|
|
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
19-02-2004
Zahărul invertit, inofensiv pentru organism
Se știe că zahărul rafinat nu este prea sănătos pentru organism. De zeci de ani se caută un îndulcitor artificial care să-l înlocuiască în alimentație. Obținut prin semisinteză și format dintr-o singură substanță zaharoza, zahărul creează mari probleme de asimilare, organismul fiind "programat" să digere și să asimileze numai combinațiile complexe și naturale de zaharuri existente în fructe. Este suprasolicitat pancreasul, care își reduce astfel secreția de insulină generînd diabetul și este afectată sinteza unor hormoni direct implicați în coordonarea activității sistemului imunitar. Astfel, prin consumul de zahăr, organismul este predispus la infecții, la răceli și gripe, la sclerozarea timpurie și fragilizarea vaselor de sînge.
Pentru a fi metabolizat, zahărul este mai întîi invertit în interiorul corpului, ceea ce necesită mult calciu, care se preia din oase, dinți, unghii și păr. Așa se ajunge la osteoporoză.
Pentru a se evita pierderea de calciu, iar zaharoza să devină inofensivă în organism, chiar și în cazul diabeticilor, nutriționiștii recomandă utilizarea zahărului invertit înainte de a fi consumat. Pentru o astfel de operațiune, este nevoie de 1 kg zahăr tos, 150 ml apă, o linguriță rasă de sare de lămîie și un vas emailat (în nici un caz inox sau a aluminiu). Se pun toate ingredientele în vas, se fierbe totul la foc iute și se amestecă puțin cu o lingură de lemn. Invertirea zahărului durează 10 minute. Fierbînd în clocote, zahărul se transformă într-o compoziție limpede ca uleiul sau ca mierea, iar pe marginea vasului se adună o spumă închisă la culoare, care se strînge cu lingura de lemn și se aruncă.
În ultimele 2-3 minute de fierbere trebuie să fim atenți ca siropul din vas să nu se închidă la culoare. Pentru aceasta vom micșora intensitatea focului. Cînd este gata, zahărul nu mai face spumă și are consistența unei smîntîni mai subțiri. Se lasă la răcit puțin și cînd este călduț încă, se strecoară prin două straturi de tifon și se toarnă în borcane curate. Se folosește în loc de zahăr în ceai, cafea, lapte sau prăjituri. (C.I.)
|
|
|
|