08-09-2007 Printeaza Trimite pe email Trimite pe YM Redimensioneaza {_include:radio.html} Toamna in circiumile Moldovei Pentru ca tot e vremea strugurilor copti si a mustului cel dulce, am facut o incursiune - vai, mult mai scurta decit ar fi fost decent! - in lumea crismelor de ieri. Peste cele mai inspirate denumiri, peste cladirile pline de farmec si istoriile lor s-a asezat incet, ca o umbra, uitarea. Vremea vinului usor parfumat si a fabuloaselor idei a fost inlocuita, parca, de vremea bancurilor mai bune ori mai proaste, spuse la o bere, doua, trei, uneori chiar in aceleasi locuri in care si-au gasit voia buna "musterii" celebri... "Mincarea-i fudulie, bautura temelie" Deviza a fost lansata de minti luminate la Bolta Rece si o mai fi "valabila" si astazi, daca n-o fi fost doar poveste! Localul a ramas in istoria Iasului, dar si a... literaturii romane, gratie "musteriilor" sai celebri, junimistii, care au supranumit crisma cu prispa din marginea sud-estica a dealului Copoului, de pe Strada Rece, "Universitas Vinorum" ("Universitatea vinurilor"). Se pare ca denumirea localului provine de la existenta unor vechi, intinse si ramificate pivnite intretaiate, aflate pe diferite nivele. Prima mentiune documentara privind cladirea si locul care va deveni Bolta Rece dateaza din 17 ianuarie 1786. "Ospetia" este construita in stil specific moldovenesc, ca o casa taraneasca. Pivnita, locul in care altadata musterii erau intimpinati cu un cojoc, pentru ca temperatura nu depasea, fie vara, fie iarna, 4 grade Celsius, i-a inspirat si pe Creanga si Eminescu, care schimbau aici idei fara sfirsit, intr-o incapere mai retrasa. De altfel, Bolta Rece a fost "loc al prieteniei si al povestirii" pentru Maiorescu, Negruzzi, Panu, Culianu, Xenopol, Slavici, Pogor si multi altii. Din din 1902, a avut diverse locatii pina in 1966, cind a revenit in vechiul sediu... Astazi, are chiar un site care ofera vizitatorilor istorisiri, povesti, amintiri in proza sau in versuri, dar si un magazin virtual, care inlesneste cumpararea nu de coltunasi, papanasi sau tochitura, cum ati putea crede, ci de carti si vinuri. La "Calul Mort", "Plosca verde" si "Dumbrava Minunata" Cineva spunea odata ca ar fi nimerit ca Falticeniul sa aiba o harta a barurilor si restaurantelor. Cum fiecare straduta are acum macar un bar, cel care ar porni o astfel de documentare ar avea de lucru destul de mult timp. Ca element de socializare, vechile circiumi au avut rolul lor aparte. Investigarea trecutului acestor circiumi ar trebui inceputa chiar de pe strada-muzeu a Falticeniului, Ion Creanga, sau, asa cum era cunoscuta de falticenenii de odinioara, Ulita Radasenilor. Poate cel mai important si mai cunoscut punct de intilnire a falticenenilor de pe Ulita Radasenilor era Crisma lui Hoisie, de a carei prezenta ne mai aminteste astazi doar o placa memoriala. Crisma a avut oaspeti de seama: A.D. Xenopol in drum spre Radaseni, la prietenul sau Nicolae Beldiceanu, Artur Gorovei, Mihail Sadoveanu, George Topirceanu, Ionel si Pastorel Teodoreanu... Tot pe Ulita Radasenilor a existat cindva circiuma lui Costache Vasiliu, La Plosca Verde. Pe aici treceau in fiecare vineri, la un pahar de vin Ion Chirescu, Virgil Tempeanu, George Stino, Ion Dragoslav, Artur Gorovei, care discutau despre literatura si despre frumusetile tirgului. Crisma avea gramofon strunit de catre tinerii, pe atunci, Aurel George Stino si Sorin Gorovei. Plecau de la crisma in miez de noapte in caruta sau cu sania. De aceasta circiuma, ne spune Eugen Dimitriu, se leaga intrarea in posesia Muzeului Falticenilor a unui uric al lui Alexandru cel Bun, din 1424, catre popa Iuga din Baia, care primea Buciumenii, drept rasplata pentru slujire credincioasa. In mijlocul ulitei, pe partea dreapta a strazii principale, unde acum se afla o scoala generala, a fost cindva Circiuma lui mos Precu. Ruinele circiumei au fost identificate cu precizie in curtea scolii, in coltul strazii ce urca spre cimitir. Bancuta a ramas un reper aparte in universul circiumilor de altadata, singura care isi mai asteapta si astazi clientii, in acelasi loc din suburbia Opriseni. Bancuta era un loc de agrement, cu cabana, asezat pe creasta unui deal, unde orasenii veneau sa se destinda la o bere si sa asculte fanfara regimentului. De aici poate fi urmarita in toata splendoarea, in stinga toata zona Oprisenilor, iar in dreapta marginea soselei spre Suceava si Falticenii Vechi. Pe aleile din jurul cabanei existau banci si brazi ce ofereau o atmosfera intima tuturor celor care se perindau in zona. Dupa 1989, din cauza apei sarate provenite de la o cooperativa de stat care comercializa muraturi (sic!), panta pe care este situata Bancuta s-a surpat, distrugindu-se mare parte din frumusetile naturale care inconjurau cabana. Din acest scurt periplu in desoperirea vechilor circiumi ale Falticeniului nu trebuie uitate crama de pe strada Sucevei ce a functionat la subsolul fostului consulat austriac, crisma Calul Mort -B locul in care poposeau comerciantii si oamenii care veneau la Iarmarocul de Sfintul Ilie, vechiul restaurant Stinisoara, stramutat din zona centrala pentru a face loc unui nou cartier de blocuri si Cabana Dumbrava Minunata, ridicata in anii '70 prin munca voluntara, pe locul careia se afla astazi Manastirea Buciumeni. "Hanul Ancutei" din povestile de altadata Una dintre cele mai vechi circiumi cu rezonanta istorica din judetul Neamt este Hanul Ancutei. Dupa unele documente, hanul ar data inca din secolul al XVIII‑lea, cind si‑a deschis portile pentru negustorii aflati in trecere spre Roman, Suceava si Iasi. Pe atunci, hanul se afla in marginea unui sat care s‑a stramutat apoi pe mosia boierilor Catargiu. In 1819, vornicul Stefan Catargiu, proprietarul mosiei Tupilati obtine hrisov pentru infiintarea de tirguri si iarmaroace. Cum hanul se afla la o incrucisare de mari drumuri comerciale - drumul Siretului si drumul care lega Iasul de Piatra Neamt sau Tirgu Neamt (prin Tupilati) - se construieste un han nou, ce va servi si ca statie de posta. Intr‑un document din 1876, care cuprindea un inventar al mosiei Tupilati, era trecut si "ratesu de la Ancuta", care avea patru odai pentru musafiri, o odaie pentru crismari, una pentru hangiu, doua camere de odihna si grajd. Mihail Sadoveanu a mentionat hanul in scrierile lui: "Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pina colo si niste porti ferecate cum n‑am mai vazut in zilele mele. Pe linga adapost, hanul oferea oamenilor si prilej de petrecere... Iar dupa ce se cufunda soarele inspre tarimul celalalt si toate ale departarii se stergeau si lunecau in tainice neguri, focurile luminau zidurile de piatra, gurile negre ale usilor si ferestrelor zebrelite. Contenea cite un rastimp viersul lautarilor, si porneau povestile..." Astazi, hanul Ancutei este bine gospodarit de catre o firma romascana care stie sa-i exploateze profitabil frumusetea. Mai nou, linga han a aparut un altul, al razesilor, ca un fel de replica... Nunti in loc de pocker, la Piriul Rece! Drumurile prafuite ale Dorohoiului de odinioara erau strajuite la tot pasul de circiumi galagioase, in care se adunau, dar cea care a lasat o urma adinca pe firmamentul istoriei a fost fara indoiala Piriul Rece, un loc unde mai marii vremii se intilneau pentru un pocker scaldat in mult alcool si unde pipele incrustate cu argint croiau perdea de fum pina la casele din imprejurimi. Astazi, paradoxal, denumirea s-a pastrat, dar locul vechii circiumi "de lux" a fost luat de un restaurant in toata regula incrustat cu roca, cu palariute largi care strajuiesc mesele lucrate artizanal din lemn de cires. La Piriul Rece de astazi poposesc cei care trec prin Dorohoi in graba mare, ca sa-si mai adaste setea. Uneori, este inchiriat de tineri, la cea dintii mare petrecere din viata lor, si nuntile cu alai se tin lant. Putini stiu ca pe acel loc, "s-au facut cartile", si la propriu, si la figurat, de catre boierii adevarati ai vremurilor de demult. "Bomba", circiuma de cartier! In vremurile sale de glorie, Husiul era cunoscut drept "Tirg al crismelor"! Doar renumele a mai ramas din orasul despre care Pastorel Teodoreanu scria ca este locul unde "crama si vinul inseamna mai mult decit piinea si apa". Intre cele doua razboaie mondiale, nu exista strada a "orasului dintre vii" care sa nu aiba macar un loc in care vinul si gustarile reci sa nu se gaseasca din belsug. 2 lei era plata pentru o zi intreaga de baut, iar circiumarii ofereau, gratuit, pastrama si scrumbie musteriilor. Din vechile insemnari se stie ca erau 430 de crisme, multe dintre ele apartinind evreilor bogati. "Exista fotografii si descrieri extraordinare. Crismele erau racoroase si pline de parfumul vinurilor veritabile. Stiu legende conform carora peretii celor 100 de crame din zona Husului erau ridicati din lut inmuiat cu vin, nu cu apa", relateaza Constantin Donose, directorul Bibliotecii "Mihail Ralea" din Husi. Nu demult, 30 de circiumi de cartier din Husi riscau sa fie inchise din cauza "birurilor" pe care edilii le fixasera in ultimul an. Primarul Tudor Stafie a facut public faptul ca edilii au decis ca, pentru 2007, taxa de 3000 de lei sa nu mai fie platita de catre proprietarii de asa zise "bombe", in care se comecializeaza bauturi alcoolice si astfel, proprietarii lor au scapat de faliment! Circiumarii au navalit la o sedinta de Consiliu Local pentru a cere anularea taxei de 3000 de lei, ceea ce i-a determinat pe alesi sa ia o decizie pozitiva. "La anul insa ii vom anunta din timp despre nivelul taxei si nu vom mai avea ce sa spuna", a declarat primarul Tudor Stafie. Circiumarii din cartiere s-au bucurat de veste: "Nu era posibil ca eu, care am trei mese intr-un bar din cartierul Dric, sa platesc 3000 de lei taxa anuala. Acum e bine, sa vedem la anul ce va fi", spunea "crismarul" Adrian Popa. • • • Istoria locantelor este greu de parcurs. Crismele din monografii nu se mai regasesc pe strazile de astazi, asa ca "adastam" adesea prin locuri de fite, de le spunem, pretios, "restaurante"... Gina Popa, cu sprijinul subredactiilor ASIS