Traficanţi de droguri, săltaţi de mascaţi. Produceau cannabis în casă

PTgwMCZoYXNoPTBhY2M0NTBjNTMzYTc5MTQ0OGM5OTUzODMwZWNhZjMw.thumb

Dimensiune font:

| 17-05-2022 12:15

Poliţiştii au efectuat zece percheziţii domiciliare, în Buzău, Bucureşti şi Ilfov, la persoane bănuite de trafic de droguri. Acţiunea vine la scurt timp după ce unul dintre membrii reţelei, un buzoian de 46 de ani, a fost prins în timp ce încerca să vândă droguri de risc. Din grupare făceau parte cinci persoane, cu vârste între 23 şi 46 de ani, din comuna buzoiană Poşta Câlnău şi din judeţul Vâlcea. Unii dintre ei nu sunt la prima ispravă, fiind cercetaţi în trecut tot pentru trafic de droguri. Din cercetări a reieşit că, din 2020 şi până în prezent, cei cinci s-au aprovizionat cu droguri de risc de la persoane din municipiul Bucureşti, pe care le-au vândut în Buzău. În urma percheziţiilor au fost ridicate 1.200 de grame de cannabis, aproximativ 900 de seminţe de cannabis, 200 de grame de substanţă pulverulentă, albă şi comprimate susceptibile a avea efecte psihoactive, patru cântare electronice, şapte telefoane mobile şi 2.500 de lei. De asemenea, în judeţul Buzău, la unul dintre imobilele utilizate de persoanele bănuite, poliţiştii au descoperit o cultură indoor de cannabis. Plantele erau crescute în ghivece şi pahare din plastic. Au fost puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul DIICOT Buzău, pentru audieri. Iniţial, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. Ulterior, doi dintre ei au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, iar faţă de al treilea a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. La activităţi au participat şi poliţişti ai brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Ploieşti şi Bucureşti, poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, precum şi jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Explozie devastatoare într-un bloc din București
05/06/2023 14:09

O explozie devastatoare s-a produs, luni, intr-un apartament din sectorul 3 al Capitalei. Deflagratia a fost atat de puternică, incat tocăria locuintei a fost smulsă din pereti si proiectată in stradă. O p ...

Un urs care a căzut de la etajul unu al parcării unui mall din Brașov a fost eutanasiat
05/06/2023 13:08

Un urs care s-a rănit grav după ce a căzut, in noaptea de duminică spre luni, de la etajul 1 al parcării unui mall din centrul municipiului Braşov, a fost eutanasiat in cursul dimineţii, a transmis Prim ...

Propunere inedită în Irlanda - copiii cu vârste sub 13 ani nu vor avea voie să poarte telefon mobil
05/06/2023 13:00

Îngrijoraţi de efectele lumii digitale asupra dezvoltării celor mici, asociaţiile parentale ale şcolilor din Greystones, Irlanda, au votat pentru interzicerea in mod voluntar a utilizării smartphone- ...

Traficul feroviar din Țările de Jos, blocat de o pană de calculator
05/06/2023 12:45

O pană de calculator afectează luni traficul feroviar spre şi dinspre Amsterdam, precum şi in alte părţi ale Ţărilor de Jos, conform unui anunţ făcut de compania olandeză de căi ferate NS, transmite ...

 Peste 650.000 de persoane au vizitat cea mai mare expoziție a lui Johannes Vermeer
05/06/2023 12:15

Aproximativ 650.000 de vizitatori au trecut pragul celei mai mari expoziţii de pană acum cu lucrări ale pictorului Johannes Vermeer (1632 - 1675), organizată de Rijksmuseum din Amsterdam. Această expoziţi ...

Tânăr de 18 ani ucis de un șofer beat și drogat
05/06/2023 11:34

Un tanăr in varstă de 18 ani a decedat, luni, după ce a fost accidentat de un autoturism condus de un bărbat aflat sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive, evenimentul rutier avand loc pe ...

Șapte eleve s-au înecat în Guineea după ce piroga lor s-a răsturnat. Ele mergeau să dea admitere la liceu
05/06/2023 08:02

Cel puţin şapte eleve care urmau să susţină luni examenele de admitere la liceu s-au inecat după ce piroga lor s-a răsturnat in Fluviul Niger, in apropierea oraşului Kouroussa, in Guineea, au făcut cun ...

Ce este Gaslighting și cum îl recunoaștem
04/06/2023 16:46

  Gaslighting este o formă insidioasă si manipulatoare a abuzului emotional. Care sunt semnalele de alarmă? Cum stii dacă se intamplă? Cum arată o relatie de gaslighting? Aceste intrebări le auzim ...

  Aproape 300 de morți în accidentul feroviar din India
04/06/2023 15:15

Autoritătile indiene au incheiat căutările intensive pentru supravietuitori in urma coliziunii a trei trenuri petrecută cu o zi inainte in estul tării. Numărul mortilor a ajuns la 288, făcandu-l ca accid ...

Artistul german Hans-Peter Feldmann, considerat ''părintele aproprierii artistice'', a murit
04/06/2023 14:45

Artistul german Hans-Peter Feldmann, considerat ''părintele aproprierii artistice'', a murit la varsta de 82 de ani, au confirmat reprezentanţii săi, informează sambătă DPA. Artistul conceptual, care a i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei