Ștefania Mărăcineanu a realizat prima ploaie artificială din lume.Fiica celebrei Marie Curie i-a furat Premiul Nobel

12

Dimensiune font:

| 08-03-2024 00:32

Irene Joliot-Curie a folosit descoperirile savantei Ștefania Mărăcineanu privind radioactivitatea artificială pentru a obţine Premiul Nobel, fără ca măcar să-i menţioneze numele.

Ștefania Mărăcineanu rămâne în istorie ca fiind savanta care a realizat prima ploaie artificială din lume. Munca ei de cercetare în domeniul redioactivității artificiale i-a fost furat de Irene Joliot-Curie.

Nu gasesc

Ștefania Mărăcineanu

Ștefania Mărăcineanu s-a născut în 1882, la București. A urmat cursurile Școlii Normale „Elena Doamna” din București, pe care le-a terminat în anul 1899. La Azilul “Elena Doamna” Ștefania a fost înscrisă în Foaia matricolă a clasei a IV-a primare, în anul școlar 1892-1893, la nr. 122, orfană, având ca institutor pe doamna E. Teodorescu.

Deși a crescut la orfelinat, n-a abandonat studiile, urmând Facultatea de Științe Fizico-Chimice din cadrul Universității București. În anul 1922 a plecat la Paris, cu o bursă din partea Ministerului de Științe din România, pentru a urma cursurile de radioactivitate susținute de savanta franceză de origine poloneză Marie Curie.

Prima ei sarcină a fost aceea de a determina exact timpul de înjumătățire al poloniului, "elementul” descoperit de Marie Curie. Ștefania Mărăcineanu a constatat că timpul de înjumătățire al poloniului pare să depindă de identitatea metalului pe care a fost depus stratul de poloniu. Ea a considerat că razele alfa de la poloniu au transformat parțial unii atomi ai metalului în izotopi radioactivi.

Alți cercetători au arătat că particulele alfa nu pot penetra plumbul (unul dintre materialele folosite ca substrat), și că explicația corectă ar fi că resturi radioactive ale descompunerii nucleului de poloniu contaminează substratul, prin intermediul unui efect de recul. Controversa a continuat timp de mai mulți ani. Ştefania Mărăcineanu a reușit în doar doi ani să uimească lumea științifică. În anul 1924 avea deja doctoratul în fizică, prezentând lucrarea “Recherches sur la constante du polonium et sur la penetration des substances radioactiv.

Teza de doctorat a fost susținută la celebra Universitate Sorbona din Paris, în fața unei comisii având ca examinatori doi mari fizicieni și chimiști ai acelei perioade: Georges Urbain și André-Louis Debierne. La susținerea tezei, sala a fost arhiplină, printre cei interesați de subiect aflându-se însăși Marie Curie.

După susținerea tezei de doctorat, Marie Curie i-a oferit postul de cercetător în laboratorul ei unde a început să lucreze alături de alți savanți europeni.

În anul 1925, a revenit în țară, și încearcă fără succes să obțină postul de șef al Laboratorului Român de Radioactivitate, ce ar fi trebuit să se înființeze în România. A fost numită asistenta profesorului Cristache Musceleanu, la Universitatea din Bucureşti. În paralel, continuă, totuşi, să lucreze cu faimosul astronom Frances Deslandes, pentru observatoarele din Meudon și Paris, până în anul 1929, examinând efectele radiației solare în ce privește substanțele radioactive.

Premiu furat

Ștefania Mărăcineanu a primit o grea lovitură în anul 1935, atunci când soţilor Joliot-Curie le este înmânat premiul Nobel pentru inventarea radioactivităţii artificiale, fenomen dovedit cu 10 ani înainte de către savanta de origine română. Deşi aceștia au explicat fizic și matematic fenomenul radioactivităţii, ceea ce ea nu realizase, era firesc să îi fie menţionat meritul adus pentru această descoperire.

Irene Joliot-Curie (fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie) a folosit întreaga muncă a româncei privind radioactivitatea artificială pentru a obţine acest premiu, fără ca măcar să-i menţioneze numele.

Ștefania Mărăcineanu i-a scris Lisei Meitner în 1936, exprimându-şi dezamăgirea că Irene Joliot-Curie, fără ştirea ei, a folosit mare parte din munca sa, în special cea legată de radioactivitatea artificială, în lucrarea sa, se arată în ”A devotion to their science: Pioneer women of radioactivity”.

Însăşi Irene Joliot-Curie recunoaşte, culmea, că descoperirea pentru care ea urma să primească Nobelul era deja cunoscută de fapt de 11 ani. „Ne amintim că savanta româncă a anunţat în 1924 descoperirea radioactivităţii artificiale”, preciza Irene pentru ziarul austriac Neues Wiener Journal, apărut pe data de 5 iunie 1934.

În 1929, Ștefania Mărăcineanu s-a întors în România și a devenit colaboratoare a profesorului Dimitrie Bungeţianu la Universitatea din București. În această perioadă Ștefania, cu ajutorul profesorului Bungeţianu, pune bazele predării radioactivităţii în România.

În acest sens va începe să adune echipamente, inclusiv cumpărate din bani proprii, pentru Secţia de radioactivitate a Laboratorului de Gravitate, Căldură și Electricitate, practic primul Laborator de Radioactivitate din România. Deoarece profesorul Bungenţianu avea predilecţie pentru studiul atmosferei terestre și al meteorologiei, Ștefania Mărăcineanu se implică și în aceste domenii.

Încercând să înţeleagă mecanismul de declanşare a ploilor, savanta româncă ajunge la concluzia că radiaţiile ar putea juca un rol important în desfăşurarea acestui fenomen. Ștefania Mărăcineanu a înţeles beneficiile ce pot fi aduse agriculturii dacă acest fenomen poate fi controlat, și dacă pot fi limitate astfel efectele negative, cum sunt inundaţiile.

Cum a provocat ploaia

La data de 10 iunie 1930, savanta depune la Direcţiunea Proprietăţii Industriale din cadrul Ministerului Industriei și Comerţului cererea de brevet nr. 18547, cu titlul „Un mijloc de a provoca ploaia“. Astfel, face un experiment, încercând să creeze o concentraţie artificială de radioactivitate în nori, prin injectarea norilor joşi cu săruri chimice radioactive.

Experimentul a avut loc în vara secetoasă a anului 1931, în Bărăgan. Pentru realizarea acestui experiment a primit sprijinul profesorilor Dimitrie Bungenţianu și Vasilescu Karpen, iar cel care a pilotat avionul din care s-au lansat sărurile radioactive nu a fost altul decât pilotul Constantin "Bâzu" Cantacuzino ( asul aviaţiei române în cel de-Al Doilea Război Mondial).

Experienţa a fost încununată de succes, savanta fiind însărcinată de guvernul francez să experimenteze ploaia artificială și în colonia franceză din nordul Africii, Algeria (1934). Dar nu s-a găsit o reţetă perfectă de declanşare a ploii artificiale, din cauza neomogenităţii norilor, care de multe ori sunt alcătuiţi haotic, straturilor calde urmându-le straturilor reci.

Conform autorităţilor algeriene, rezultatele experimentale nu au fost încurajatoare. Guvernatorul general a trimis o scrisoare în care aprecia efortul și perseverenţa fizicienei românce. Cercetările fizicienei și chimistei românce au continuat până la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, când au fost sistate. După război, ele au continuat mai ales în S.U.A., dar și în alte ţări, substanţele folosite pentru injectarea norilor fiind numeroase, printre ele numărându-se iodura de argint sau zăpada carbonică.

Ștefania Mărăcineanu a murit la doar 62 de ani. S-a îmbolnăvit de cancer, cel mai probabil din pricina iradierii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Situație ciudată în Guvern: Ciolacu spune că nu cedează la șantaj, ministrul Culturii 'își exprimă speranţa' că salariile vor crește
15/05/2024 16:23

In interiorul Guvernului s-a generat o situatie extrem de ciudată, din cauza protestelor angajatilor din muzee, care amenintă cu boicotarea ”Noptii Muzeelor”. Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis angaja ...

Scopul odios urmărit de Comintern: pierderea de către România a Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei și Dobrogei
15/05/2024 11:51

Cominternul, organizatia internatională comunistă fondată in 1919 de Lenin, care avea ca scop lupta pentru răsturnarea burgheziei mondiale si pentru formarea unei republici sovietice internationale, a fost ...

Preotul Constantin Necula: „În locul fabricii Tractorul s-a construit un mall. Adică din producători am devenit consumatori”
14/05/2024 09:11

Preotul Constantin Necula consideră că Romania duce lipsă in prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o restartare a profesionalizării acestora. Prezent la Alba Iulia la cea de-a 15-a ediţie ...

Mihai Trăistariu, reacție după ce cântărețul NEMO a câștigat Eurovision. „Dacă ești șters, n-ai nicio treabă”
13/05/2024 22:24

Elvetia a castigat Eurovision 2024, cu al său artist Nemo, care a cantat o piesă despre călătoria sa de descoperire non-binară. „Dacă esti sters si cuminte, n-ai nicio treabă cu Eurovisionul”, a come ...

Câți „soți” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrițe
13/05/2024 16:26

  Cati „soti” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrite Destinul Tatianei Iekel s-a derulat in umbra căsniciei cu Florin Piersic, e ...

Misterul locului în care a fost pictată „Mona Lisa” a fost rezolvat
13/05/2024 12:35

Peisajul din tabloul „Gioconda” de Leonardo da Vinci a starnit dezbateri nesfarşite, unii istorici de artă sugerand că priveliştea a fost imaginară şi idealizată, iar alţii susţinand că ex ...

Victor Rebengiuc vrea să mai renunțela unele roluri
13/05/2024 12:22

Victor Rebengiuc nu vrea să renunte la teatru. "Pe scenă mă simt cel mai bine. Eu nu prezint niciun fel de interes ca persoană privată, in viaţa mea de om obişnuit. Nu am nimic deosebit, nimic spec ...

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează
13/05/2024 12:19

Starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor, a anunţat luni Spitalul Foişor, unde acesta este internat de săptămana trecută. "Evaluarea domnului Florin Piersic, re ...

Cristian Tudor Popescu: „Mihai Eminescu s-a născut în Moldova, dar nu este de origine de-acolo”
13/05/2024 08:08

Scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat, in cadrul unei conferinţe despre Mihai Eminescu pe care a susţinut-o, sambătă seara, la Targul de cArte Alba Transilvana, că poetul nu este, aş ...

VIDEO Nemo a câştigat Eurovision 2024 pentru Elveția cu piesa „The Code”
12/05/2024 10:04

 Editia 2024 a Eurovision a fost castigată de artistul Nemo, din Elvetia, cu „The Code", un cantec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care incheie o competiţie marcată de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei