Povestea lui Moș Nicolae

sfantul nicolae

Dimensiune font:

| 06-12-2023 07:34

 Una dintre sărbătorile preferate ale copiilor este, de departe, cea care se sărbătorește pe 6 decembrie, adică Sfântul Nicolae * cu o noapte înainte, cei mici își curăță ghetuțele și le lasă lângă ușă sperând că Moș Nicolae va trece și le va lăsa daruri celor care au încățămintea curată * în caz contrar, bătrânul din legendă lasă o vărguță

Nicolae era un bărbat care a trăit între secolele II și III d. Hr, iar pe data de 6 decembrie se sărbătorește moartea acestuia, din anul 352. Pe parcursul vieții sale, Sfântul Nicolae a avut parte de multe reușite. La o vârstă fragedă, el a fost dus la școală pentru a învăța Sfânta Scriptură, după ce și-a arătat admirația față de grija de săraci. Deoarece a rămas orfan, el și-a folosit averea rămasă de la părinți pentru a ridica o biserică, ce îi găzduia pe oamenii fără posibilități.

De-a lungul anilor, el evolua tot mai mult, motiv pentru care i s-a încredințat lui Dumnezeu și a plecat la o mănăstire pentru a se călugări. Cu toate aceste, Domnul Nostru avea alte gânduri pentru el: a fost cel care a propovăduit învățăturile Sfintei Scripturi cu multă sârguință, iar asta l-a făcut să fie foarte îndrăgit de locuitorii orașului. A avut grijă de fiecare om, sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, copii și văduve.

Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae

În tradiția populară, ziua de Sfântul Nicolae se spune că marchează începutul iernii. În data de 6 decembrie, moșul își scutură barba lui sură și începe prima ninsoare.

Dacă nu ninge, este un semn că Moșul a întinerit și că va urma o iarnă blândă

După cum am zis și în in introducere, de Moș Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și pantofii, apoi așteaptă cuminți să primească daruri în dimineața zilei de 6 decembrie. Copiii năzdrăvani, care nu au fost cuminți, primesc în loc de cadouri o nuielușă de măr. Se spune că dacă nuielușa pusă în apă începe să înmugurească, acesta este un semn că Moșul i-a iertat.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând la dreapta lui Dumnezeu.

Legenda lui Moș Nicolae în alte țări

În Germania, lucrurile stau puțin diferit. Tradiția sărbătoririi Moșului a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului.

În Franța, copiii lasă în ajun de Moș Nicolae un pahar de vin, câțiva morcovi și puțin zahăr. De 6 noiembrie, tradiția spune că cei cuminți primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Chiar dacă la noi nu se spune cum ajunge Moș Nicolae, în Franța, acesta se deplasează pe un măgăruș alături de Moș Nuielușă, care e îmbrăcat în negru. În funcție de cât de cuminți au fost copiii, aceștia primesc fie un cadou, fie un băț.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Povestea zilei de miercuri, când s-a născut Soarele și s-a urzit Pământul
27/02/2024 15:08

Povestea zilei de miercuri, cand s-a născut Soarele si s-a urzit Pămantul În inima săptămanii stă ziua de miercuri, o zi care de-a lungul timpului a fost incărcată cu diverse semnificatii, tradit ...

Poveștile care zidesc lumi. O călătorie în lumea basmelor
26/02/2024 08:00

În lumina lunii, sub acoperisul instelat al noptii, cand vantul isi sopteste tainele si frunzele se transformă in pagini de carte, povestile isi deschid portile magice si incep să-si desfăsoare farmecu ...

Rujul, o călătorie plină de culori prin istoria frumuseții
25/02/2024 15:13

În fiecare dimineată, in sute de milioane de case din intreaga lume, ritualul frumusetii incepe cu o mică piesă colorată - rujul. Acest accesoriu cosmetic a evoluat de-a lungul secolelor, transformand ...

Jocurile de societate, podiumul educației pentru copii și adolescenți
25/02/2024 13:45

Jocurile de societate au un impact profund asupra dezvoltării cognitive si sociale a copiilor si adolescentilor. Unul dintre cele mai mari avantaje este dezvoltarea abilitătilor critice si a gandirii strategi ...

Fictosexualitatea și fictoromanța, dragostea în lumea ficțiunii
25/02/2024 13:01

În era digitală, in care cultura pop si mediile online intervin in viata cotidiană, conceptele precum fictosexualitatea, fictoromanta si fictofilia devin tot mai relevante. Aceste termeni, care au casti ...

  Neurografica, o punte între mintea conștientă și subconștient pentru modelarea realității
25/02/2024 11:13

Neurografica, un concept relativ nou in domeniul dezvoltării personale si al art-terapiei, reprezintă o metodă inovatoare ce imbină arta cu psihologia pentru a facilita o mai bună intelegere si control asu ...

 Șampania, efervescența tradiției și rafinamentului în fiecare pahar
25/02/2024 10:19

Sampania, acea băutură efervescentă sinonimă cu sărbătorile si luxul, isi are rădăcinile in regiunea Champagne din Franta. Desi astăzi este celebrată in intreaga lume, istoria sa este profund inrădă ...

Îmbrățișarea golului. O călătorie emoționantă prin singurătate
25/02/2024 08:29

Imaginează-ti o lume unde fiecare pas răsună in gol, unde fiecare răsărit si apus sunt privite fără un companion alături. Aceasta este realitatea celor care se simt „singuri pe lume”. Ei tr ...

  Tradiții și superstiții de Dragobete
24/02/2024 09:06

Zeu al dragostei in Panteonul romanesc, Dragobetele, sărbătorit in fiecare an pe 24 februarie, este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romană, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greacă, ...

Hora, ritmul inimilor românești
23/02/2024 14:53

În zilele de sărbătoare, in satele Moldovei, sunetul traditional al unei viori se ridică in aerul incărcat de emotie. Oamenii isi iau locurile in cerc, pregătiti să intre intr-o transă a dansului. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei