ERR(2): Warning: file_get_contents(app/newcache/bursa.html): failed to open stream: No such file or directory
„Ce dracu fac cu 300 de bibliorafturi?”; „Am prăduit tot. Suntem pe zero”.

„Ce dracu fac cu 300 de bibliorafturi?”; „Am prăduit tot. Suntem pe zero”.

10

Dimensiune font:

| 26-05-2023 06:07

Stenograme halucinante dintr-un dosar al procurorilor DIICOT arată bătaia de joc pe bani publici în perioada în care, la cel mai înalt nivel, se vorbea despre economie la buget. O companie de stat, subordonată Ministerului Energiei, al cărei rol era controlul cazanelor și recipientelor sub presiune, devenise pușculița personală a conducerii, susțin anchetatorii, care au montat aparatură de interceptare în birouri, au interceptat telefoane și au depus la dosar stenograme uluitoare – mobilă de zeci de mii de euro pe bani delapidați, mii de bibliorafturi cumpărate într-o instituție cu nici 100 de angajați și bani cărați în saci. Chiar și angajații care nu erau implicați în schemă erau uimiți de cum se aruncau banii la propriu pe geam.

Care sunt acuzațiile din dosar

Procurorii DIICOT și polițiștii de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au făcut miercuri 39 de percheziții într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor, conform Digi24.ro.

Potrivit DIICOT, mai mulți angajați de la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (companie de stat, în subordinea Ministerului Energiei) au făcut aproape 500 de achiziții publice fictive în ultimii trei ani, prejudiciind bugetul companiei cu circa două milioane de euro.

„Mecanismul infracţional a presupus efectuarea de achiziții fictive de bunuri de la societăți controlate de membrii grupului infracțional/persoane care au aderat la grupul infracțional/ persoane apropiate de membrii grupului infracțional, prin atribuire directă în platforma SEAP.

Bunurile/produsele nu au fost efectiv livrate, însă contravaloarea acestor achiziții a fost achitată de companie, sumele de bani fiind retrase în numerar de la ATM sau de la ghișeele unităților bancare și distribuite ulterior între membrii grupului infracțional organizat.

Ulterior, pentru a scădea din gestiunea companiei stocul de bunuri astfel achiziționate, acestea erau eliberate în consum către departamentele/serviciile din cadrul CNCIR – structura centrală sau către unitățile subordonate – Sucursale regionale și Puncte de lucru teritoriale”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit procurorilor, grupul a acționat din mai 2020 până în prezent, reușind delapidarea bugetului instituției cu suma totală de 9.699.480,08 lei (aproximativ două milioane de euro), provenind din 485 achiziții publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie și birotică, curățenie și igienă, materiale de construcții, accesorii electrice și alte produse consumabile).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Ce s-a ales de Soso, primul câștigător Big Brother. A renunțat complet la TV și a devenit un medic de succes în Germania
04/10/2023 00:32

Soso primul castigător Big Brother de acum 20 de ani a renuntat complet la TV si a plecat de mai mult timp din Romania. Primul sezon al celebrei emisiuni prezentate de Andreea Raicu Si Virgil Iantu a fost difu ...

Țeapă de zile mari în Timișoara: Cum a prostit o femeie un bărbat să îi dea 100.000 de euro
03/10/2023 00:26

O femeie din Timisoara a fost arestată preventiv pentru inşelătorie şi şantaj, după ce a convins un bărbat să ii dea, pretinzand că tatăl său e grav bolnav şi apoi că este o femeie de afaceri influ ...

Ce sfaturi despre sex erau oferite în 1861. Uluitor ce se credea despre masturbare
03/10/2023 00:21

Sfaturile oferite in trecut despre actul intim ne par astăzi deplasate sau chiar amuzante. In 1861, a apărut la New York un ghid despre sex numit „Cartea Naturii“ de James Ashton, care le oferea bărbaţ ...

Ce spune Cove despre Oana Zăvoranu, după ce a aflat că divorțează: „Nu o cunosc”. Au fost împreună acum 22 de ani
03/10/2023 00:13

Putini isi amintesc că Oana Zăvoranu si Cove au trăit o poveste de dragoste in urmă cu mai multi ani, inainte ca actrita să se căsătorească cu Pepe. Ce spune prezentatorul de la Prima TV despre fosta iu ...

Emil Rengle s-a afișat cu noul iubit. Fanii au reacționat când i-au văzut împreună: „Să vă țină”
03/10/2023 00:11

Emil Rengle a atras atentia cu cele mai recente fotografii postate pe retelele de socializare. Coregraful, care a castigat si show-ul „Romanii au talent”, s-a afisat pentru prima oară alături de noul iubi ...

Femeia înjunghiată în parcarea unui magazin din Constanța ceruse ordin de protecție împotriva soțului
29/09/2023 15:00

Bărbatul care a injunghiat vineri o femeie, in parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, este soţul victimei şi avusese emis impotriva sa un ordin de protecţie, cei doi fiind in curs de divo ...

Un tată și cei șase fii ai săi, acuzați de camătă și proxenetism cu minori
29/09/2023 12:58

Procurorii DIICOT şi poliţişti din cadrul DCCO efectuează, vineri, 9 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Damboviţa, Giurgiu şi Argeş, pentru destructurarea unei grupări violente condusă de un t ...

Secretele imperiului ”vrăjitorului” Farmazon: vacanțe de lux la Monte Carlo, plimbări cu elicopterul și chefuri cu Adrian Minune
29/09/2023 11:34

  EXCLUSIV FANATIK 6 POZE VEZI GALERIA Fiica lui Emil Savin (Farmazon), alături de sotul ei, deputatul PSD Eduard Popică, intr-o vacantă la Monte Carlo / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: ...

'Vestul' erotic! O altă femeie s-a dezbrăcat la Arad
29/09/2023 00:20

Aradul pare să fi devenit un magnet pentru femeile care aleg să se dezbrace să facă plajă, să doarmă sau să se scalde dezbrăcate. Un nou caz a avut loc in plin centrul orasului. Astfel, in „Vestul e ...

Aventura cu năbădâi dintre Ferdinand şi Elena Văcărescu
28/09/2023 20:13

  La 28 septembrie 1914 a avut loc urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927), nepotul şi succesorul regelui Carol I (n. 1839 – m. 1914). Om de o vasta cultura ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei