Cel mai cunoscut chirurg cardiovascular din Timisoara, prins în flagrant când lua mită

marian.gaspar-1024x702

Dimensiune font:

| 26-09-2022 16:45


Şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, Marian Gaşpar, este acuzat de luare de mită. Medicul ar fi fost prins în flagrant, în timp ce lua 1.000 de euro, biroul său fiind percheziţionat în cursul zilei de luni.

„În dimineaţa zilei de 26 septembrie 2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu sprijinul ofiţerilor D.G.A. Bucureşti şi cei ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Arad, au organizat un flagrant pentru depistarea comiterii unei infracţiuni de corupţie la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. În prezent se desfăşoară percheziţii, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a lămuririi împrejurărilor cauzei, urmând ca persoana vizată să fie condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş pentru a fi audiată în legătură cu presupusa faptă cercetată”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Acesta ar fi fost prins în timp ce primea 1.000 de euro de la un pacient.

El este unul dintre ci mai cunoscuţi chirurgi cardiologi din Timişoara, iar din 2003 este şef de secţie la Institutul de Boli Cardiovasculare.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:30

 

COVID-19 continuă să țină lumea pe jar: Directorul OMS avertizează că o nouă variantă îngrijorătoare ar putea apărea
02/12/2022 19:11

Lipsa supravegherii infectiilor cu coronavirus ar putea duce la aparitie unei noi variante „ingrijorătoare”, spune directorul general al Organizatiei Mondiale a Sănătătii (OMS), notează mediafa ...

La fiecare oră, o femeie este diagnosticată cu cancer de sân
02/12/2022 14:25

Cancerul la san a devenit o boală pe cat de frecventă, pe atat de capricioasă si este depistată la varste tot mai tinere, atrage atentia dr Andreea Cătană, medic primar de genetică medicală. ”Es ...

 De ce este titanul atât de des utilizat în implantologie?
02/12/2022 11:46

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/U1gvhqVQ2kQ Titanul a devenit materialul perfect intr-o serie de aplicatii dentare (cum ar fi implanturile dentare) datorită proprietătilor sale mecanice, rezistentei ...

Un judecător a murit după ce și-a injectat benzină în vene
02/12/2022 01:20

 Judecătorul Gabriel Apostol a murit in ambulantă in timp ce era transportat către Spitalul Floreasca din Bucuresti. Magistratul a ajuns in stare gravă la SJU Pitesti după ce si-a injectat benzină in ...

Testul care te ajută să îți dai seama că ești în pericol să faci infarct: Poate fi făcut acasă – Implică degetele de la picioare
01/12/2022 12:56

Celebrul Dr. Oz are cateva teste atipice care se fac in 60 de secunde, dar iţi pot spune foarte multe despre sănătatea ta. Ia-ţi cateva minute pentru a face aceste teste rapide! In plus, dacă rezultatel ...

Nucile fac minuni pentru sănătate – Pot deveni însă nocive dacă sunt consumate incorect
01/12/2022 12:55

Nu intamplător, nucile sunt cunoscute in medicina populară ca sursă de energie si medicament pentru creier Compozitia nucilor coapte include vitaminele A, B1, B2, B12, B15, E, C, K, PP, acizi organici si ul ...

Cateva motive pentru care ar trebui să bei ceai verde
01/12/2022 12:14

Consumul de ceai verde devine foarte popular in intreaga lume. Această băutură a venit la noi din China si a castigat inimile multor europeni. Pe langă gustul excelent, ceaiul verde este considerat o bă ...

Ceaiul verde nu poate fi preparat cu apă clocotită: îi distruge gustul și proprietățile utile
01/12/2022 12:13

Ceaiul verde nu se prepară cu apă clocotită. Pentru fanii culturii ceaiului, acesta este o regulă. Orice amator de ceai, care a simtit gustul bogat al ceaiului verde chinezesc, iti va spune: apa clocotit ...

Ce sunt asexualii şi ce îi diferenţiază de persoanele abstinente
01/12/2022 12:04

Considerată de specialişti in domeniu orientare sexuală, asexualitatea poate fi considerată invalidantă. Persoanele asexuale nu simt atracţie sexuală faţă de ceilalţi, ceea ce nu le impiedică totu ...

Cinci greșeli pe care le fac aproape toate gospodinele când gătesc carnea de pui
01/12/2022 12:02

Dintre toate tipurile de carne, cea de pui se prepară cel mai usor.   Din păcate, unele gospodine fac greseli atunci cand gătesc carne de pui. Iată cinci greseli pe care le fac bucătarii cand găt ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei