Taxa de drum va crește de șase ori. Transportatorii amenință cu blocarea șoselelor, pentru că vor plăti peste 7.000 de euro pentru un camion

9

Dimensiune font:

| 25-05-2023 05:34

Taxa de drum ar putea crește și de șase ori, urmând să treacă de 7.000 de euro pentru un camion. În aceste condiții, prețurile la raft vor exploda, iar transportatorii amenință cu proteste ample și blocarea drumurilor, dacă modificările asumate de Guvern prin PNRR nu vor fi renegociate.

Costul rovinietelor care ar putea crește de câteva ori, din cauza transpunerii în lege a unor condiții impuse de PNRR. Nu e vorba aici numai de mașinile personale ale fiecăruia, ci de autovehiculele de mare tonaj cu care se transportă mărfurile. Transportatorii avertizează că vor exista costuri și de 15 ori mai mari față de acest moment pentru transporturile de marfă. Cel care va fi cel mai afectat este consumatorul final pentru că aceste creșteri se vor regăsi în prețurile de la raft.

Ministerul Transporturilor vrea ca din 2026 să schimbe formula de calcul pentru taxa de drum, așa cum și-a asumat prin PNRR.

Noua taxă de drum prevede, potrivit simulărilor prezentate încă din martie, o creștere de peste 500% a taxei pentru camioane, de la 1.210 euro în prezent la 7.050 euro din 2026 pentru parcurs 100% pe autostradă.

Practic, TollRO se va achita în funcție de distanța parcursă și norma de poluare, în prezent fiind calculată în funcție de perioadă. Noul sistem de taxare pentru autoturisme și camioane este jalon în PNRR conform principiului „poluatorul plătește”, iar finanțarea europeană pentru construirea autostrăzilor (A1, A3, A7 și A8) este condiționată de respectarea jalonului.

Niște simulări de cost prezentate de autorități arată scumpiri și de șase ori. Transportatorii spun că impunerea unor taxe de șase ori mai mari va duce la faliment și va distruge economia.

Simulările realizate de Ministerul Transporturilor arată că taxa de drum ar putea crește de la 1200 de euro cât este acum la 7050 de euro în 2026 și până la 16.000 de euro în 2035, în condițiile în care camionul respectiv parcurge 100.000 de kilometri pe an și are norma de poluare Euro 6.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:06

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
PNRR: UAT Municipiul lasi – lansarea proiectului Renovare integrata (consolidare seismica si renovare energetica moderata) a cladirilor rezidentiale multifamiliale situate in Municipiul lasi, Judetul lasi
24/09/2023 12:50

 ,,PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!"  COMUNICAT DE PRESA Comunicat de presa privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare integrata (consolidare seismica ...

Comunicat de presa: Municipiul lași anunță finalizarea proiectului ”Reabilitarea infrastructurii de tramvai în municipiul lași- Reorganizarea circulației pe Bulevardul Tudor Vladimirescu
24/09/2023 12:40

 Comunicat de presă Data: 20.09.2023 Finalizarea proiectului  ”Reabilitarea infrastructurii de tramvai in municipiul Iasi - Reorganizarea circulatiei pe Bulevardul Tudor Vladimirescu& ...

Problema consumului de droguri este tot mai gravă în România
22/09/2023 10:45

Directoarea Centrului de fete House de la Teen Challenge Romania, Georgiana Drăgan Moldoveanu, fostă consumatoare de droguri, atrage atenţia că in Romania sunt prea puţine locuri unde dependenţii de drogu ...

Operațiune DIICOT. Substanța, intens monitorizată de instituțiile europene
20/09/2023 00:06

Alina Gorghiu a comentat interventia procurorilor in dosarul ce vizează distribuirea produselor cu aditivi chimici care produceau efecte psihoactive. Ministrul justitiei a spus că acestea erau destinate in sp ...

 ”Nu se poate vorbi despre contributivitate la pensiile magistraților”. Președintele CSM, judecătorul Grădinaru, avertizează că se ajunge la blocarea PNRR
13/09/2023 00:23

Reforma pensiilor speciale se intoarce in Parlament, dar intr-o formă care ar putea să o trimită iar pe masa CCR. Pensiile speciale s-au intors astăzi in Parlament. ”Nu respectă decizia CCR. S-au dat i ...

Ce se întâmplă cu facturile românilor la energie. Sebastian Burduja a făcut anunțul momentului: ‘Este exclus să luăm în calcul eliminarea unor asemenea plafoane’
10/09/2023 01:24

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit despre situaţia plafonării consumului de energie electrică şi la ce trebuie să se aştepte romanii iarna care vine. Sebastian Burduja a precizat că Guvernu ...

Veste colosală pentru acești pensionari! Vor primi bani în plus la pensie
10/09/2023 01:21

Anunt urias pentru acesti pensionariromani! Vor primi mai multi bani la pensie. Bani in plus la pensie! Ce pensionari vor primi mai multi bani din octombrie? In anul 2023, pensionarii cu pensii mai mici de 3.0 ...

Avem lege pentru „alimentele noi”: Vierme galben, greier de casă şi alte insecte
06/09/2023 07:04

Senatul a adoptat marţi, in plen, propunerea legislativă privind utilizarea insectelor in produsele alimentare şi comercializarea acestor produse in Romania, operatorilor economici interzicandu-li-se include ...

 Aproape jumătate dintre copiii României rabdă de foame
04/09/2023 14:43

Un sfert dintre copiii din UE sunt expusi riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Unele familii au dificultăti in a-si hrăni copiii. Romania se află pe primul loc in acest clasament: peste 40% dint ...

David Popovici uimeşte din nou! Gest incredibil al campionului român. E fără precedent
04/09/2023 12:39

David Popovici uimeşte din nou! Gest incredibil al campionului roman. E fără precedent ceea ce a decis sportivul in urmă cu puţin timp. Vrea să ajute o familie care are mari probleme. David Popovici aleg ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei