Toate parcările din Iași vor deveni din acest an cu plată. Această decizie, luată ieri în plenul Consiliului Local Municipal, va intra în vigoare în cursul acestei veri și va presupune scoaterea la licitație a tuturor locurilor de parcare
Proiectul de hotărâre adoptat de aleșii locali prevede ca toate parcările din Iași să devină parcări cu plată. Practic prin acest proiect se completează articolul 8 din HCL 144/2007, în sensul că „se înțelege ca fiind parcări cu plată toate parcările amenajate de pe raza municipiului Iași, excepție făcând cele de reședință”. „Urmează să vedem dacă aceste parcări vor fi prevăzute cu parcomate sau cu bariere”, a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.
Alte voci din Consiliul Local au susținut chiar crearea unei fundații care să se ocupe de parcări sau chiar înființarea... Poliției parcărilor. „Legal nu există posibilitatea de a angaja polițiști pentru parcări, pentru că s-ar încălca un act normativ emis de Guvern. Noi în acest moment ne ocupăm doar de exploatarea parcărilor existente. Așteptăm însă să vină din sfera privată inițiative privind construirea de alte parcări”, a spus primarul Gheorghe Nichita.
Nelu Păunescu
Voci din Consiliul Local au susținut chiar crearea unei fundații care să se ocupe de parcări sau chiar înființarea... Poliției parcărilor