Un influent pastor din SUA, fost consilier spiritual al lui Trump, a abuzat sexual un copil

640x480

Dimensiune font:

| 19-06-2024 13:34

O biserică din Texas a anunțat marți că a acceptat demisia pastorului său principal, Robert Morris, după ce acesta a recunoscut că a abuzat sexual un copil în anii 1980. Biserica a mai precizat că a lansat o anchetă oficială în acest caz, scriu Associated Press și The Guardian.

Robert Morris, pastor fondator al bisericii Gateway din Dallas și unul dintre foștii consilieri spirituali ai lui Donald Trump, a recunoscut sâmbătă pentru publicația religioasă Christian Post că a fost implicat într-un „comportament sexual nepotrivit” cu o fată pe care a numit-o în mod inexact „o domnișoară”.


Abuzul, a scris presa americană, a avut loc timp de mai mulți ani, între 1982 și 1987, începând de când aceasta avea 12 ani, scrie Associated Press.

Deși Morris a spus că și-a mărturisit comportamentul în fața bisericii în 1987, biserica Gateway a precizat marți, pentru The Guardian, că „nu avea toate datele despre relația nepotrivită dintre Morris și victimă, inclusiv vârsta acesteia la momentul respectiv și durata abuzului”.

„Seniorii au crezut că relația extraconjugală a lui Morris, despre care a discutat de multe ori pe parcursul mandatului său, a fost cu «o tânără doamnă» și nu un abuz asupra unui copil de 12 ani”, a spus biserica.

„Chiar dacă a avut loc cu mulți ani înainte de fondarea (bisericii) Gateway, regretăm că nu am avut informațiile pe care le avem acum”, se arată în declarație.

Ce spune victima
Acuzațiile au ieșit la iveală vineri pe blogul cu temă religioasă The Wartburg Watch.


Cindy Clemishire, victima lui Morris, a declarat sâmbătă într-un interviu pentru Dallas Morning News că l-a cunoscut pe Morris în 1981, când acesta era un predicator itinerant și a început să predice la biserica familiei sale din Oklahoma.

Ea a spus că Morris, soția și fiul său mic au devenit apropiați de familia ei.

Clemishire a mai spus că pastorul stătea la ea acasă în 1982 când a rugat-o să vină în camera lui. Bărbatul i-a spus să se întindă pe pat, apoi a început să o atingă în mod nepotrivit, a spus Clemishire, acum în vârstă de 54 de ani.


Ea a spus că abuzul a continuat timp de aproximativ următorii patru ani și jumătate.

Victima lui Morris a mai declarat pentru Christian Post că, deși l-a iertat pe pastor pentru abuzul sexual, nu crede că acesta ar fi trebuit să mai fie pastor.

Importanța bisericii lui Morris
Consiliul de administrație al bisericii Gateway a angajat o firmă de avocatură pentru a efectua o revizuire a rapoartelor de abuz din trecut, pentru a avea „o înțelegere completă a evenimentelor”.

Măsura a fost aplaudată de membrii comunității locale.

Nate Schatzline, un membru conservator al legislativului statal din Texas, a declarat că detaliile despre comportamentul abuziv din trecut al lui Morris sunt „profund tulburătoare și sunt inacceptabile pentru oricine, mai ales pentru un lider spiritual”.

Schatzline a adăugat că „în ciuda abuzurilor comise de un bărbat, eu încă mai cred că biserica locală este speranța lumii”.

Biserica Gateway, cu sediul în Southlake, o suburbie a orașului Dallas, a fost fondată de Morris în anul 2000, are mai multe locații în zonă și spune că peste 100.000 de persoane participă în fiecare weekend la slujbe.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Sărbătoare pentru 145.000 de români
20/07/2024 13:02

Aproape 145.000 de romani işi sărbătoresc onomastica, sambătă, de sărbătoarea Sfantului Prooroc Ilie. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 10 ...

Turiștii care hrănesc urșii îi condamnă la moarte
19/07/2024 11:43

Plenul Camerei Deputatilor a votat măsuri de gestionare a populatiei de ursi ca urmare a mai multor atacuri, unele soldate cu tragedii. Una dintre măsuri se referă la faptul că ar trebui impuscati in perio ...

Atenție de unde cumpărați peștele! Vă poate otrăvi!
18/07/2024 16:30

Omniprezente in mediu, microplasticele pătrund adanc in organismele peştilor, ajungand in număr mare in fileurile pe care le consumăm, relevă un studiu canadian publicat miercuri, informează AFP, potrivit ...

Curtea Supremă a SUA a suspendat execuția unui criminal
17/07/2024 09:08

Curtea Supremă a SUA a suspendat marţi execuţia programată a unui bărbat condamnat la moarte pentru uciderea unei octogenare in 1998 in Texas, in sudul Statelor Unite, notează AFP. Execuţia lui Ruben Gu ...

Cine este Kat Torres, influencerul care a avut o relație cu DiCaprio și care racola fete pentru prostituție
15/07/2024 15:00

Cand două tinere brazilience au fost date dispărute, in septembrie 2022, familiile lor si FBI-ul au lansat o căutare in SUA pentru a le găsi. Tot ce stiau era că acestea locuiau cu Kat Torres, influencer i ...

Ralf Schumacher este homosexual
15/07/2024 12:30

Ralf Schumacher, fost pilot de Formula 1 si fratele legendarului Michael Schumacher, a precizat intr-o postare pe contul personal de Instagram că este homosexual. În varstă de 49 de ani, Ralf a postat ...

Shannen Doherty a murit. Vedeta din ”Heathers” și ”Beverly Hills 90210” suferea de cancer
14/07/2024 17:12

Shannen Doherty, starul din ”Beverly Hills 90210” si ”Heathers”, a murit la varsta de 53 de ani. „Cu inima grea confirm decesul actritei Shannen Doherty. Sambătă, 13 iulie, ea ...

Bărbatul care a atacat cu toporul un jandarm a murit la spital, după ce a fost împușcat
14/07/2024 13:34

Parchetul de pe langă Tribunalul Braşov anunţă că a deschis dosar de cercetare penală in urma incidentelor care au avut loc in oraşul Săcele, unde un bărbat care a atacat cu toporul un jandarm a fost ...

Ianis Hagi și-a vândut nunta
13/07/2024 14:13

Ziua de 14 iulie va reprezenta una din cele mai importante zile din viata lui Ianis Hagi. Fiul „Regelui” si Elena se vor cununa religios si vor sărbători apoi evenimentul cu o petrecere la Palatul ...

Jandarm atacat cu toporul la Săcele
13/07/2024 14:03

Un bărbat, in varstă de 36 de ani, din Săcele, care ar fi ameninţat un jandarm cu un topor, a fost rănit, sambătă, de un poliţist, care a tras două focuri de armă in direcţia acestuia, a transmis I ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei