Turiști americani păcăliți de două ori la Milano

Opera Snapshot_2023-06-04_122206_www.stiridiaspora.ro

Dimensiune font:

| 04-06-2023 13:00

Doi turiști americani, sosiți în Italia, la Milano, își povestesc pe TikTok experiența pe care au avut-o cu escrocii care abia așteaptă să le scoată, într-un mod mai mult sau mai puțin plăcut, banii din buzunar.

„Dacă veniți la Milano, fiți atenți, există, literalmente, escroci absolut peste tot. Am ieșit cam de 10 minute și am fost înșelați de două ori. Prima dată, eram lângă Domul din Milano, care este un loc foarte frumos unde poți face poze. Vine la noi un tip și ne spune: "Haideți, lăsați-mă să vă fac o poză pentru trei euro". Noi am zis, bine, sigur, de ce nu? Așa că ne face poze și ne tot zicea: nu, mișcă-te încoace, mișcă-te încolo, mai bine așa, mai bine așa. Apoi zice, bine, lasă-mă să ți le trimit. Așa că ne-a trimis 10 poze și a zis că face 30 de euro. Îi spunem: nu, ai spus una la 3 euro. Nu trebuie să ni le trimiți pe toate, doar una e bine. Iar el zice: nu, pentru că eu vi le-am trimis acum, așa că trebuie să mă plătiți. I -am răspuns: nu, nu o să te plătim. El zice: haideți, lăsați-mă să vă duc la bancomat; așa că ne duce la ATM, care e la o distanță de o stradă de toată lumea“, povestește o tânără turistă pe canalul ei de TikTok, unde a strâns deja zeci de mii de comentarii și vizualizări.

Iar acest tip de înșelătorie nu este singura pățanie a turiștilor dornici să vadă Milano.

„Următoarea... Acum intrăm într-un castel frumos. Un tip vine la noi și îmi pune o brățară pe umăr și zice: "Ia-o, e gratis". Ce doamnă drăguță, un cuplu drăguț, ia asta, ia asta gratis. Eu am refuzat: "E în regulă". El a spus, "Nu, e gratis". Am zis, bine, super. Apoi a luat-o, mi-a pus-o la încheietura mâinii, l-a luat pe prietenul meu, i-a pus o brățară șo prietenului meu și apoi a zis: ok, 10 euro. Eu zic: 10 euro?! pentru ce? El zice: "donație, donație"“, povestește tânăra, stupefiată de cele petrecute. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Ce-a găsit un turist în pensiunea de la munte a Andreei Esca: ”Lipsesc șerpișorii”
24/09/2023 16:22

Celebra prezentatoare de televiziune Andreea Esca detine o afacere in turism, mai exact un complex de vile rustice la Porumbacu de Sus, in judetul Sibiu. Vedeta Pro TV a fost criticată insă in legătură cu ...

 Insula Migingo, din Kenya, cea mai populată din lume
17/09/2023 15:55

Uriasul lac Victoria din Africa este cu putin mai mic decat Cehia, iar apele sale apartin Tanzaniei, Ugandei si Kenyei. În acest lac se află insula Migingo, care apartine Kenyei si care este populată, d ...

Turiști, în pericol în unele baruri din Corfu. Li s-au servit băuturi scurse din paharele altor clienți
11/09/2023 11:45

Unele baruri din Corfu, o destinatie turistică populară in Grecia, au păstrat băuturile neterminate de clienti si apoi le-au vandut altor turisti, sub formă de shot-uri, spun autoritătile elene, citate de ...

 Antarctica a devenit un mediu fragil
10/09/2023 11:02

Banchiza din Antarctica a cunoscut in acest an o scădere record a suprafeţei sale, ca urmare a creşterii temperaturilor pe glob, şi nu există nicio soluţie rapidă pentru a inversarea daunelor produse, au ...

Cele mai cunoscute trasee cu mocănița din țară
10/09/2023 10:33

 Vacantele de vară capătă alt farmec dacă te intorci in timp pe trasee cu mocănita prin peisaje de poveste. Din Transilvania, spre Bucovina si Maramures, micile trenuri folosite pe vremuri pentru bust ...

O lume cu totul diferită - Cum este în orașul care nu are coșuri de gunoi, însă a dărâmat o autostradă pentru a scoate un râu la suprafață
10/09/2023 09:03

 Cate orase ar dărama o autostradă suspendată, pentru a readuce la suprafată un rau mărginit de verdeată? Cate orase ar pune umbrele gigantice la trecerile de pietoni, pentru ca oamenii să stea la a ...

 Românii, mai cheltuitori decât turiștii străini
10/09/2023 08:03

Încasările din turismul internaţional sunt prevăzute să urce constant in următorii 12 ani, de la 1,59 miliarde de lei in 2025 la 2,99 miliarde euro in 2035, in condiţiile in care romanii cheltuiesc ...

Cum îți poți găsi mașina cu ajutorul Google Maps. Funcția ascunsă pe care puțini șoferi o cunosc
31/08/2023 14:17

 Aplicatia Google Maps oferă o multime de informatii utile utilizatorilor săi, iar una dintre ele vă ajută să vă găsiti masina parcata. Tot mai multi soferi, in tumultul vietii cotidiene, sunt lovi ...

A început „Litoralul pentru toți“
26/08/2023 13:45

„Litoralul pentru toti“ a pornit ca o initiativă a Asociatiei Litoral - Delta Dunării, dedicată in special persoanelor care nu isi permit un sejur la malul mării in plin sezon estival. Anul aces ...

Mihai Trăistariu s-a lansat în afaceri imobiliare. A cumpărat 6 clădiri în Mamaia Nord și are cele mai mici chirii
21/08/2023 08:45

Mihai Trăistariu, afaceri fabuloase in statiunea milionarilor. Mihai Trăistariu oferă spre inchiriere apartamente in statiunea Mamaia Nord. Desi varful de sezon e pe final, turistii incă dau năvală pe Lit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei