Euro 2024, preliminarii: România, în urna a doua sau a treia la tragerea la sorți

fotbal  UEFA

Dimensiune font:

| 20-09-2022 21:17

 FRF a anunțat marți că reprezentativa României va fi în urna a doua sau a treia la tragerea la sorţi pentru preliminariile Campionatului European de fotbal 2024.

UEFA Euro 2024 

Evenimentul va avea loc duminică, 9 octombrie 2022, de la ora 13:00 (ora României), la Festhalle Frankfurt. 

În condiţiile în care sancţiunea aplicată naţionalei Rusiei a fost menţinută, iar gazda Germania este calificată din oficiu, în urne se vor afla 53 de reprezentative, ce vor fi repartizate în 10 grupe. Vor fi 7 grupe de câte 5 şi 3 grupe de câte 6.

Urnele valorice vor fi realizate în baza ierarhiei Ligii Naţiunilor 2022-23. Cele 4 câştigătoare din Nations League vor fi într-o urnă specială* (şi vor fi alocate în grupe de câte 5), următoarele 6 vor fi în prima urnă, apoi ultimele echipe din Liga A, câştigătoarele grupelor din Liga B plus cea mai bună echipă de pe locurile 2 în Liga B vor fi în a doua urnă ş.a.m.d.

*Dacă Germania câştigă grupa din Nations League, urna specială va fi formată din celelalte 3 câştigătoare, iar prima urnă din 7 echipe

 
 

România, în urna a doua sau a treia la tragerea la sorţi a preliminariilor pentru Euro 2024

În funcţie de rezultatele din ultimele două etape din Liga Națiunilor, România poate fi în:

  • URNA A DOUA: dacă reuşeşte să câştige grupa, lucru încă posibil matematic dacă învinge Finlanda şi Bosnia şi Herţegovina, pe cea din urmă la minimum două goluri, şi dacă, în acelaşi timp, Muntenegru remizează la Zenica şi apoi pierde pe teren propriu cu Finlanda; dacă va fi echipa de pe locul secund cu cel mai bun punctaj din Liga B.
  • URNA A TREIA: dacă încheie grupa pe oricare alt loc. Întrucât Germania, gazda turneului final, şi Rusia, alocată în Liga B (2022/23) dar exclusă ulterior, nu vor lua parte la preliminarii, România nu poate ajunge în urna a patra.

Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate. Alte 3 reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
FOTO Lacrimile Braziliei - Neymar și compania, de neconsolat după eliminarea de la CM 2022 Qatar
09/12/2022 21:14

 Croatia a demonstrat că nu a ajuns intamplător pană in finala editiei din 2018 a Cupei Mondiale, iar in Qatar s-a calificat in semifinale după ce a eliminat Brazilia la loviturile de departa ...

Meciurile zilei la Mondialul din Qatar: Încep sferturile de finală - Programul TV
09/12/2022 09:31

 Vineri, 9 decembrie, au loc primele meciuri din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar. Croatia (vicecampioana en-titre) va da piept cu Brazilia (de cinci ori campioană a lumii, un record), i ...

Fotbalul judeţean a intrat în hibernare
06/12/2022 23:59

 Duminică, 4 decembrie, s-au derulat meciurile etapei a 17-a (a doua a returului) a Ligii IV, fotbalul judeţean intrand astfel intr-o perioadă de hibernare. Asta după ce intrecerile din cele două seri ...

 Victorie așteptată
06/12/2022 20:48

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au obţinut marţi o victorie categorică, 31-19 (16-8), pe terenul ultimei clasate din grupă, Ştiinţa Bacău. Meciul n-a avut istoric, ieşencele pornind in forţă pe tab ...

 Bogdan Deac, de la CSM Iaşi 2020, cel mai bun şahist din ţară !
06/12/2022 20:45

La Alba Iulia a avut loc Gala Şahului Romanesc 2022, după desfăşurarea etapei finale a Romanian Grand Prix. Bogdan Deac, legitimat la CSM Iaşi 2020, a obţinut un dublu succes: a caştigat Marele Premiu al ...

CM 2022: Tabloul sferturilor după calificarea Braziliei
06/12/2022 00:04

 Brazilia s-a calificat in sferturile Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a invins categoric selectionata Coreei de Sud, scor 4-1, intr-un meci disputat pe Stadium 974 din Doha. Bucuria jucator ...

Dezastrul Botoşaniului, 0-8 cu Farul. Ce n-a înţeles Mihai Teja
04/12/2022 19:40

 FC Botoşani, o echipă care, nu cu mult timp in urmă, dădea fiori tuturor granzilor din Liga I, a ajuns acum in deloc anticipata poziţie de candidată la retrogradare. Mai mult, duminică, 4 decembrie ...

Portarul Daniliuc confirmă - cel mai bun de pe teren!
04/12/2022 19:38

Amatorii de fotbal din Piatra Neamţ care au avut puterea să infrunte frigul şi să meargă, sambătă, pe Borzoghean n-au a regreta nimic. Dimpotrivă, au asistat la partidăc extrem de spectaculoasă, un me ...

Victorie dificilă, în faţa unui adversar ce şi-a depăşit cu mult condiţia din clasament
04/12/2022 19:37

Foarte multe comentarii negative pe internet după victoria obţinută cu greu, sambătă, de Politehnica Iaşi, in deplasarea de la Clinceni, contra ultimei clasate, Unirea Constanţa. Asta deoarece cei mai mu ...

 Unirea Constanta -Poli iasi  1-2VIDEO   / VEZI AICI CLASAMENTUL
04/12/2022 19:12

 Unirea Constanta -Poli Iasi VIDEO  VEZI AICI CLASAMENTUL       

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei