KaPutin! Când apelezi la mercenari, să te așteapți și la trădare

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 25-06-2023 15:45

Dorian OBREJA

Nimic nu anunța sâmbătă, 24 iunie 2023, cea de a 486-a zi a conflictului din Ucraina, ca drept urmând să conțină elemente de natură să provoace haos nu în țara agresată, ci în Federația Rusă.

Și totuși, pe scurt, filmul evenimentele cam aceasta a înregistrat: o rebeliune a trupelor Wagner, acuzații de trădare formulate de Vladimir Putin la adresa lui Prigojin (comandantul trupelor amintite), subliniind că „răzmerița internă este o lovitură pentru poporul rus”, „o lovitură de cuțit în spate”.

Toate acestea și altele - la care voi reveni - au făcut parte dintr-o discurs ținut la televiziune sâmbătă dimineața, după ce Evgheni Prigojin declarase că a preluat controlul asupra comandamentului militar din Rostov pe Don (localitate-cheie pentru ofensiva asupra Ucrainei), preluând controlul asupra tuturor facilităților militare ruse din zonă și solicitând schimbarea liderilor din armata rusă. Pe parcursul discursului, președintele Putin a susținut că va apăra poporul rus și patria, printr-un răspuns dur. Prima măsură a fost instaurarea, la Moscova, a stării de alertă antiteroristă. Pe de altă parte, ca replică, elicoptere ale armatei ruse au deschis focul asupra trupelor Wagner din zona Voronej. Liderul trupelor amintite a ținut sp sublinieze că s-a intrat în Rostov fără a trage un singur foc de armă, și la întrebarea retorică „de ce ne susține țara”, a răspuns ”fiindcă mărșăluim pentru dreptate”. În tabăra adversă, liderul cecen Kadârov a anunțat concentrarea de forțe pentru a combate revolta armată a trupelor Wagner.

Acțiunea lui Prigojin nu ar trebui, însă, a suprinde, atâta vreme cât o instituție care a monitorizat și analizat în detaliu situația - Institutul pentru studiul războiului din Washington - a subliniat că personajul ”a depășit de mult timo normele existente în spațiul informațional rusesc, norme care limitează criticile la adresa conducerii ruseși (...) crezând, probabil, ca nevoia ca Wagner să lupte în Ucraina îl poate proteja”. 

De amintit că sunt exact 10 ani de grupul Wagner a fost creat, în sudul Rusiei, ca o anexă a GRU (cea mai mare agenție de informații externe a Rusiei, organizație în principal de spionaj militar). În decembrie 2022, se estima că grupul Wagner avea, numai în Ucraina, circa 50.000 de combatanți, dintre care 10.000 ”contractori” și 40.000 de ex-deținuți, recrutați de prin pușcării.

Dincolo de rațiuni de spionaj etc., m-am tot întrebat de ce Federația Rusă a trebui să apeleze la ”cârje” precum grupul Wagner sau cel cecen. Conform unui clasament dat publicității la începutul acestui an, Federația Rusă era pe locul 5 în lume ca mărime a armatei, cu peste 1.000.000 de membri activi. Ucraina se situa abia pe locul 22, cu aproximativ 210.000 membri. Disproporția din raportul de forțe era evident. Un alt top, care include militari activi, plus în rezervă plus forțe paramilitare, arată că Rusia avea peste 3.500.000, pe când Ucraina - 1.200.000, ceea ce conferă, evident, o altă imagine. Iar în  2022-2023, presa consemna creșterea constantă a Ucrainei în topul celor mai puternice armate din Europa (căci la elementul uman trebuie să adăugăm armamentul, livrat din belșug de către NATO).

Spre seară, Prigojin a ordonat trupelor sale să se retragă, pentru a evita o baie de sânge - se pare și în urma negocierilor cu președintele din Belarus (țară unde vor fi relocate cele mai multe trupe Wagner), iar Kremlinul a renunțat la acuzațiile de trădare. Cele întâmplate sîmbătă reprezintă începutul sfârșitului epocii Putin.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cornel Nistorescu:Vizita și premiu de ochii lumii
11/05/2024 07:23

Presupun că nimeni nu isi imaginează că presedintele Iohannis s-a dus la Washington să bată cu pumnul in masă cu o listă de conditii pentru Casa Albă. Vrem asta, asta, asta si, dacă nu, ne lăsăm păg ...

Nistorescu: Ciolacu seamănă prostește cu Elena Udrea
11/05/2024 07:14

Elena Udrea cind se umflase in penele lui Traian Băsescu a descins la Nana cu o coloană de autoturisme asteptată ca Făcătoarea de minuni. Si ea se visa presedinte, buricul pămintului si desteapta luminat ...

KWI, între Oscar și Zmeura de aur
06/05/2024 18:48

Dorian OBREJA Februarie 2019. Cam tarziu – abia după aproape ani de mandat -, o parodie de agentie, denumită ”Rosia Today”, ii face loc lui KWI la „Os-carul cu prosti”, si ii ...

Cornel Nistorescu:Noaptea Învierii
04/05/2024 19:59

Joi după-amiază, infigeam nuielele de salcie verde langă crucile bunicilor si străbunicilor. Unul dintre morminte nu mai avea niciun semn. Doar un prun sălbatic langă care puneam o nuia cu cateva flori ...

De ce nu e pace în Ucraina
29/04/2024 21:51

Dorian OBREJA Săptămana aceasta se implinsc 800 de zile de cand trupele Federatiei Ruse au intrat in Ucraina. De remarcat că ultima decadă din a doua lună a anului a devenit o traditie la actiunile de for ...

Firuja, candidatul ideal?
28/04/2024 22:03

 Dorian OBREJA Cum stiu că cititorii nostri sunt chiar mai inteligenti decat noi, sunt convins că deja si-au dat seama despre ce subiect este vorba astăzi, si, in acelasi timp, că au ”decodat&rd ...

România e în război. Informațional!
22/04/2024 21:46

Dorian OBREJA Sunteti bine? Putin ingrijorati de războiul din vecinătatea noastră, de dronele ce mai pică sau plutesc pe mare, tinuti in priză de mesajele ro-alert? Sau pe deplin linistiti, că doar sunte ...

O campanie respingătoare
21/04/2024 21:48

  Dorian OBREJA Memoria oamenilor (cu exceptia celor foarte dotati sau antrenati) – din fericire sau din păcate, de la caz la caz...- nu inregistrează performante. Cu alte cuvinte, uităm, uneori ...

Moldova, departe și pe calea ferată
16/04/2024 17:48

 Dorian OBREJA De acord, incet-incet, Moldova, in general, si Iasul, in mod particular (specific acest oras , deoarece a fost si incă mai este, chiar dacă nu in toate si mereu, capitala acestei provinci ...

Somnul națiunii naște...sondaje
14/04/2024 21:22

 Dorian OBREJA Absenteismul la ultimele randuri de alegeri a atins, in tara noastră, niveluri record. În acelasi timp, procentul celor prezenti ar putea da impresia – nu cred că foarte cores ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei