Regizorul Nae Caranfil, Doctor Honoris Causa

13

Dimensiune font:

| 01-03-2024 12:25

Laudatio, Nae Caranfil, Doctor Honoris Causa. Dacă în politică, doctoratele se iau și se dau cu ușurință nemeritată, în artă, în cinematografie, Nae Caranfil merită pentru că, așa după cum spunea Conf. univ. dr. Andrei Gorzo ”este visul unui cinema comercial și în același timp sofisticat, al unui cinema popular care este totodată și un cinema de expresie personală. Un vis căruia Nae Caranfil i-a fost mereu fidel și pe care, poate mai mult decât oricine altcineva din istoria filmului românesc, s-a străduit inteligent să-l țină în viață. Îi suntem datori pentru asta. Sunt mândru că universitatea mea îi acordă astăzi cu Nae Caranfil cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda: titlul de Doctor Honoris Causa.”

”N-am fost colecționar de premii!”

Doctor Honoris Causa, un titlu pentru care Nae Caranfil parcă se intimidează, parcă nu știe să se bucure.

"N-aș putea spune ce înseamnă, pentru că nu am fost colecționar de genul acesta de titluri, nici măcar de premii profesionale. Mă rog, este onorant, Este o ceremonie simpatică. Una peste alta, un bun prieten mi-a făcut o laudatio care m-a impresionat și mi-a ridicat el festinul la cote nebănuite. E vorba de Andrei Gorzo. Și evident că, până la urmă, cel mai simpatic moment a fost băuta de după.”

Dar modestia lui Nae Caranfil este trăsătura de caracter a marelui creator care, timorat de subiectul onorurilor recunoscute, trece rapid la tema cinematografiei pe care și-o dorește și o stăpânește. L-am ascultat vorbind despre mica cinematografie românească care-și croiește drum spre și prin participarea la festivaluri, prin filme parcă făcute doar pentru critică, chiar dacă nu mai avem critici.

După ce mergi cu un film la festival, poți să-l faci pe următorul

Nae Caranfil, la Dialogurile Puterii, ne spune că: ”Oamenii nu vin la film, nu sunt foarte interesați de fenomenul cinematografic românesc și atunci, avem acest tip de parcurs festivalier, Tu poți să îți asiguri o continuitate, un succes. Cel mai recent film al tău într-un festival îți dă șanse mari să poți intra în producție cu următorul. Nu cred că se mai fac filme pentru critică, deoarece critica nu mai are aproape niciun fel de importanță în ziua de azi, nemaiexistând presă în print, nemaiexistând așteptarea unei cronici de întâmpinare a unui film, existând doar critica de film, care se regăsește mai mult la nivel academic.

Critica nu are darul de a influența publicul, pentru că avem internet, bloguri, tot felul de lucruri.

Oferta e prea mare pentru ca să mai poți fi direcționat de către o voce critică înspre un film sau altul. Dar se întâmplă altceva, într-adevăr pentru cinematografie mică. E modul de supraviețuire dat de festivaluri. De ce? Pentru că. filmele, neputând să se adreseze marelui public, ele se adresează unui public de nișă. Publicul de nișă este cel controlat de festivaluri. Atunci, singurul mod în care poți să-ți asiguri continuitate într-o carieră de cineast este să faci filme calibrate festivalier, așa încât să-ți asiguri prezența importantă la festivaluri importante, care, la rândul ei, această prezență asigură vânzări internaționale la nivel mic.

Desigur, pentru distribuitori de film de autor, pentru cinematografe de artă, dar care se asigură pe de-o parte, un număr relativ bun de vânzări internaționale, cum spun de mic calibru, dar ele există acolo, mai ales într-o țară precum România, în care distribuție locală nu prea are consecințe. Și mai este pentru și pentru orgoliu personal. Nu mai vorbesc despre covorul roșu și toate lucrurile acestea care-ți fac plăcere.”

Nae Caranfil, Doctor Honoris Causa, recunoștință!

Recunoștință, aplauze și mulțumiri pentru Filantropica și Restul e tăcere, Closer to the Moon, 6,9 pe scara Richter argumente puternice pentru cinema, artă, spectacol.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Artistul român căruia i s-a legat pensula de încheietura mâinii paralizate pentru a putea picta. Destinul tragic al pictorului supranumit „Poetul plastic al florilor“
20/05/2024 19:18

A fost unul dintre cei mai mari pictori pe care i-a avut Romania, insă a avut parte de un destin tragic. A fost umilit pe patul de moarte si a pictat in ultimii ani din viată cu pensula legată de mana parali ...

Nicolae Ciucă lovește pe modul Iohannis pentru prezidențiale: Își lansează cartea `Un ostaș în slujba țării`
20/05/2024 12:56

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, anuntă, luni, pe site-ul său personal, că in iunie isi lansează cartea „Un ostas in slujba tării”, care va apărea in luna iunie 2024, iar toate incasările vor fi donate c ...

Situație ciudată în Guvern: Ciolacu spune că nu cedează la șantaj, ministrul Culturii 'își exprimă speranţa' că salariile vor crește
15/05/2024 16:23

In interiorul Guvernului s-a generat o situatie extrem de ciudată, din cauza protestelor angajatilor din muzee, care amenintă cu boicotarea ”Noptii Muzeelor”. Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis angaja ...

Scopul odios urmărit de Comintern: pierderea de către România a Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei și Dobrogei
15/05/2024 11:51

Cominternul, organizatia internatională comunistă fondată in 1919 de Lenin, care avea ca scop lupta pentru răsturnarea burgheziei mondiale si pentru formarea unei republici sovietice internationale, a fost ...

Preotul Constantin Necula: „În locul fabricii Tractorul s-a construit un mall. Adică din producători am devenit consumatori”
14/05/2024 09:11

Preotul Constantin Necula consideră că Romania duce lipsă in prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o restartare a profesionalizării acestora. Prezent la Alba Iulia la cea de-a 15-a ediţie ...

Mihai Trăistariu, reacție după ce cântărețul NEMO a câștigat Eurovision. „Dacă ești șters, n-ai nicio treabă”
13/05/2024 22:24

Elvetia a castigat Eurovision 2024, cu al său artist Nemo, care a cantat o piesă despre călătoria sa de descoperire non-binară. „Dacă esti sters si cuminte, n-ai nicio treabă cu Eurovisionul”, a come ...

Câți „soți” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrițe
13/05/2024 16:26

  Cati „soti” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrite Destinul Tatianei Iekel s-a derulat in umbra căsniciei cu Florin Piersic, e ...

Misterul locului în care a fost pictată „Mona Lisa” a fost rezolvat
13/05/2024 12:35

Peisajul din tabloul „Gioconda” de Leonardo da Vinci a starnit dezbateri nesfarşite, unii istorici de artă sugerand că priveliştea a fost imaginară şi idealizată, iar alţii susţinand că ex ...

Victor Rebengiuc vrea să mai renunțela unele roluri
13/05/2024 12:22

Victor Rebengiuc nu vrea să renunte la teatru. "Pe scenă mă simt cel mai bine. Eu nu prezint niciun fel de interes ca persoană privată, in viaţa mea de om obişnuit. Nu am nimic deosebit, nimic spec ...

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează
13/05/2024 12:19

Starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor, a anunţat luni Spitalul Foişor, unde acesta este internat de săptămana trecută. "Evaluarea domnului Florin Piersic, re ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei