Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a invins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, transmite Agerpres. „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei Evanghelii şi al credinţei creştine ortodoxe. De aceea, pe coperţile exterioare ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sută mai multe fată de perioada similară de anul trecut. Cei mai multi antreprenori au recurs la radierea din Registrul Comertului, la Iasi fiind inregistrate, in perioada ianuarie – martie, 862 de operatiuni, urmat de Bacău – 407, Suceava – 511, Neamt - 356, Botosani &n ...

Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău!

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respectiv Consitrans SRL. „CNAIR a desemnat astăzi caştigătorul pentru contractul necesar finalizării Studiului de Fezabilitate al acestei noi autostrăzi. Contractul, cu o valoare de 81,2 milioane de lei (fără TVA), va trebui finalizat in maximum 24 de luni pentru de proiectantul rom ...

Şi-a tăiat şi fiul o dată cu porcul. Atât animalul, cât şi adolescentul au murit în chinuri

Gigel Manta din Ivăneşti, Vaslui a rămas văduv imediat după pandemie. Are doi copii, dar de grija fiicei a scăpat, ea a devenit majoră şi s-a mutat la iubitul ei. Astfel, in casă, doar el şi cu băiatul in varstă de 14 ani, Andrei pe numele său. Inexplicabil, cu toate că se ştia de retardul lui, a terminat doar şase clase, şi astea la o şcoală ajutătoare. Că e alcoolic cronic şi are boli mintale, e oligofren, autorităţile nu i-au luat copilul in plasament. Neglijenţă ce ...

„Oamenii vor condiții civilizate de trai, pentru ca tinerii, copiii să revină acasă, să fie alături de familiile lor”

 * dialog cu Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iasi, candidat al acestei formatiuni politice la functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi - Domnule Cojocaru, sunteti implicat din ce in ce mai asiduu in competitia aceasta pentru castigarea Consiliului Judetean, de fapt, a functiei de sef al administratiei judetene. O functie vanată de multi, de foarte multi oameni politici. De ce credeti că este atat de atractivă postura de presedinte al Consiliului Judetean? - Cred că este o ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF

Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”
01/05/2024 17:00

Autoritătile locale din Candesti au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrati in caz de calamităti naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potentiali sinistr ...

Accident cu 4 victime în județul Neamț. Una dintre ele se zbate între viață și moarte
01/05/2024 17:00

 Grav accident rutier produs miercuri, 1 mai, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Roman, judetul Neamt. Coliziunea dintre două autoturisme s-a soldat cu 4 victime, anuntă Inspectoratul pentru Situa ...

Primăriile României rurale care stau mereu cu mâna-ntinsă la Guvern. De ce este nevoie de o reformă administrativă
01/05/2024 16:27

Zeci de primării de comună din judetul Botosani sunt total dependente de sumele primite de la Guvern, din fondurile de rezervă, fiind incapabile să acopere, din veniturile proprii, plata salariilor si a fac ...

Programul unităţilor medicale şi al farmaciilor, în zilele de Paşte
01/05/2024 16:16

În ziua de 1 Mai şi in zilele din perioada Sărbătorilor de Paşte, unităţile medicale din judeţul Iaşi vor avea un program special, anunţă Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Astfel, urgentel ...

O tânăra a „uitat” 100 de euro în dosar la testarea practică pentru permis. Cu ce explicație stupefiantă a venit
01/05/2024 15:00

O femeie din Suceava a strecurat două bancnote de cate 50 de euro in dosarul pe care i l-a prezentat politistului examinator, cu intentia ca acesta să o declare admisă la proba practică a examenului pentru ...

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”
01/05/2024 14:29

Oamenii legii i-au cerut soferului suspectat că a omorat un om si a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acrosat cu masina un pieton si s-a baricadat in casa sa la cateva sute de metri de locul ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
01/05/2024 09:30

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
30/04/2024 13:54

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF ...

S-a ieftinit mălaiul
30/04/2024 13:47

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% in luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, in care se me ...

CNAIR a desemnat câștigătorul contractului necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău
30/04/2024 13:36

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Poli se poate salva cu un punct, dar poate retrograda cu șase
01/05/2024 16:49

Încheiată luni seară, etapa a VII-a a play-out-ului Ligii I de fotbal a stabilit ierarhia grupei a doua valorice a campionatului inaintea ultimelor două runde ale sezonului. Pe ultima linie dreaptă se ...

Nadal, ultimul meci la Madrid cu lacrimi în tribune: imaginile fac înconjurul lumii
01/05/2024 14:47

Rafael Nadal s-a oprit in optimile turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, fiind invins in două seturi, 7-5, 6-4, de cehul Jiri Lehecka, intr-o partidă disputată marţi seara. Nadal, care va implini 38 de ...

Messi ”și-a reglat șutul”! Argentinianul, desemnat a doua oară jucătorul etapei în MLS
30/04/2024 11:20

  Messi    Pentru a doua oară in această lună, Lionel Messi a fost desemnat, luni, jucătorul rundei in MLS, pentru prestatia spectaculoasă din meciul castigat de Inter Miami cu ...

Nici atitudine, nici noroc, nimic!
29/04/2024 18:38

O nouă prestatie rusinoasă in compania unei echipe venită in Copou ca-n vacantă! Atitudinea promisă de Tony a rămas uitată cine mai stie pe unde, iar cele trei puncte absolut obligatorii n-au trecut de m ...

VIDEO. Messi și Suarez pun umărul la victoria echipei Inter Miami. 9 goluri în 7 apariții
28/04/2024 11:30

  New England Revolution - Inter Miami 1-4AFP Lionel Messi si-a continuat seria de goluri in MLS, reusind să inscrie de două ori, iar liderul campionatului, Inter Miami, s-a impus sambătă cu ...

 Poli Iași, între cojones și minuni
28/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi - UTA, in această seară, pe stadionul din Copou, de la ora 18,15 Ni s-a transmis că FC Politehnica Iasi tocmai ce a implinit 79 de ani. De fapt, nu clubul aceasta, siluit de toată lum ...

Cum depistezi ouăle expirate. Cinci metode rapide pentru a le evita
01/05/2024 19:46

 Atentie la ce fel de ouă consumati de Paste: spitalele din Romania raportează an de an, in această perioadă, o explozie a cazurilor in care oamenilor li s-a făcut rău. Iată aspectele de care trebu ...

Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează începând cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei”, cod SMIS 313491
01/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Aprilie 2024 SPRE O NOUĂ ERĂ A STOMATOLOGIEI Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează incepand cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei&r ...

Societatea DORADENTAL SRL, derulează începând cu data de 03.04.2024, proiectul “Investiție în tehnologie de vârf în protetică dentară”, cod SMIS 313498
01/05/2024 09:00
6.000 de pacienți consultați de o terapeută falsă într-un spital din România. Cum verificăm competența unui psihoterapeut
30/04/2024 23:40

 3 ani de inchisoare este pedeapsa pe care a primit-o o terapeută falsă care a evaluat si a oferit consultatii intr-un mare spital din Romania, după cum a scris Hotnews.ro aici. Mii de pacienti au ...

Nereguli grave găsite de inspectorii ANSVSA la peste 3000 de unități din industria alimentară înainte de Paște. Amenzi de peste 2 milioane de lei
30/04/2024 21:30

 Ultima săptămană din luna aprilie nu a fost cu noroc pentru unitătile din industria alimentară, situate in zonele de agrement şi localităţile de interes turistic. Vine minvacanta de 1 mai - Paste, ...

30 aprilie, ultima zi când se pot depune candidaturile pentru alegerile din 9 iunie
30/04/2024 15:12

Astăzi este ultima zi in care se mai pot depune candidaturile pentru alegerile locale de la 9 iunie. Potrivit dispoziţiilor legale, termenul este cu 40 de zile inainte de data alegerilor pentru desemnarea pr ...

Firea promite cǎ nu îi ia partidul lui Ciolacu: Societatea românească nu e pregătită
01/05/2024 20:59

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a negat, in cadrul unui interviu televizat, că si-ar dori preluarea conducerii partidului si a dat asigurări că dacă va castiga alegerile nu va accepta ...

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită electorală la Depoul Dudești. Ce le-au promis angajaților STB
01/05/2024 16:43

Premierul Marcel Ciolacu a mers, miercuri, de 1 Mai, la Depoul Dudesti din Bucureti, insotit de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Prim-ministrul le-a promis angajatilor STB că "va lupta" pe ...

„Oamenii vor condiții civilizate de trai, pentru ca tinerii, copiii să revină acasă, să fie alături de familiile lor”
01/05/2024 13:10

 * dialog cu Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iasi, candidat al acestei formatiuni politice la functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi - Domnule Cojocaru, sunteti implicat din ce in ce mai asi ...

Alegerile prezidențiale, cu trei luni înaintea expirării mandatului
01/05/2024 07:59

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care stabileşte că alegerile pentru preşedintele Romaniei pot avea loc cu cel mult 3 luni inainte de luna in care mandatul de preşedinte ajunge la ter ...

Ciolacu: „Vrem să curăţăm rapid de păcănele 90% dintre localităţile ţării”
01/05/2024 07:53

* păcănelele sunt interzise in localităţi cu populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, iar care nu-şi mută urgent aparatele răman fără licenţă Guvernul a inceput aplicarea noii legi privind inter ...

S-a dublat numărul secțiilor de votare din străinătate!
30/04/2024 07:51

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că, la alegerile europarlamentare din 9 iunie, MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, cel mai mare număr de secţii de votare organiz ...

Fundația Emmaus Iași anunță încheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”
01/05/2024 09:00

 ”Permis pentru Mai Bine”- Iasi, 30.04.2024 Fundatia Emmaus Iasi anuntă incheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”. Implementat in perioada 01.07.2023-30.04.2024, proiectul s ...

29 aprilie, Ziua veteranilor de război
29/04/2024 10:53

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, in semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor Romani ...

Gabriel Biriş. Tichetele sărăciei
29/04/2024 00:10

Gabriel Biriş, avocat specializat in fiscalitate, crede ca inflaţia este alimentată de o „super avalanşă de tichete”, precum cele pentru profesori, pentru mămici, pe langă creşterile de taxe din ult ...

Pensiile pentru luna mai sunt distribuite. Poșta Română aduce vestea cea bună pensionarilor.
27/04/2024 19:56

Posta Romană anuntă că pensiile pentru luna mai sunt deja distribuite. Desi este sambătă si Guvernul de abia a adoptat Ordonanta de Urgentă, o parte dintre pensionari au primit deja pensiile pentru luna m ...

Din ce în ce mai puțini români își doresc să devină părinți! În ritmul actual, populația țării ar urma să scadă cu 10 milioane în doar câțiva ani
27/04/2024 07:27

Natalitatea, la cote alarmant de mici, in Romania. Ţara noastră rămane cu o populaţie imbătranită deoarece tinerii refuză să mai facă copii. Anual, numărul nasterilor scade dramatic in tara noastră ...

Milioane de seniori nu îşi vor primi pensiile până de Paşte
23/04/2024 12:58

Bătranii vor fi nevoiti să se descurce cum pot, cu banii care le mai răman din această lună (aprilie). Aproximativ patru milioane de pensionari nu isi vor primi pensiile pană de Paste. Posta Romană va ...

ULTIMA ORA
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați“
01/05/2024 21:52

Schelete infiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite in „Barlogul Lupului", unde a locuit candva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani si polonezi au făcut această descoperire infricosătoare in timp ce făceau săpături in locuinta lui Hermann Goring - una dintre ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de regulile bisericii sau de conventiile sociale, scriitorul profita de farmecul său pentru a atrage at ...

Armele ghidate de precizie ale SUA cad rând pe rând pradă războiului electronic al Rusiei. „După șase săptămâni, eficiența a scăzut la doar 6 %“
01/05/2024 21:11

O altă armă americană ghidată de precizie a fost aparent paralizată de războiul electronic rusesc, a declarat un oficial al Pentagonului. Munitia, care a fost rapid dezvoltată si transportată in Ucraina, este doar ultima care a esuat in luptă, subliniind provocarea tot mai mare de a contracara tacti ...

Firea promite cǎ nu îi ia partidul lui Ciolacu: Societatea românească nu e pregătită
01/05/2024 20:59

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a negat, in cadrul unui interviu televizat, că si-ar dori preluarea conducerii partidului si a dat asigurări că dacă va castiga alegerile nu va accepta să conducă formatiunea nici dacă ar ruga-o chiar presedintele formatiunii social-democrate. „ ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
01/05/2024 19:59

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a invins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, transmite Agerpres. & ...

Cum depistezi ouăle expirate. Cinci metode rapide pentru a le evita
01/05/2024 19:46

 Atentie la ce fel de ouă consumati de Paste: spitalele din Romania raportează an de an, in această perioadă, o explozie a cazurilor in care oamenilor li s-a făcut rău. Iată aspectele de care trebuie să tii cont atunci cand vine vorba despre consumul de ouă: 1. Oul trebuie să se scufunde in a ...

NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni
01/05/2024 19:20

 Romania participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, in luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA in Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE 24 presupune recuperarea unei baze militare ocupate, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de ...

Obiceiuri în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Ce nu trebuie să faci sub nicio formă în această zi?
01/05/2024 18:41

 Joia Mare este a patra zi din Săptămana Patimilor. Se spune că cei care au tinut post ar fi bine să se spovedească pentru că Dumnezeu este mai iertător in această zi.   Joia Mare este, conform credintei crestin-ortodoxe ziua  in care ni se aminteste cum Mantuitorul a spă ...

Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”
01/05/2024 17:00

Autoritătile locale din Candesti au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrati in caz de calamităti naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potentiali sinistrati intr-o zonă unde s-au inregistrat inundatii o singură dată in trei decenii. Comuna Candesti ...

Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”
01/05/2024 17:00

Autoritătile locale din Candesti au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrati in caz de calamităti naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potentiali sinistr ...

Accident cu 4 victime în județul Neamț. Una dintre ele se zbate între viață și moarte
01/05/2024 17:00

 Grav accident rutier produs miercuri, 1 mai, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Roman, judetul Neamt. Coliziunea dintre două autoturisme s-a soldat cu 4 victime, anuntă Inspectoratul pentru Situa ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
01/05/2024 09:30

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

Poli se poate salva cu un punct, dar poate retrograda cu șase
01/05/2024 16:49

Încheiată luni seară, etapa a VII-a a play-out-ului Ligii I de fotbal a stabilit ierarhia grupei a doua valorice a campionatului inaintea ultimelor două runde ale sezonului. Pe ultima linie dreaptă se ...

Nadal, ultimul meci la Madrid cu lacrimi în tribune: imaginile fac înconjurul lumii
01/05/2024 14:47

Rafael Nadal s-a oprit in optimile turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, fiind invins in două seturi, 7-5, 6-4, de cehul Jiri Lehecka, intr-o partidă disputată marţi seara. Nadal, care va implini 38 de ...

Cum depistezi ouăle expirate. Cinci metode rapide pentru a le evita
01/05/2024 19:46

 Atentie la ce fel de ouă consumati de Paste: spitalele din Romania raportează an de an, in această perioadă, o explozie a cazurilor in care oamenilor li s-a făcut rău. Iată aspectele de care trebu ...

Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează începând cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei”, cod SMIS 313491
01/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Aprilie 2024 SPRE O NOUĂ ERĂ A STOMATOLOGIEI Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează incepand cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei&r ...

Firea promite cǎ nu îi ia partidul lui Ciolacu: Societatea românească nu e pregătită
01/05/2024 20:59

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a negat, in cadrul unui interviu televizat, că si-ar dori preluarea conducerii partidului si a dat asigurări că dacă va castiga alegerile nu va accepta ...

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită electorală la Depoul Dudești. Ce le-au promis angajaților STB
01/05/2024 16:43

Premierul Marcel Ciolacu a mers, miercuri, de 1 Mai, la Depoul Dudesti din Bucureti, insotit de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Prim-ministrul le-a promis angajatilor STB că "va lupta" pe ...

Aur și argint la Olimpiada Olimpiada Balcanică de Matematică
01/05/2024 12:10

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii romani la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele acestea la Varna. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a salutat ...

Autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori
30/04/2024 12:33

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care stabileşte că autovehiculele şcolare nu pot transporta decat elevi şi profesori, iar elevii care nu au un comportament şi un lim ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de r ...

1 Mai muncitoresc. Povestea melodiei lui Ciprian Porumbescu
01/05/2024 14:12

Cantecul de primăvară,precum si versurile la acea vreme, a fost compus de Ciprian Porumbescu in 1880. Cantecul original nu a avut nici o legătură cu sărbătoarea muncitorească. Se pare că versurile in ...

Fundația Emmaus Iași anunță încheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”
01/05/2024 09:00

 ”Permis pentru Mai Bine”- Iasi, 30.04.2024 Fundatia Emmaus Iasi anuntă incheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”. Implementat in perioada 01.07.2023-30.04.2024, proiectul s ...

29 aprilie, Ziua veteranilor de război
29/04/2024 10:53

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, in semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor Romani ...

Șeful Poliției Române dezvăluie cum a fost prins Prințul Paul în Malta: 'Nu a opus rezistenţă'
29/04/2024 14:59

Şeful Poliţiei Romane, Benone Matei, a transmis, luni, că Prinţul Paul al Romaniei, condamnat in dosarul "Ferma Băneasa" la trei ani şi patru luni de inchisoare cu executare, a fost prins de autorităţil ...

Metoda 'Fotografia' a lăsat mulți români fără zeci de mii de euro. Cum acționează escrocii
28/04/2024 12:18

Mai multi romani au fost inselati cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din Germania. O nouă escrocherie face victime printre romani. Mai multe persoane au rămas fără zeci d ...

Reguli noi pentru siguranța șoferilor. Când va intra în vigoare legea
01/05/2024 16:44

Reguli noi pentru siguranta soferilor. În SUA a fost finalizată o nouă normă care va face obligatorii sistemele automate de franare de urgentă (AEB) la masini, inclusiv cele care detectează pietonii. ...

Noua autostradă mult așteptată, care va asigura conexiunea între Moldova și Transilvania,
01/05/2024 16:39

Decizie neasteptată pentru o autostradă din Romania. Este vorba despre Autostrada Brasov-Bacău. Ministrul Transporturilor a anuntat că vor incepe lucrările la tronsonul care va lega Moldova de Transilvania ...

Filelist, unul dintre cele mai mari site-uri de piraterie din România, se închide după 16 ani
15/10/2023 23:21

Filelist, site de torrente, cel mai folosit pentru pirateria online, se inchide in Romania, conform ziare.com. Unul dintre administratorii platformei, EboLLa, a fost cel care a făcut anuntul. „Imi pare ră ...

Intrebarea zilei
Veți merge la biserică, în noaptea de Înviere?
Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei