Interesul poartă fesul

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 21-11-2023 18:00

Dorian OBREJA

Săptămâna care a trecut a putut consemna, printre alte evenimente, două extrem de importante. Faptul că ele au avut mai puțin ecou în Europa s-ar putea explica prin distanța mare ce separe locul întâlnirilor - San Francisco - de bătrânul continent, dacă nu ar fi vorba, în realitate, de preocuparea majoră a fiecăruia doar pentru zona sa - viziune deloc adecvată epocii tot mai pronunțate a globalizării.

Așadar, la San Francisco s-a desfășurat un nou summit la nivel înalt al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), forum al unui grup de 21 de țări ce au ieșire la Oceanul Pacific, printre care statele cele mai puternice din lume - China, SUA și Rusia -, dar și unele cu o populație musulmană numeroasă. De subliniat că grupul respectiv însumează circa 60 la sută din economia mondială și că obiectivele întâlnirilor constă în discuții pe temele economiei regionale, cooperării, comerțului și investițiilor - toate acestea constituind motorul dezvoltării.

Ca orice summit la nivel înalt, și acesta s-a finalizat cu declarații. Nu cu una, cum ar fi fost normal, care să reflecte poziția tuturor participanților, ci cu două: una a majorității, iar cealaltă a țării ce a deținut președinția întâlnirii, SUA. Cea dintâi nu face nici un fel de referiri la conflictele actuale din Ucraina și Orientul Mijlociu, de parcă acestea nici nu ar avea loc. Separat, SUA au publicat o declarație cu trimiteri la Ucraina și situația din Gaza, motivând că unii dintre liderii celorlalte țări s-au opus includerii acestor trimiteri în declarația comună. Situația prilejuiește formularea concluziei că, din nefericire, există divergențe ireconciliabile între pozițiile unor state, ceea ce determină scepticism privind, între altele, posibila rezolvare a conflictelor amintite într-un orizont de timp apropiat. Potrivit informațiilor, cei care s-au opus unei declarații care să se refere la evenimentele menționate au ținut să precizeze faptul conform căruia ei ”nu cred că APEC este un forum pentru a discuta probleme geopolitice”. Ceea ce, teoretic, este adevărat; pe de altă parte, iarăși aduc în discuție că, în această perioadă a globalizării, nu e tocmai rațional să se judece lucrurile separat. Una peste alta, precizarea citată poate fi rezumată sub vechea zicere ”Interesul poartă fesul”. Adică important ar fi să meargă bine economia, comerțul, investițiile, chiar și în condițiile în care, în paralel, se înregistrează numeroase victime ”colaterale” - victime nu doar ale conflictelor, ci și ale neimplicării unora și partizanatului altora.

La 25 de mile mai la sud de San Francisco, mai precis în conacul Filoli, a avut loc o întâlnire între președintele american și omologul său chinez (cea de a doua de când Joe Biden s-a instalat la Casa Albă). Discuțiile dintre liderii celor două superputeri au fost urmărite cu mare atenție, încercândus-e sesizarea unei detensionări a rivalității dintre ele. Un observator teoretic neutrum directorul general al Fondului Monetar Internațional, declara că întâlnirea celor doi președinți ”a fost un semnal extrem de necesar că lumea trebuie să coopereze mai mult și un semn pozitiv pentru cooperarea cu privire la provocările globale, în special schimbările climatice”. Dincolo de aceste constatări optimiste, s-au înregistrat și divergențe, ori chiar fricțiuni: China s-a opus propunerii SUA privind politicile comerciale, în vreme ce Biden a afirmat că îl vom vedea în continuare pe Xi Jinping ”un dictator”, afirmație ce a iritat Beijingul.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Patriot-ul, între piele și suman
13/05/2024 10:57

Dorian OBREJA Asa după cum se stie, săptămana trecută, locatarul principal de la Cotroceni a mai inchiriat o  dată un avion mic, da scump, si a trecut Atlanticul. A fost firească traversarea acestu ...

Cornel Nistorescu:Șoșoacă se întoarce în toate formele
12/05/2024 14:53

Geaba s-a sifonat profesorul Cătălin Cirstoiu. S-a mai retras incă un figurant care ne-a anuntat că se pune capră pentru madam Pandele. Si uite că a venit stirea că madama Iovanovici (incă Sosoacă), p ...

Cornel Nistorescu:Piedone vrea gaură în Cer
12/05/2024 14:46

Ar fi fost de mai mare mirarea ca Piedone să nu se inoate si el in acest val de solidaritate si simpatie cu Florin Piersic. Numai că sfertodoctul cu gindirea schioapă s-a gindit să le ia fata tuturor. Si, l ...

Cornel Nistorescu:Vizita și premiu de ochii lumii
11/05/2024 07:23

Presupun că nimeni nu isi imaginează că presedintele Iohannis s-a dus la Washington să bată cu pumnul in masă cu o listă de conditii pentru Casa Albă. Vrem asta, asta, asta si, dacă nu, ne lăsăm păg ...

Nistorescu: Ciolacu seamănă prostește cu Elena Udrea
11/05/2024 07:14

Elena Udrea cind se umflase in penele lui Traian Băsescu a descins la Nana cu o coloană de autoturisme asteptată ca Făcătoarea de minuni. Si ea se visa presedinte, buricul pămintului si desteapta luminat ...

KWI, între Oscar și Zmeura de aur
06/05/2024 18:48

Dorian OBREJA Februarie 2019. Cam tarziu – abia după aproape ani de mandat -, o parodie de agentie, denumită ”Rosia Today”, ii face loc lui KWI la „Os-carul cu prosti”, si ii ...

Cornel Nistorescu:Noaptea Învierii
04/05/2024 19:59

Joi după-amiază, infigeam nuielele de salcie verde langă crucile bunicilor si străbunicilor. Unul dintre morminte nu mai avea niciun semn. Doar un prun sălbatic langă care puneam o nuia cu cateva flori ...

De ce nu e pace în Ucraina
29/04/2024 21:51

Dorian OBREJA Săptămana aceasta se implinsc 800 de zile de cand trupele Federatiei Ruse au intrat in Ucraina. De remarcat că ultima decadă din a doua lună a anului a devenit o traditie la actiunile de for ...

Firuja, candidatul ideal?
28/04/2024 22:03

 Dorian OBREJA Cum stiu că cititorii nostri sunt chiar mai inteligenti decat noi, sunt convins că deja si-au dat seama despre ce subiect este vorba astăzi, si, in acelasi timp, că au ”decodat&rd ...

România e în război. Informațional!
22/04/2024 21:46

Dorian OBREJA Sunteti bine? Putin ingrijorati de războiul din vecinătatea noastră, de dronele ce mai pică sau plutesc pe mare, tinuti in priză de mesajele ro-alert? Sau pe deplin linistiti, că doar sunte ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei