Europa și cele mai faimoase parcuri de distracții - Ce poți face acolo și cât costă biletele

0000   0141700

Dimensiune font:

| 27-06-2022 17:57

 De la un roller-coaster care prinde 180 km/h, până la unele superbe, dar lente „old style” din lemn, cele mai cunoscute parcuri de distracții europene au o mulțime de atracții, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Biletul de o zi costă în general peste 45 de euro, mâncarea nu este nici ea ieftină, dar parcurile au investit în ultimii ani în lucruri tot mai nebunești.

Un castel de la Disneyland ParisFoto: Astormfr, Dreamstime.com

Disneyland Paris

Deschis în 1992, este cel mai frecventat parc de distracții din Europa, cu aproape 10 milioane de vizitatori pe an în anii dinaintea pandemiei. Are succes datorită numeroaselor atracții de pe cele cinci „tărâmuri”, atracții gândite nu doar pentru copii, dar și pentru părinți. De la întâlniri cu pirați, până la roller-coastere și case bântuite, Disneyland rămâne numărul 1. Copii vor fi încântați de paradele cu personaje Disney.   

Părțile negative țin de faptul că mâncarea și băuturile sunt scumpe. Spre exemplu, o pizza mică, în formă de Mickey Mouse, costă 12 euro. În plus, la unele atracții coada poate fi de 40-60 de minute și au câștig de cauză cei care sunt dispuși să plătească 5-12 euro în plus pentru a intra pe culoarul prioritar (fast lane).

Biletul costă 62 de euro/zi

Sunt practic două parcuri de distracții:Disneyland Park și Walt Disney Studios Park

 

PortAventura Park, Spania

PortAventura Park se găsește la o oră de Barcelona și are șase lumi diferite de explorat, de la jungla polineziană, până la Sesame Street și China. Are și un roller-coaster numit The Shambhala și anual vin aproape 4 milioane de oameni. Resortul are șase hoteluri, cu un total de peste 2.000 de camere.

Red Force (sursa foto Annachizhova, Dreamstime.com)

 
 

Face parte, împreună cu Caribe Aquatic Park și Ferrari Land, din PortAventura World, fiind, de departe, cel mai popular parc de distracții din Spania.

În Ferrari Land se găsește Red Force, cel mai înalt și mai rapid roller-coaster din Europa. Atinge 180 km/h, ajunge la 114 m înălțime și totul durează doar 22 de secunde. Traseul nu este scurt: 880 m.

Biletul de o zi costă 48 de euro pentru adulți și 42 euro pentru copiii

Europa-Park

Se găsește în Germania, foarte aproape de orașul francez Strasbourg și este al doilea cel mai vizitat parc european de distracții, cu peste 5,5 milioane de vizitatori înainte de pandemie.

Este apreciat pentru atenția la detalii și pentru diversitate, dar și fiindcă recent s-au făcut investiții mari pentru un spațiu uriaș indoor, cu temă scandinavă.

Europa Park (foto Hai Huy Ton That, Dreamstime.com)

Sunt 13 roller-coastere, cele mai cunoscute fiind Silver Star și Blue Fire. Sunt recreate ambianțele din 18 țări europene, de la Rusia, până la Islanda. Parcul este cunoscut pentru faptul că unele roller-coastere chiar sunt foarte dure: Silver Star ajunge la 73 m înălțime, are o cădere liberă de 67 m și viteza maximă pe care o resimt pasagerii este 127 km/h. Silver Star este și al doilea cel mai lung montagne-russe europen, cu un traseu de 1,62 km. Totul durează 130 de secunde.

Biletul valabil o zi costă 55 de euro pentru adulți și 47 euro pentru copii.

Prater, Austria

Cel mai apropiat parc celebru de distracții de România și unul dintre cele mai vechi astfel de parcuri. Prater Wien, nu este la fel de palpitant precum Disney Paris sau Port Aventura, dar este cunoscut pentru roller-coaster și pentru roata mare Wiener Riesenrad. Este un loc imens, dar prețurile sunt pe măsură, Viena fiind una dintre cele mai scumpe capitale europene.

Prater, Viena (foto Chuanwentao, Dreamstime.com)

Wurstelprater s-a numit parcul, care este al doilea cel mai vechi parc de distracții din lume, deschis la 1766, pe terenurile de vânătoare ale împăratului austriac. Împăratul Iosif al II-lea a deschis zona pentru publicul larg și au început să apară standuri cu mâncare și restuarante. La 1895 a apărut teatrul de păpuși și o Veneție în miniatură.

Intrarea este liberă, costă însă fiecare atracție în parte. De exemplu, pe Roata Mare prețul este 13,50 euro.

Tivoli Gardens, Danemarca

Cel mai vechi parc de distracții din lume s-a deschis în 1583, în Danemarca, la Dyrehavsbakken, și se afla pe terenurile regale de vânătoare, fiind deschis publicului larg abia în 1756.

Unul dintre cele mai celebre parcuri de distracții din lume. Tivoli Gardens, s-a deschis în 1843 la Copenhaga și funcționează și azi. Autorul Hans Christian Andersen a fost printre primii vizitatori, iar Walt Disney a ajuns și el aici, inspirându-se pentru parcurile ce aveau să aibă succes nebun.

Tivoli Garens (foto - Dudlajzov, Dreamstime.com)

Merită venit aici pentru atmosfera de nostalgie asemănătoare cu cea de acum 150 de ani. Sunt și roller-coastere din lemn, dar nu extrem de palpitante. Parcul este iluminat superb cu lampioane, pe timp de noapte.

Intrarea este 145 de coroane daneze (20 de euro), iar pentru copii între 3 și 7 ani prețul este 65 coroane.

Parc Astérix, Franța

La 40 km de Paris, Parc Asterix prilejuiește întâlnirea cu Asterix. Obelix și galii, plus că sunt recreate mai multe lumi, de la Roma Antică și Egiptul Antic, până la lumea vikingilor. Sunt și zone de aquarpark, o pistă de bob, case în copaci și un sat medieval recreat.

Parc Asterix (sursa - Wiktor Wojtas, Dreamstime.com)

Biletul costă 47 de euro pentru adulți și 44 euro pentru copiii cu vârste între 3 și 11 ani.

Efteling, Olanda

Parcul se găsește lângă orașul olandez Tilburg și numărul de vizitatori a crescut cu peste 30% în zece ani, la 5,5 milioane, fiindcă s-a investit mult în noi atracții și în recrearea de noi medii.

Efteling (sursa - Borlili, Dreamstime.com)

Există și roller-coastere care trec prin apă, multă atmosferă de basm și personaje fantastice, inclusiv dragoni și troli. Se poate vizita și o pădure a zânelor și atracții de tip „dark ride”, cu „trenuri fantomă” care străbat diverse spații luminate, unele fantastice, altele care să te sperie. Deși s-a deschis în 1952, parcul a știut să se păstreze la modă, introducând des lucruri noi.

Biletele costă de la 38 de euro

Gardaland, Italia

Se află pe malul lacului Garda, în Italia, și este vizitat de 3 milioane de oameni în fiecare an. Are opt roller-coastere și mai multe tobogane acvatice și trenuri fantomă. Este celebru pentru atracții precum Peppa Pig Land și Legoland Water Park. Resortul s-a extins în ultimul deceniu și parcul este printre cele mai profitabile din Europa.

Gardaland (sursa - Elena Korsukova, Dreamstime.com)

Biletul este 44 de euro

Legoland Windsor, Marea Britanie

S-a deschis în 1996 și avea cam 2,5 milioane de vizitatori pe an înainte de pandemie. Are toate „ingredientele” apreciate de fanii Lego: Lego City Driving School, roller-coaster-ul Dragon’s Apprentice și călătoria cu submarinul (Deep Sea Adventure).

Legoland Windsor (foto - Anastasia Yakovleva, Dreamstime.com)

Din 2015 a devenit lider în UK la numărul de vizitatori și în 2020 a lansat un nou roller-coaster: Duplo Dino. Parcul a fost deschis pe infrastructura unui parc care a intrat în insolvență în 1992: Windsor Safari Park

Biletul costă 62 de lire, dar poate fi găsit la 30-32 lire, la ofertă

Futuroscope, Franța

Se află lângă orașul Poitiers, s-a deschis în 1987 și are la bază tehnologii cinematografice și audio-video. Atracțiile sunt futuristice și au o poveste din viitor, fie că este vorba de a merge pe Marte cu un roller-coaster, de a dansa cu roboții sau de a călători în timp. Nu lipsesc hologramele, efectele 4D și spectacolele live.

Futuroscope (foto - Steve Allen, Dreamstime.com)

Un bilet de o zi costă 38 de euro

Grona Lund, Suedia

Este unul dintre cele mai vechi parcuri de distracții din Europa, deschis acum 139 de ani, când au fost instalate primele carusele din lemn. Câteva dintre atracțiile de la începuturi mai există și azi.

Grona Lund (foto - Anna Guryeva, Dreamstime.com)

Parcul este celebru pentru concertele din zilele de vară, iar de-a lungul anilor au concertat artiști celebri: Jimi Hendrix, Lady Gaga, Paul McCartney, Bob Marley și ABBA.

Față de alte parcuri europene de distracții este mai mic, extinderea fiindu-i frânată de faptul că se află aproape de centrul orașului Stockholm, pe insula Djurgarden.

Bilet: 425 coroane suedeze (40 de euro).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Povestea Castelului Mimi, gazda Summit-ului Comunității Politice Europene
04/06/2023 16:05

Castelul Mimi din Bulboaca este unul dintre cele mai frumoase locuri din Republica Moldova, fiind construit de un boier care a studiat in Franta, a fost guvernator al Basarabiei si a detinut si functii in finan ...

Turiști americani păcăliți de două ori la Milano
04/06/2023 13:00

Doi turisti americani, sositi in Italia, la Milano, isi povestesc pe TikTok experienta pe care au avut-o cu escrocii care abia asteaptă să le scoată, intr-un mod mai mult sau mai putin plăcut, banii din buz ...

Plajele de pe Litoral s-au umplut de turisti
02/06/2023 08:30

Statiunile de la malul mării au inceput să se aglomereze. Primii turisti au sosit incă de la primele ore ale diminetii si iată că nu au pierdut vremea prea mult in camerele de hotel. Plajele sunt pline acu ...

70 de ani de la cucerirea Vârfului Everest
29/05/2023 17:42

Fiul neozeelandezului Edmund Hillary şi cel al şerpraşului nepalez Tenzing Norgay au condus ieri, in Nepal, evenimentele care marchează cea de-a 70-a aniversare de la cucerirea istorică de către taţii lo ...

Inundații catastrofale în Italia
18/05/2023 10:56

Cel putin nouă oameni au murit si aproape o mie au fost evacuati in nordul Italiei, unde un ciclon a provocat inundatii catastrofale. Toate raurile s-au revărsat in urma cantitătilor uriase de apă aduse de ...

Petrece o vacanță de vis în New Alamein, primul oraș milionar de pe Coasta de Nord a Egiptului
12/05/2023 12:38

Oamenii curajosi, temerari, dornici să exploreze cat mai mult au nevoie de provocări pe măsură si nu doar in afaceri sau carieră, ci si atunci cand vine vorba despre o vacantă. După ce ai adunat amintiri ...

A început programul ”Litoralul pentru toți” / Prețuri la mare mai mici cu până la 60% față de vârful sezonului
04/05/2023 12:07

S-a dat startul programului „Litoralul pentru toţi”, in statiunile de la mare, informează Radio Constanta. Turistii beneficiază de preturi chiar si cu 60% mai mici fată de varful sezonului, t ...

Care sunt cele mai urâte orașe din România
03/05/2023 14:45

Orase precum Brasov, Iasi, Cluj, Timisoara sau Oradea apar in multe referiri din media sau pe retelele sociale ca fiind cele mai frumoase din Romania. Platforma online Reddit a fost „sediul” unei de ...

Peste 100.000 de turişti au fost pe Litoral în minivacanţa de 1 Mai
02/05/2023 14:08

Peste 100.000 de turişti şi vizitatori au fost pe litoralul romanesc in minivacanţa de 1 Mai, cel mai mare număr fiind inregistrat in cele patru zile ale festivalului ‘Beach, Please’ de la Costi ...

Zece turiști, între care și un bebeluș, s-au rătăcit pe Cheile Sălbatice ale Caraşului. Ei au fost salvați după ce și-ai petrecut noaptea pe o stâncă
01/05/2023 17:30

Zece turişti, intre care se aflau un bebeluş de 11 luni şi patru copii cu varste pană in 11 ani, din judeţul Timiş, au fost salvaţi, luni, de o echipă complexă plecată in căutarea lor pe Cheile Sălb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei