Patru medici de la Spitalul „Marius Nasta" au fost reținuți

gethumb.details

Dimensiune font:

| 21-09-2023 12:37

Noi informații în dosarul de corupție de la Spitalul Marius Nasta, din Capitală. Patru medici, chirurgi cunoscuți și rezidenți, au fost reținuți după ore în șir de audieri și percheziții. Alte cadre medicale au primit control judiciar. Audierile de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-au întins până după miezul nopții. Un medic a stat peste șapte ore la audieri, pentru că a trebuit să dea declarații în legătură cu posibile fapte de corupție. Procurorii și polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție au descoperit că încă de anul trecut mai mulți medici rezidenți, chirurgi și anesteziști ar fi luat mită de la pacienți pentru a face controale înainte de operații, după operații, dar și pentru a face intervenții chirurgicale. Nouă persoane au fost implicate, patru medici, printre care și doi medici chirurgi cunoscuți, profesori universitari la UMF Carol Davila, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar doi rezidenți au fost reținuți alături de el, patru cadre medicale au primit control judiciar, iar un altul nu a fost găsit, pentru că ar fi în concediu.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:21

Medicii legiști români spun ADEVĂRUL: Din 150 de ”decese COVID” investigate la IML, foarte puține au fost cauzate de SARS-COV-2
28/11/2023 10:54

Prof. univ. dr. Valentin Iftenie, medic primar legist la Institutul Mina Minovici din Bucuresti, dă peste cap statisticile pandemiei: din 150 de DECESE COVID investigate la Institutul de Medicină Legală, foa ...

Efectul surprinzător al țuicii fierte. Ce au descoperit americanii
28/11/2023 10:32

Tuica insoteste mancărurile grase: o slăninută, o friptură de porc sau un preparat traditional din carne se sting cu o gură de tuică. Toate acestea se depun acolo unde nu ti-ai dori. Noroc cu zeamă prune ...

Top 4 cele mai sănătoase mărci de apă din România
27/11/2023 19:58

 Apa, cunoscută ca „lichidul vietii”, reprezintă un element esential pentru organismul uman. Fiind compusi in proportie de 70% din apă, calitatea acesteia joacă un rol crucial in mentinerea ...

Răsturnare de situație în cazul pacienților morți după ce au mâncat pește de la mănăstire. Ce arată testele bacteriologice care sunt gata
27/11/2023 13:05

Se complică situatia in ceea ce priveste cazul pacientilor morti după ce au mancat peste din pomana primită de la o mănăstire din zonă. Testele bacteriologice preliminare in cazul pacientilor morti la sp ...

Cât de sănătoasă este apa carbogazoasă în comparație cu apa plată - Concluziile la care au ajuns specialiștii
27/11/2023 08:41

Cat de sănătoasă este apa carbogazoasă in comparatie cu apa plată - Concluziile la care au ajuns specialistii Specialistii au dezvăluit cat de sănătoasă este apa minerală in comparatie cu apa plată. ...

POSTUL poate invinge CANCERUL!
27/11/2023 08:30

  Un STUDIU realizat de cercetatorii de la Universitatea de Sud a Californiei a aratat ca postul nu doar ca ajuta sistemul imunitar sa se "repare", dar chiar induce si procesul de regenerare a a ...

Studiu: Radiațiile tehnologiei wireless afectează nou-născuții spitalizați
27/11/2023 08:15

Un studiu publicat recent arată că nou-născutii spitalizati sunt afectati de expunerea continuă la radiatiile wireless. S-a descoperit că frecventa radiatiei fără fir RF-EMF are un impact negativ asupra ...

Stim ca nu stim nimic: Un nou studiu infirmă tot ceea ce afirmau cercetatorii despre carnea roșie și produsele lactate legat de cancer
26/11/2023 12:39

Consumul de carne si produse lactate nu este la fel de popular ca in deceniile anterioare, din motive atat etice, cat si de sănătate. Spre exemplu, unele cercetări sugerează că un consum excesiv de carne r ...

România a primit 35 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 din cele 80 de milioane comandate: 10 milioane de doze au expirat
25/11/2023 18:52

Un număr de 35 de milioane de doze de vaccin impotriva COVID-19 au fost furnizate Romaniei, dintre cele circa 80 de milioane comandate, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Dintre cele 35 ...

Ce s-ar fi găsit în corpul pacienţilor morţi la Murgeni, după ce au mâncat peşte Pangasius. Ipoteza ar schimba ancheta
25/11/2023 13:10

Un eveniment regretabil a lovit Spitalul Murgeni din Vaslui, acolo unde trei pacienti au murit subit, iar alti 30 sunt internati in stare gravă după ce au consumat alimente primite ca pomana de la o mănăsti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei