Prof. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, spune că NU ar mai trebui să ne ploconim în fața Occidentului / Dacă eram doar proști și înapoiați, nu ajungeam ca popor până în secolul al XXI-lea

22

Dimensiune font:

| 02-10-2023 11:38

Prof.Univ. Ioan Aurel-Pop, președintele Academiei Române, critică dur modul în care se face educație în școlile românești și spune că dacă se continuă pe drumul digitalizării și predării „sfaturilor practice” în loc de materii clasice, atunci „ne asigurăm decăderea, afundarea în neant, barbarizarea”.

Într-un interviu acordat ziarului „Lumina” al Patriarhiei Române, președintele Academiei Române afirmă că școala azi face o educație „superficială, formală, la nivelul minimei rezistențe”.

La fel, prof.Pop a deplâns faptul că familiile nu se mai ocupă de proprii copii.

„Tinerii sunt influențați de mai mulți factori negativi. În primul rând, mulți dintre ei sunt neglijați de familii, care au încetat să mai fie un cadru de educație preșcolară, de echilibru, de dialog, de basme minunate, de leagăn al credinței. În al doilea rând, școala nu mai face educație temeinică, ci face, în schimb, una superficială, formală, la nivelul minimei rezistențe. Familia și școala deopotrivă îi îndrumă pe elevi să se realizeze în alte părți, să-și ia lumea în cap. „Educația” prin mijloace digitale – atât de la modă azi – prezintă „catastrofele” trecutului românesc și „nimicnicia” prezentului. Dacă așa este lumea noastră trecută și prezentă, cum să fie cea viitoare altminteri decât „întunecată”?

Dar încă nu este totul pierdut. Eu cred că ne putem reveni și să impunem în societate ceea ce se cuvine, adică echilibrul sau cumpătarea vieții trăite întru bine și adevăr, sub semnul credinței. Este de ajuns să ne uităm în trecut și să vedem cum am ajuns până aici, într-o lume frământată în care multe neamuri s-au stins, s-au topit în altele, au dispărut. Românii, totuși, există încă și asta nu datorită nouă, epigonilor, ci părinților, moșilor și strămoșilor noștri”, a explicat domnia sa.

Cărturarul român spune că dacă oamenii renunță să mai acumuleze cunoștințe, motivând că „toate se găsesc pe Google!” și transformă școala într-o joacă, atunci totul este pierdut.

„Preocuparea pentru studiu este mult scăzută față de trecut, din mai multe motive. Unul este ideea greșită că poți avansa bine în viață fără școală serioasă. Or, acest lucru înseamnă moartea civilizației și culturii. Trebuie reinstaurată încrederea în carte, în școală, în educație. Școala serioasă nu înseamnă dobândirea deprinderilor practice pentru viață – acestea se asigură altfel -, ci o cultură generală serioasă. Iar cultura generală se face prin lecturi extinse. Mai există prejudecata că nu avem nevoie de literatură beletristică, de poezie, de romane, de nuvele, de dramaturgie, fiindcă toate se găsesc pe Google! Ce absurd! Dacă ele nu se află în capul nostru, este ca și cum nu ar fi. Situația s-ar schimba abandonând prejudecățile, limitând accesul la „memoria digitală” și la apelul permanent la cunoștințele altora.

Firește, „înțelepciunea și iubirea” copilului – cum ar fi spus Lucian Blaga – înseamnă jocul, dar doar până la vârsta școlară. Jocul copilului nu poate să fie infinit, fiindcă, după împlinirea celor șapte sau șase ani, urmează jocul cel cumpătat, jocul din timpul liber. Școala este muncă și nu joc, evident muncă adecvată vârstelor copiilor. Dacă facem din școală distracție, dacă transferăm memoria din capul elevilor în computere, laptopuri, tablete, dacă îi învățăm pe copii numai „sfaturi practice” (igienă, sex, nutriție, circulație publică, protecția mediului, antreprenoriat, digitalizare, sport etc.), în loc de limba și literatura română și universală, religie, matematică, fizică, biologie, chimie, istorie, geografie, muzică, desen, educație fizică, atunci ne asigurăm decăderea, afundarea în neant, barbarizarea”, a spus istoricul ardelean.

Președintele Academiei Române ne îndeamnă să revenim la „valorile și virtuțile verificate prin credință” și să nu ne mai „ploconim” în fața Occidentului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Ciolacu, atac dezlănțuit la adresa USR: „Oameni falși care s-au trezit la guvernare şi au omorât oamenii” / „În pandemie, s-au întâmplat cele mai mari grozăvii din România”
02/12/2023 20:52

Premierul Marcel Ciolacu sustine că in perioada pandemiei de Covid, in Romania s-au intamplat „cele mai mari grozăvii” şi că in tot acest timp s-a furat. Seful Guvernului i-a acuzat pe cei de la USR car ...

Marcel Ciolacu, întrebat dacă se teme că va fi mazilit de greii din PSD: Am văzut filmul ăsta de 4 ori
02/12/2023 20:06

Premierul si liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost intrebat dacă va candida la alegerile prezidentiale, dar a spus că nu a avut nici măcar o oră liberă să se gandească la asta. Ciolacu a explicat că dacă ...

Marcel Ciolacu îl umilește pe Mircea Geoană: Șmecheriile astea mergeau în 92-96
02/12/2023 19:57

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, sustine că Mircea Geoană, dacă va candida independent la alegerile prezidentiale nu va avea nicio sansă. Ciolacu i-a transmis că ”smecheriile astea mergeau in 92-96”, dar n ...

Un triunghi periculos: Ciolacu-Docuz-Negoiță și o licitație de 27 milioane de euro la Sectorul 3 /FOTO
02/12/2023 11:54

      Un triunghi periculos: Ciolacu-Docuz-Negoită si o licitatie de 27 milioane de euro la Sectorul 3 /    Un contract cadru de 133 de milioane de lei scos la licitatie de P ...

 Ciolacu acuză scurgeri de informații în coaliție: 'Unii colegi înregistrează sau dau stenograme presei'
02/12/2023 08:25

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat vineri, la Romania, deranjat de faptul că „unii colegi” din coalitie transmit presei informatii din sedinte. „Cel mai rău m-a supărat si o să mă supăr in conti ...

Ciolacu, despre măsurile fiscale: 'Am fost la gura prăpastiei. De la 1 martie, România ar fi rămas fără fonduri europene'
02/12/2023 08:19

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri seară, că, dacă nu ar fi fost luate măsurile fiscale, Romania ar fi rămas de la 1 martie 2024 fără fonduri europene, iar acest lucru ar fi insemnat un deza ...

Mesajul Ucrainei pentru România, de Ziua Națională
02/12/2023 08:10

Mesajul Ucrainei pentru Romania, de Ziua Natională Premierul Ucrainei, Denis Smihal, a transmis, vineri, un mesaj in care il felicită pe omologul său de la Bucuresti, Marcel Ciolacu, precum si poporul roman ...

Ciolacu joacă în PSD cu mandatul pe masă
02/12/2023 08:05

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri la Romania TV că in momentul in care va pierde un rand de alegeri se va retrage din conducerea PSD, in contextul in care in 2024 toate rundele de alegeri (europarlame ...

PIB-ul românului. Bogat în statistică, sărac în realitate. Economist: „Lucrurile se împut“
02/12/2023 00:30

Romania a depăsit Ungaria, la limită, arată cifrele Eurostat, intr-un clasament al PIB pe cap de locuitor calculat in raport cu media UE, insă economistii atrag atentia că ne imbătăm cu apă rece. In rea ...

Victoria lui Putin pare posibilă pentru prima dată de când a declanșat războiul în Ucraina
02/12/2023 00:26

Pentru prima dată de cand Vladimir Putin a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, pare că e posibil să obtină o victorie, scrie The Economist. Presedintele Rusiei si-a pus tara pe picior de război si si-a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei