(ASIS) - Pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei, din cauza neatenției Ioan L., de 32 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, a surprins și accidentat grav, pe Grigore C., de 73 ani, localnic, care traversa pe marcajul destinat trecerii pietonilor.
Pietonul, rănit grav a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă contuză regiune frontală, fractură gambă dreapta”, necesitând pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale.
Șoferul nu era beat dar i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Irina Bucșinescu