Ce personaje exotice vor să obțină votul românilor la alegerile din 2024

19_11zon

Dimensiune font:

| 25-03-2024 15:37

Biroul electoral Central (BEC) a respins, duminică, Protocolul de constituire a Alianței Electorale "Grădina Maicii Domnului", formată din Partidul România Noastră (PRN), condus de Gheorghe Funar, fost primar al Clujului, și partidul Dacismului Autonom Conservator (p. DAC), condus de Cătălin Berenghi, cunoscut pentru „protestul cu porci”, împotriva construcției mega-moscheii în Capitală în perioada când Victor Ponta era premier și propusese acest proiect.

Cele două formațiuni intenționau să candideze împreună la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Funar, Şoşoacă și organizatorul protestului cu porci

Atât Gheorghe Funar, cât și Cătălin Berenghi au candidat de-a lungul timpului la cea mai râvnită funcție în stat, cea de președinte al țării. Și nu au în comun doar dorința de a fi șefi de stat, ci și abordări similare. În timp ce Cătălin Berenghi se prezintă dac, denumire pe care a dat-o și partidului său, Gheorghe Funar susține că Isus Hristos ar fi fost dac, iar dacii ar fi construit piramidele și descoperit America.

Funar, care a ocupat funcții de parlamentar, primar sau cea de președinte al PRM, este o figură controversată și din cauza abordărilor sale antimaghiare și antisemite. De altfel, potrivit mainnews.ro, Cătălin Berenghi este un admirator al fostului prim-ministru legionar al României, Ion Antonescu, personaj intrat în istorie pentru crimele comise împotriva evreilor. Și în programul politic al formațiunii sale unul dintre puncte se referă la o dezbatere cu dovezi pro si contra privind Holocaustul. Un alt punct este promovarea naționalismului în unitățile de învățământ.

Anterior, Berenghi și Funar anunțau că vor să se alieze cu SOS România, partidul Dianei Şoşoacă, Funar având o colaborare mai veche cu senatoarea, cei doi afișându-se împreună la proteste împotriva restricțiilor, în pandemie, și susținând o petiție pentru schimbarea numelui țării din România în Geția, potrivit inițiatorului Mărgărit Daniel, care îi citează în descrierea acesteia.

Senatoarea Diana Șoșoacă, exclusă în 2021 din grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), cu care a intrat în Parlament, și care a fondat partidul S.O.S. România, a afirmat recent, în cadrul unui interviu pentru BZI, că diaspora din Italia i-a cerut să candideze la prezidențiale. Măsurată și în sondaje, senatoarea nu și-a anunțat încă oficial candidatura.

Diana Șoșoacă este tot mai cunoscută pentru ieșirile sale anti-Occident, mergând de mai multe ori la Ambasada rusă din România. Recent un apropiat al lui Putin, Dmitri Rogozin, fostul șef al Agenției Spațiale ruse, actual senator al regiunii Zaporojie, din sudul Ucrainei, ocupată de Rusia, a promovat pe o rețea de socializare un discurs pro-rus al senatoarei.

Exoticii de la AUR

De altfel, și partidul AUR, din care Șoșoacă a făcut parte, condus de George Simion, a adus în atenția publică nume controversate pe care le susține la alegeri. Aflat sâmbătă în județul Constanţa, în cadrul unei reuniuni la care au fost prezentaţi candidaţii AUR din judeţ la alegerile locale din 9 iunie, George Simion a anunțat că omul de afaceri Mohammad Murad este susținut la alegeri pentru şefia Consiliului Judeţean.

Mohammad Murad, fost investitor la o celebră emisiune televizată, a fost în 2020 candidat independent, susținut de PSD, la funcţia de primar al Mangaliei, dar a pierdut în faţa liberalului Radu Cristian.

În acea campanie electorală a fost implicat și în câteva scandaluri, după ce ar fi promis câte un carnet de CEC, în valoare de 10.000 de lei, bătrânilor, dacă ajungea primar, acesta fiind un simbol comunist nelipsit din viaţa românilor înainte de 1989.

Iar în ziua alegerilor locale, mai mulţi oameni din Mangalia au acuzat că mai mulţi membri din staff-ul său de campanie au dat mită electorală, poliţiștii din Constanţa anunțând că au găsit în maşina unui membru din echipa lui Murad peste 160.000 de lei.

Un alt candidat AUR pentru o funcție publică a județului Constanța, Ovidiu Cupșa, a fost propus recent de formațiune pentru Primăria municipiului Constanța, funcție pe care a vizat-o și în anii trecuți, dar pentru care nu candidase oficial.

Cupșa este un fost vicepreședinte PNL Constanța care a ocupat în trecut mai multe funcții publice, precum cea de consilier local și județean, și s-a aflat în fruntea Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), din subordinea Ministerului Transporturilor.

Candidatul AUR a stârnit recent controverse prin declarațiile sale făcute într-o transmisiune live pe Facebook, în cadrul căreia spunea că o persoană care suferă de depresie nu a primit suficientă bătaie în copilărie, criticând inițiativele primăriilor de sprijinire a persoanelor cu astfel de afecțiuni.

Revenirea lui Dan Diaconescu

O altă controversă a stârnit și fostul om de televiziune, Dan Diaconescu, trimis în judecată pentru sex cu minore, care a anunțat va candida la alegerile europarlamentare pe lista partidului Alianța Românilor Digitali, fondat de Sorin Voinea.

Și Marian Vanghelie a anunțat că vrea să revină în administrația locală și candidează pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 5, ca independent, conform click.ro. Vanghelie a fost condamnat , în prima instanță, la 11 ani şi 8 luni de închisoare, pentru luare de mită, într-un dosar ce viza fapte comise în perioada când era edil la Sectorul 5, funcție din care a fost suspendat după ce a fost arestat preventiv.

George-Andrei Cristescu pentru Adevarul

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum devine moldovenesc grâul ucrainean. ”În război se fac cele mai mari profituri!”
19/05/2024 20:03

Republica Moldova exporta in Romania, in trimestrul III 2021, o cantitate de 14.699 de tone de grau, iar după inceperea războiului, in trimestrul III din 2022, a urcat la 74.000 de tone de grau, pentru ca in ...

Explicațiile pentru presiunea mare de la granițele României: Peste 275.000 de oameni au trecut frontierele în 24 de ore
19/05/2024 17:01

Peste 275.000 de oameni si circa 86.000 de masini au trecut frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore, anuntă duminică Politia de Frontieră. Punctele de trecere a frontierei sunt mai aglomerate deoarece dumin ...

Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului s-ar fi prăbușit
19/05/2024 16:53

Un elicopter in care s-ar fi aflat presedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ar fi fost implicat intr-un accident aviatic. Acesta călătorea intr-un convoi de 3 elicoptere, unul dintre ele s-ar fi prăbusit, dar n ...

Colonelul Talpan, declarații de noaptea minții: și-a făcut de râs superiorii și a dat o veste bulversantă
19/05/2024 15:56

Pe vremuri, se stia că disciplina e o conditie de bază in cadrul Armatei. Iar ierarhiile se respectă cu sfintenie. In ultimii ani insă, in ceea ce priveste Armata Romană cel putin, aparitia personajului Fl ...

Armata României se „dezintegrează”. Val de plecări din Ministerul Apărării Naționale din cauza salariilor mici
19/05/2024 15:36

Tinerii care sunt ingineri in Armata Romaniei, dar si cei care au alte functii, aleg să-si dea demisia, ca urmare a salariilor mici. Studentii de la cele 4 facultăti ale Academiei Tehnice Militare din Bucures ...

Ciclonul care a distrus Europa ajunge în România! Meteorologii anunță ploi abundente, grindină și vânt puternic
19/05/2024 10:53

În Europa, in ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată tară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se intreaptă spre tara noastră si, chiar dacă nu va lovi cu aceeasi ...

Atenție! Reguli stricte în mai multe cafenele din România în weekend
19/05/2024 06:54

Mai multe cafenele din Bucuresti si din Cluj au inceput să le interzică clientilor folosirea laptopului in timpul weekend-ului. Motivul principal ar fi că uneori oamenii sunt atat de focusati pe muncă, inca ...

Trendul bizar care a luat amploare în liceele din România! Elevii se identifică drept animale şi vin îmbrăcaţi ca vulpi şi papagali: 'Urcă în patru labe'
19/05/2024 06:46

Trendul care a uimit Romania! Elevii "furry" au ajuns să sperie profesorii. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare ii transformă pe copii in diverse animale. Se imbracă şi se comportă ca nişte ...

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei