O fată de 13 ani a fost lovită în ochiul drept cu o petardă. Copila a fost rănită în urma unei glume

download (2)

Dimensiune font:

| 28-12-2022 07:38

 Caz grav în Caraș-Severin! Totul a avut loc pe un teren de sport. O copilă în vârstă de 13 ani a fost lovită de o petardă în ochiul drept, luni, 26 decembrie, la orele serii. Materialul pirotehnic ar fi fost aprins de un adolescent în vârstă de 16 ani. Oamenii legii au deschis în acest caz un dosar penal.

Conform reprezentanților IPJ Caraș-Severin, oamenii legii au fost sesizați luni, 26 decembrie 2022, la orele serii, de o femeie cu privire la faptul că fiica sa, o adolescentă în vârstă de 13 ani, a fost lovită în ochiul drept de o petardă.

 

 

 

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că, în timp ce fata de 13 ani se afla împreună cu un grup de prieteni pe un teren de sport din localitatea Poiana Buchin, Caraș-Severin, unul dintre aceștia, un adolescent în vârstă de 16 ani, ar fi aprins fitilul unei petarde, pe care ar fi aruncat-o la o distanță de circa 5 metri de grup. 

Materialul pirotehnic a explodat, iar un fragment a lovit-o în ochiul drept pe fata de 13 ani. Adolescenta a fost transportată de mama ei la spital, acolo unde i s-au acordat îngrijiri și efectuat investigații medicale. Oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările în acest caz.

 

„Ieri, la ora 19.30, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați de către o femeie despre faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, a fost lovită la nivelul ochiului drept de un fragment de petardă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că ieri, în jurul orei 19.00, în timp ce minora se afla împreună cu un grup de tineri, pe un teren de sport din localitatea Poiana Buchin, unul dintre tineri, în vârstă de 16 ani, ar fi aprins fitilul unui obiect pirotehnic, petardă de tip F1, pe care ar fi aruncat-o la circa 5 metri de grupul de tineri. Obiectul pirotehnic a explodat, iar un fragment a lovit-o pe tânăra de 13 ani în ochiul drept, minora fiind transportată de mamă la spital pentru îngrijiri și investigații medicale”,  au transmis oamenii legii în urma incidentului.

Mare atenție la materialele pirotehnice în această perioadă!

Oamenii legii atrag atenția cu privire la utilizarea unor astfel de obiecte, mai ales de către minori. Joaca cu astfel de materiale poate fi periculoasă!

„Copiii își doresc, îndeosebi în această perioadă, să se joace cu diferite artificii, petarde sau alte obiecte pirotehnice. Însă consecințele utilizării necorespunzătoare a acestor materiale sunt foarte grave: arsuri, desfigurare, afectare auz sau văz, chiar și amputarea degetelor, în unele cazuri.

Le recomandăm copiilor să găsească alte metode de divertisment și jocuri specifice vârstei, iar pe părinți îi îndemnăm să fie atenți la activitățile și anturajul copiilor lor”,  au transmis polițiștii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:43

Argeş: Doi băieţi, căutaţi după ce au dispărut de acasă încă de sâmbătă
13/03/2023 10:51

Doi băieţi din judeţul Argeş, de 12 şi 13 ani, sunt căutaţi, după ce au dispărut de acasă incă de sambătă. Copiii au fost văzuţi in Bucureşti, dar ultrior nu s-a mai putut lua legătura cu ei. ...

Plan Roșu de Intervenție în Teleorman, după un incident feroviar. Trei persoane au fost transportate la spital
13/03/2023 10:17

Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, in noaptea de duminică spre luni, după anunţarea deraierii unui tren in judeţul Teleorman, insă accidentul nu s-a confirmat, informează Inspect ...

BANCUL ZILEI: O explicație pentru a te simți bine...
03/03/2023 03:35

  Nu, multumesc, ce le-aş spune după aceea copiilor la şcoală, ii răspunde tanăra? Merg mai departe şi o invită la un pahar. - Nu, multumesc, ce le-aş spune după aceea copiilor la şcoală ...

Beneficiile incredibile ale verzei murate: 4 motive să o consumi regulat
28/02/2023 12:18

 Varza murată nu este doar gustoasă, ci si sănătoasă. Cand varza este fermentată, legumele proaspete sunt imbogătite suplimentar cu vitamine si noi substante valoroase, care răman in prod ...

Adolescent de 17 ani, arestat preventiv pentru viol. Victima este un tânăr cu trei ani mai mare
27/02/2023 16:26

Un adolescent de 17 ani a fost arestat preventiv pentru violarea unui tanăr de 20 de ani, informează, sambătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. Conform sursei citate, poliţiştii din cadrul ...

 De ce Mircea Badea a ajuns cel mai longeviv om de televiziune din postcomunism, alături de Andreea Esca
24/02/2023 14:48

Arthur Suciu, scriitor, comunicator si publicist, specialist in discurs, a vorbit despre Mircea Badea, explicand de ce, in viziunea sa, a ajuns să fie cel mai longeviv om de televiziune din postcomunism, ...

Spaimă în Oltenia după cutremur
14/02/2023 14:44

Cutremurul de 5,2 grade pe scara Richter, care s-a petrecut, luni, in Oltenia a afectat mai multe imobile. Peretii si tavanurile blocurilor s-au crăpat, tencuiala a căzut iar oamenii au intrat in panică. M ...

Bebeluș scos de sub dărâmături după 128 de ore
11/02/2023 16:48

  Adevăratele minuni - după ce o fetită din Siria abia născută a fost salvată de la moarte, un bebelus de două luni a fost in viaţă de sub dăramături de echipele de salvare in provincia turcă ...

40 la sută dintre copii sunt victimele cyberbullyingului
07/02/2023 13:15

Doi din cinci copii (40%) spun că au fost jigniţi sau au primit mesaje supărătoare pe internet, fiind supuşi cyberbullying-ului, doar trei din 10 victime avand incredere să discute despre acest aspect, po ...

Șoferii beți sau drogați care vor provoca accidente vor face pușcărie
07/02/2023 12:00

Senatul a adoptat, in plen, in unanimitate, propunerea legislativă pentru completarea Codului penal care prevede ca şoferii drogaţi, in stare de ebrietate sau fără permis care au generat un accident rutier ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei