curți, parcări sau boxe de bloc: undițe, menghine, oglinzi retrovizoare, borcan cu zacuscă și gogoșari, faruri de motocicletă ș.a. De condamnarea la 2 ani de pușcărie pentru furt s-a aflat abia după ce Pruteanu devenise parlamentar.

Nici măcar violul nu este o piedică pentru a deveni parlamentar în România. Gelu Vișan a fost senator PDL, deși avea la activ o condamnare la 3 ani de închisoare pentru un viol comis în 1993, când era pedagog la un cămin de eleve, victima sa fiind în clasa a X-a. Dan Bordeianu, ce avea să devină mai apoi deputat PNL, a fost condamnat 5 ani la școala de corecție în anul 1987, când avea doar 17 ani. Condamnarea a fost pentru un viol comis împreună cu alte doi tineri din Vaslui. Pe Bordeianu îl mai paște o condamnare într-un proces reluat de la zero. Sentința inițială a fost de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu.

Metin Cerchez, spaima vampirilor

Nici măcar profanarea de morminte nu lipsește dintre faptele celor care au fost parlamentari. Este cazul lui Metin Cerchez, care a reprezentat comunitatea tucă în Camera Deputaților. Acesta a realizat o serie de emisiuni la OTV despre „strigoiul din Medgidia”, care ar fi fost duhul unei femei moarte ce-și bântuia familia. Rudele susțineau că le-a furat bijuterii din casă și că a posedat o vacă din curte, ce a trebuit tăiată. Metin Cerchez s-a pus în fruntea „alaiului” care a mers la cimitir, a dezgropat-o pe defunctă ca să-i înfigă un țăruș în inimă. Pentru isprava asta, fostul deputat a fost condamnat în 2014 l-a un an de închisoare cu suspendare.

Florin Țurcanu, fost parlamentar și fost președinte al CJ Botoșani, a fost condamnat la 6 luni cu suspendare pentru fals și uz de fals întrucât a susținut că trei consilieri locali și județeni ai PNL au fost excluși din partid. Pe baza falsului comis, consilierii și-au pierdut mandatele, deși legal încă erau membri ai partidului. Țurcanu își așteaptă sentința definitivă și într-un alt proces, în care prima instanță l-a condamnat la 4 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență și spălare de bani.

Cezar Măgureanu a fost senator PNL în 2008-2012 și președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții. În acest timp, Măgureanu era prieten la cataramă cu membrii clanului Butoane din Giurgiu care, printre altele, se ocupa și cu cămătăria. Prezent inclusiv la chilhanurile date de interlopi, Măgureanu avea să fie condamnat la 2 ani cu suspendare pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Corupție și adulter

Cât vreme s-a aflat în Parlament, PPDD, partidul fondat de către Dan Diaconescu, condamnat și el pentru șantaj, a fost un adăpost pentru politicienii care au trebuit să plece din alte partide din cauza problemelor cu justiția. De exemplu, fostul ministru PDL Monica Iacob-Ridzi, ce avea să fie condamnată în 2015 la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a câștigat al doilea mandat de deputat candidând în 2012 pe lista PPDD. Însă partidul lui Diaconescu a produs infractori și din pepinierea proprie. De exemplu, senatorul Ionel Agrigoroaie avea să fie condamnat pentru fals și înșelăciune la 2 ani și 6 luni cu suspendare. Acesta a falsificat acte pentru a obține credite de la o bancă, credite pe care apoi nu le-a mai achitat.

Tot pe listele PPDD a fost ales și Gheorghe Coman, care are șanse mari să primească titlul de cel mai jalnic infractor care a trecut vreodată prin Parlament. În primul rând, a primit o șpagă meschină – 3.000 de lei și o sticlă de whisky – ca să intervină pentru păstrarea în funcție a șefului adjunct de la DSVSA Buzău. Apoi a fugit de la locul flagrantului cu poliția după el. S-a mai făcut de râs apoi vorbind la telefon despre detaliile incidentului, fără să-i treacă prin cap că DNA interceptează convorbirea. Iar această convorbire i-a adus probleme și acasă, cu soția. „Acuma am venit de la Parlament, îmi iau două sticle de vin. Uite chiar sunt în magazin şi o apă minerală şi mă duc la fu..t, că nu ştie nevastă-mea că am ajuns în oraş. Înţelegi?”, spunea Coman. Nu știm cum a reacționat nevasta după ce presa a publicat transcrierea convorbirii, însă viața sexuală a lui Coman a intrat într-un hiatus cauzat de instanța care l-a condamnat la 1 an de închisoare.

În schimb, deputatul PSD Ion Stan era un familist convins, lucru probat chiar de înregistrările obținute de către procurorii anticorupție. Astfel, Stan își punea șoferul să ridice șpăgile, iar acesta i le ducea direct soției deputatului. Probabil ăsta ar fi motivul pentru care alegătorii din colegiul uninominal Voinești, jud. Dâmbovița, l-au reales, în 2012, cu două treimi din voturi. PSD încercase să-l înlocuiască din respectivul colegiu, însă candidaturile rămăseseră definitivă, iar Stan nu a putut fi scos nici de de buletinele de vot, nici din inimile alegătorilor din zona Voinești care au trimis cu bună știință un hoț în Parlament. A trebuit să intervină instanța care l-a trimis în 2016 în spatele gratiilor pentru 2 ani, Stan fiind condamnat pentru trafic de influență și luare de mită.

Și Marian Ghiveciu a fost reales în 2012 în colegiul Pogoanele din județul Buzău, deși era cercetat și el pentru abuz în serviciu, acuzație care avea să-i aducă în 2016 o condamnare cu suspendare de trei ani. Acum Ghiveciu așteaptă sentința într-un dosar aflat pe rolul instanței din 2020, fostul deputat PSD fiind acuzat că a falsificat datele din 13 declarații de avere și interese pe care le-a depus cât a fost parlamentar.

Blasfemia supremă: să furi de la propriul partid

Un caz ieșit din comun este cel al lui Mircea Drăghici care a furat de la propriul partid. În calitate de trezorier al PSD, el a folosit banii social-democraților pentru a-și cumpăra vilă și mașină. La prima vedere, pare amuzant că partidul care a nășit atâția hoți a ajuns să fie furat chiar de unul dintre ei, însă banii pe care Drăghici i-a delapidat erau banii primiți de PSD ca subvenție de la buget, adică banii fraierilor care plătesc taxe și impozite.

Pe lângă hoții și corupții de calibru proveniți din PDL, și democrat-liberalii au oferit nației ocazia să mai facă haz de necaz pe seama infractorilor de doi bani pe care i-au trimis în Parlament. Cândva un „copil teribil” al dreptei românești, Cristian Boureanu și-a ruinat reputația când s-a luat la bătaie cu polițiștii rutieri. Pe unul dintre aceștia l-a lovit cu genunchiul între picioare, însă apoi oamenii legii l-au dovedit astfel că Boureanu a ieșit din incident și bătut și cu o pedeapsă de 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare. Situația ar putea deveni cu adevărat gravă pentru Boureanu care a fost condamnat, deocamdată în primă instanță, la 4 ani și 3 luni de închisoare într-un dosar în care mai este implicat și fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu.

Deputatul Dan Păsat a fost condamnat la 3 ani de șantaj prin acte de violență și fals în anul 2013. El a amenințat și a bruscat patronul unei firme pe care încerca să-l determine să-i cedeze un contract cu o primărie din județ. Odată ajuns în închisoare, smardoiul pedelist s-a apucat de scris cărți astfel că a ieșit mai devreme din penitenciar. În 2020 a fost ales primar independent în comuna giurgiuveană Bucșani, ai căror locuitori nu par a avea convingeri morale mai solide sau mai multă minte decât cei din Voinești sau Pogoanele.

Fost deputat și președinte al CJ Dâmbovița, Florin Popescu s-a ales cu porecla de „baronul puilor”, după ce a primit șpagă 61 de tone de pui grill pe care apoi i-a distribuit ca mită electorală în județ. Isprava i-a adus 2 ani de închisoare în 2016, la care s-a adăugat încă un an într-un dosar în care a fost inculpat pentru conflict de interese și fals în declarații de avere. Mircia Muntean, fost deputat și primar al Devei, este și el recidivist. O primă condamnare de 2 ani a primit-o pentru că a condus băut provocând un accident, iar apoi a fugit de la locul accidentului. Polițiștii l-au găsit ascuns în niște boscheți. A doua condamnare, de 4 ani, a fost pronunțată pentru abuz în serviciu. Mai este de menționat și Brândușel Nichitean care, la alegerile din noiembrie 2004 a votat de 5 ori, faptă pentru care a scăpat ieftin, doar cu o amendă penală de 10.000.000 lei vechi.

Paraziții de la birourile parlamentare

Propensiunea pentru furat din Parlament este atât de mare încât ANI a identificat 54 de parlamentari care, în intervalul 2011-2015, a identificat nu mai puțin de 54 de deputați și senatori care, în 2011-2015, și-au angajat rubedenii la birourile parlamentare, salariile lor fiind plătite din bani publici. O mare parte dintre aceștia au fost condamnați, însă toate pedepsele în aceste spețe au fost cu suspendare, cu intervale între 6 luni și 1 an și 6 luni. Copii, părinți, gineri, nurori, frați și surori de parlamentari s-au adăpat ani în șir din banii contribuabililor, însă niciunul dintre parlamentari nu a făcut închisoare pentru acest lucru.

Chiar și așa, 56 de parlamentari au fost condamnați la închisoare cu executare, însă nu toți au făcut pușcărie. Marko Attila și Olosz Gergely au fugit în Ungaria și nici până în ziua de azi nu au fost extrădați, iar în cazurile Elenei Udrea și lui Sorin Oprescu statul român încă încearcă să-i aducă în țară să-și execute pedepsele. Prezentăm mai jos, lista celor 56 de parlamentari, cu precizarea că mai toți au ieșit din închisoare mai repede, pentru bună purtare sau pentru că pedepsele au fost contopite.

PSD:

  • Adrian Năstase: 2 ani în 2012 în dosarul Trofeul Calității și 4 ani în 2014 în dosarul Zambaccian
  • Liviu Dragnea: 2 ani cu suspendare în 2016 pentru dosarul Referendumul și 3 ani și 6 luni cu executare în mai 2019 în dosarul angajărilor fictive din Teleorman
  • Miron Mitrea: 2 ani în februaire 2015 pentru luare de mită
  • Adrian Severin: 4 ani în noiembrie 2016 după ce, în calitate de europarlamentar, s-a arătat dispus să primească 100.000 de euro pentru a susține un amendament în Parlamentul European
  • Nicolae Mischie: 4 ani ani pentru luare de mită în martie 2013
  • Cătălin Voicu: 7 ani pentru trafic de influență în aprilie 2013. Voicu a intermediat mituirea unui judecător
  • Marian Ovidiu Isăilă: 4 ani pentru luare de mită în aprilie 2022
  • Mihai Tînjală: 5 ani în 2011 pentru devalizarea unei companii a statului. A fugit în Florida și a fost extrădat din Insulele Cayman în 2016
  • Gabriel Bivolaru: 5 ani în aprilie 2004 pentru înșelăciune, evaziune fiscală și fals, el păgubind BRD cu 50 de milioane de euro
  • Emilian Cutean: 3 ani și 6 luni pentru utilizarea fondurilor Secretariatului pentru revoluționari în scop personal
  • Ion Stan: 2 ani în 2016 pentru trafic de influență și luare de mită
  • Mircea Drăghici: 5 ani pentru delapidare
  • Nicu Vasilescu: 2 ani pentru trafic de influență în 2013
  • Alexandru Mazăre: 3 ani pentru luare de mită și fals în declarația de avere în mai 2022
  • Sorin Oprescu: 10 ani și 8 luni pentru luare de mită în mai 2022

PDL:

  • Elena Udrea: 6 ani pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în aprilie 2022
  • Monica Iacob-Ridzi: 5 ani în februarie 2015 pentru abuz în serviciu în dosarul Ziua Tineretului
  • Stelian Fuia: 3 ani cu executare în iunie 2016 pentru abuz în serviciu în dosarul Fundulea
  • Aurel Pană: 7 ani și 7 în august 2015 pentru luare de mită ca să trucheze licitații la APIA
  • Antonie Solomon: 3 ani în 2013 pentru luare de mită
  • Alin Trășculescu: 3 ani în 2016 pentru luare de mită
  • Dan Păsat: 3 ani în 2013 pentru șantaj și fals
  • Dragoș-Adrian Iftime: 6 ani în 2014 pentru evaziune fiscală și spălare de bani
  • Sorin-Andi Pandele: 5 ani pentru mai multe acte de corupție făcute ca primar la Bradu, jud. Argeș
  • Virgil Pop: 5 ani în 2012 pentru fals și trafic de influență
  • Florin Popescu: 2 ani în 2016 pentru foloase necuvenite și un an pentru conflict de interese și fals în declarațiile de avere și interese
  • Mircia Muntean: 2 ani pentru conducere sub influența alcoolului și fugă de la locul accidentului și 4 ani pentru abuz în serviciu
  • Mihai Banu: 3 ani și 6 luni pentru trafic de influență și luare de mită într-un dosar în care a fost implicat și fostul ministru de Interne, Gabriel Berca. La 10 luni după ieșirea din închisoare a fost condamnat la 3 ani cu suspendare pentru trafic de influență într-un dosar în care a fost condamnat, tot cu suspendare, și deputatul PNL Dorinel Ursărescu
  • Gabriel Berca: 2 ani pentru luare de mită
  • Ionesie Ghiorghioni: 7 ani în 2016 pentru trafic de influență. În același dosar, a fost condamnat la 2 ani cu susendare și fostul ministru Sorin Frunzăverde
  • Gelu Vișan: 3 ani pentru un viol comis în 1993

PNL:

  • Decebal Traian Remeș: 3 ani pentru trafic de influență în dosarul Caltaboșul
  • Relu Fenechiu: 5 ani ani în iulie 2013 în dosarul Transformatorul
  • Sorin Pantiș: condamnat în august 2014 la 7 ani de închisoare în dosarul înstrăinării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care a fost condamnat și Dan Voiculescu
  • Sorin Roșca Stănescu: 2 ani și 4 luni în octombrie 2014 în dosarul Rompetrol
  • Aristotel Căncescu: 7 ani și 10 luni în februarie 2022 pentru luare de mită
  • Gigi Becali: 3 ani în dosarului schimbului de terenuri cu MApN
  • Bogdan Olteanu: 5 ani pentru trafic de influență și luare de mită de 1.000.000 euro de la Sorin Ovidiu Vântu pentru numirea unui guvernator al Deltei Dunării
  • Theodor Nicolescu: 8 ani în 2019 pentru luare de mită într-unul din dosarele ANRP
  • Emilian Frâncu: 4 ani în 2014 pentru luare de mită
  • Dan Bordeianu: 5 ani pentru viol în 1987

PRM:

  • Nati Meir: 2 ani și 6 luni pentru escrocherie în Israel și 7 ani în 2014 pentru înșelăciune
  • Raj Tunaru: 5 ani pentru lovire și amenințare în SUA în 2006
  • Lazăr Dorin Maior: 7 ani în 2013 în dosarul Bancorex. A fost extrădat din Dubai în 2016

PNȚCD:

  • Ioan Avram Mureșan: 3 ani în februarie 2012 în dosarul Caltaboșul și 7 ani pentru detunare de fonduri în mai 2012
  • Alexandru Simionovici: 4 ani pentru luare de mită
  • George Pruteanu: 2 ani în 1976 pentru furt și violare de domiciliu

PC:

  • Codruț Șereș: 4 ani și 8 luni în dosarul privatizărilor strategice
  • George Copos: 3 ani și 8 luni în dosarul Transferurilor și 4 ani în dosarul Loteria I, ambele condamnări pentru evaziune fiscală. A scăpat de codamnare în dosarul Loteria II în urma prescrierii faptelor
  • Dan Voiculescu: 10 ani în dosarul ICA

UDMR:

  • Olosz Gergely: 3 ani în decembrie 2018 pentru trafic de influență
  • Marko Attila: două condamnări de 3 și 4 ani în dosarele ANRP

PPDD:

  • Gigi Nețoiu: 3 ani în dosarul Transferurilor
  • Gheorghe Coman: 1 an pentru luare de mită

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Cine îl sprijină pe Mircea Geană la prezidențiale
06/07/2022 12:45

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, isi pregăteste candidatura la prezidentiale, au declarat pentru G4Media mai multe surse politice. Alegerile sunt in 2024, iar mandatul lui Geoană la NATO ...

Elena Udrea rămâne la pușcărie
05/07/2022 14:12

DNA a primit răspuns negativ din partea magistratilor Curtii de Apel Bucuresti la cererea de sesizare a Curtii Europene de Justitie cu privire la dosarul „Hidroelectrica”, in care apare si Elena Ud ...

România și Ucraina negociază redeschiderea a două puncte de trecere a frontierei în Botoșani
05/07/2022 13:58

Autorităţile romane şi ucrainene au avut, luni, o intrevedere pe tema redeschiderii a două puncte de trecere a frontierei de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, respectiv Racovăţ – Diakivţi, ...

Cetățenii SUA nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu pașaportul. UE instituie un program similar Visa Waiver
04/07/2022 13:37

 Cetătenii americani care vor călători in tările UE din spatiul Schengen nu o vor mai putea face doar pe baza pasaportului, ci vor fi nevoiti să se inscrie in viitorul Sistem European de Informatii si ...

Ministrul Culturii: Anul trecut, 70% din buget s-au dus pe salarii / ”Ca să ai 30 % pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat” / PSD este partidul care a mărit constant salariile bugetarilor
04/07/2022 13:31

 Ministrul Culturii, Lucian Romscanu, s-a plans la Sibiu, in cadrul unei conferinte de presă desfăsurate la Sibiu că bugetul institutiei nu permite finantarea de programe culturale, deoarece 70% din ace ...

Gazele din Marea Neagră, în pericol pentru un izvor de apă din Insula Șerpilor. Cum era să piardă România zăcămintele de hidrocarburi
04/07/2022 11:32

 Insula Serpilor a intrat in atentia presei internationale din cauza luptelor dintre armatele rusă si ucraineană pentru controlul acesteia, insă insula a avut o miză importantă si pentru Romania. &Ici ...

Se reia procesul RDS/RCS, în care Dumitru Dragomir a scăpat de condamnarea la 4 ani de închisoare
01/07/2022 21:13

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, vineri, inceperea judecării pe fond, pentru a doua oară, in dosarul in care fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir este acuzat că a primit pe ...

Parlamentul a votat scutiri importante de impozit pentru tineri (Document)
30/06/2022 15:48

 Camera Deputatilor a adoptat in sedinta de miercuri, in calitate de cameră decizională, proiectul institulat „Legea tineretului”. Printre alte reglementări, legea contine si două scutiri i ...

Cum a fost poreclită Carmen Iohannis după gafa vestimentară de la Madrid
30/06/2022 08:55

 Carmen Iohannis a primit critici dure, in mediul online, după ce a participat la dineul de gală găzduit de Majestătile Lor Regele Felipe al VI-lea si Regina Letizia cu prilejul Summitului NATO de la ...

Florin Cîțu și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului
29/06/2022 11:00

 Fostul presedinte al Partidului National Liberal (PNL) a luat o decizie fără precedent in urmă cu putin timp. Alegerea sa vine la putin timp după ce conducerea formatiunii politice a adus in discutie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei